Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihai și Gavriil” din Breb

Localitatea

Poziționarea izolată a satului Breb este un element definitoriu al evoluției satului. L-a ținut deoparte de evenimentele istorice ale comitatului, dar nu l-a ferit de scumpete și molime. În această zonă a Maramureșului, conformată geografic pentru autarhie, satul Breb a avut propria dezvoltare autarhică.

Localitatea este atestată documentar în anul 1360, cu numele de Hódpatakafalwa (Satul Valea Castorilor) villa olachalis Hatpatokfalva. În anul 1364, apare cu numele de Hodpathaky, în 1440 Hadpathaka, în 1450, 1452 Hothpathak, în 1517 Hathpathok. Abia în 1715, apare cu denumirea Breb, iar în 1851, Bréb. Numele vechi al localității a fost Valea Brebilor, „breb” (rus. bobr, germ. Biber, lat. Brebus) însemnând animal rozător, castor. Ne putem imagina satul Breb, în vechime, ca fiind brăzdat de pâraie (azi valea Caselor, valea Breboaia și alte pâraie ce se varsă în râul Mara) pline de castori.

Localitatea a avut mai mulți proprietari: Giula din Giulești (în 1360), mai târziu este moșia lui Micle, iar prin donația din 1389 intră în proprietatea lui Petru Gherheș de Sarasău. În localitate, au mai fost nobili: familia Borșa și Boța (1599), Petru (1610), nobilii armalieri Demeter și Tămasi (1640), ai căror urmași în secolul al XVIII și-au dovedit nobilitatea pe baza actului de înnobilare a strămoșilor lor. În localitate existau nobili și iobagi a căror evindență s-a ținut, la un moment dat, în documente păstrate în biserică.

Aici trebuie menţionat şi satul Copăciş, un sat dispărut azi, dar care a avut istoria împletită cu cea a satului Breb până la începutul secolului al XVIII-lea.
Asemenea satului Breb, satul Copăciş aparținea lui Dragoș, fiul lui Giulea din Giulești și rămâne în stăpânirea fiilor săi (Popa, 1970, 73). Preotul Miroslav, un alt fiu al nobilului Giulea din Giulești, a adus în familie tradiția preoției. Vasile, un descendent dintr-a patra generație este amintit ca primul preot din Breb. Fiul său, împreună cu sătenii au construit o biserică în satul vecin Copăciș, înaintea anului 1531 (Baboş, 1996, 52).

În 1479, a fost înfiinţată prima biserică din satul Copăciş. Nu ştim dacă a fost construită o casă în acest scop, sau a fost amenajată o casă donată de vreunul dintre credincioşi, dar este destul de logic să ne gândim că această primă biserică a fost o casă adaptată ritualului creştin ortodox. Părţi constructive din această biserică s-au păstrat în podul bisericii din Breb, ca şindrilă pentru acoperişul de protecţie de peste cerime.
În anul 1517, satul Valea Mare apare în documente sub numele de Kopach sau Nagypatak. Mai mult, satul Valea Mare apare pe harta din 1725 a lui Joannes Revizki exact în locul numit azi Copăciș (Ivanciuc, 2014, 15). În timp, satul Valea Mare migrează către satul Crăceşti (azi Mara) pe valea Marei.
Conform notelor preotului-istoric Tit Bud, vicar al parohiilor române unite din Maramureș, care a cules date despre toate protopopiatele, parohiile și mănăstirile române din Maramureș la 1911, avem informația că în Breb a existat o biserică ce a fost „zidită” înainte de 1531 (Bud, 1911, 32), probabil că, asemenea primei biserici din Copăciş, şi prima biserică din Breb a fost o casă adaptată ritualului creştin.
În iarna anilor 1529-1530, sunt tăiaţi arborii din care se consturieşte cea de-a doua biserică din Copăciş, de data asta o biserică ce a fost construită de la bun început pentru această folosinţă: o biserică cu turn. Părţi constructive sunt păstrate în biserica din Breb: turnul şi cornii acoperişului de protecţie.
În iarna anilor 1621-1622, sunt tăiaţi stejarii din care a fost ridicată biserica din Breb. Lucrările nu se finalizează şi meşterii consturiesc un acoperiş de protecţie, din elemente preluate de la biserica din Copăciş: cornii şi şindrilele.
În 1623, este finalizată biserica din Breb: ridicată, acoperită şi închisă.
În 1626, se finalizează pictura şi este sfinţită biserica cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”.
Parohia Breb ținea de Protopopiatul Coseului – „un district protopopesc vechiu”, amintit pentru prima oară în 1698. Timp de 100 de ani (cca. 1730-1827), districtul Cosăului a fost administrat de protopopi ce se trag din familia Rednic și care au fost preoți parohi în Giulești. Tot de la Tit Bud, aflăm că preoții erau hirotonisiți la Mănăstrirea Muncaciului (Bud, 1911, 12-14). Nici un protopop nu a fost preot paroh în Breb.
La începutul secolului al XVIII, comunitatea locală trece la greco-catolicism, până în 1948.
Prin anii 1700, localitatea avea o școală, iar din 1859 avea învățător calificat (Micle Toader din Copalnic).
În perioada 1740-1780, în anii domniei Mariei Thereza, se înființează centre miniere cu oficii salinare proprii la Ocna Șugatag (Popa, 1970, 73)
În perioada 1767-1770, satul Breb, apare ca fiind sat de nobili, asemenea majorității satelor din Districtul Cosău și din Districtul de Sus (Baboş, 2000b, 38).

În anul 1846, se înființează o stațiune balneară în Breb – stațiune vizitată uneori și de câte 300 de vizitatori (Filipaşcu, 1997, 129).
În 1942, ziarul local Timpul Transilvaniei enumera resursele naturale care fac Maramureșul un tărâm interesant. Se spune că doar băile sărate sunt exploatate „rațional și igienic”, băile cu ape minerale, printre care și cele de la Breb, și „borcuturile” (apele de băut) sunt ”lăsate în părăsire, irosindu-se astfel un venit sigur și dătător de sănătate pentru maramureșeni”.
Raportul complet asupra apelor minerale din județul Maramureș, realizat în 1977 (Maieru, 1984, 44) prezintă izvorul de pe valea Breboaia ca având o compoziție chimică deosebită, care o recomandă ca o valoroasă apă minerală. În raport se subliniază ”importanța reamenajării acestei stațiuni, datorită calității deosebite a apelor minerale ce apare aici”.

În 1852 „au călcat Împăratul Iosip Franțisc în hotarul Brebului”, aşa cum este consemnat într-o inscripție pe o ”Psaltire” de la Iași 1757 (Bîrlea, 1909, 53). Ne putem imagina că a fost un eveniment de neuitat pentru brebeni, care ar fi putut impulsiona, alături de înfloritoarea staţiune din Breb, viitoarea emancipare a obştei săteşti ce se reflectă în lucrările ambiţioase ce au fost făcute pentru extinderea şi împodobirea bisericii, în perioada 1864-1895.

În 1864-1895, au loc lucrări importante pentru modernizarea bisericii. Din păcate, lucrările de modernizare pentru acea vreme au însemnat şi acoperirea vechii picturi de la 1626 cu ”cerul înstelat” şi stergerea conştincioasă a scenelor pictate în pronaos.

În 1911, satul avea 1600 locuitori, credincioși ai bisericii greco-catolice. Este consemnat că în 1806 existau în sat 2 cantori – unul al nobililor și unul al iobagilor (Bud, 1911, 32).

La începutul secolului al XX-lea, probabil în perioada interbelică, se fac lucrări importante de consolidare a bisericii, după care biserica se păstrează neschimbată de intervenţii constructive, până în ziua de azi.
În 1948, comunitatea locală revine la ortodoxism.
În perioada 1955-1996, în Breb slujește părintele Mircea Antal, preot erudit, care și-a lăsat puternic amprenta asupra comunității. Din inițiativa lui, s-a demarat construcția bisericii noi din Breb.
În 1991-1992, biserica din Breb şi casa parohială sunt clasate ca monumente istorice, pe Lista Monumentelor Istorice.
Din 2017, Ansamblul bisericesc ”Sfinţii Arhangheli” se află în grija Parohiei Ortodoxe Române ”Sfânta Treime” Breb şi a părintelui paroh Marian Pop care se îngrijeşte de întreţinerea şi promovarea monumentului.

Istoricul bisericii

Construcția actuală a bisericii de lemn din Breb este rezultatul unor etape succesive de intervenții.

Biserica originală, sfinţită în 1626

Ştim cu certitudine că biserica a fost construită cu arbori doborâţi în iarna dintre anii 1621-1622, aşa cum rezultă din datarea dendrocronologică (Egertsson, 1997, 44) realizată în anul 1997. Rezultatele acestei datări dendrocronologice au fost completate cu câteva informaţii surprinzătoare aduse de o a doua datare dendrocronologică realizată în 2019. Aflăm că meşterii nu au reuşit să finalizeze biserica înainte de venirea iernii pentru că materialul lemnos s-a dovedit a fi insuficient, şi astfel calota superioară a bolţii naosului a rămas neterminată. Pentru ca biserica să nu rămână neprotejată peste iarnă, meşterii au construit un acoperiş de protecţie ce poate fi văzut şi azi în podul bisericii.
Neavând la dispoziţie material lemnos, meşterii au căutat o alternativă: au preluat elemente din şarpanta vechii biserici din Copăciş, abandonate la acea vreme. Datarea dendrocronologică a acoperişului este în perioada 1528-1532, ce se suprapune peste datadrea dendrocronologică a turnului 1529-1530.
Pentru învelitoarea acoperişului de protecţie, meşterii de la 1623 au apelat tot la vechea biserică abandonată din Copăciş, folosind scândura din gardul de lemn ce împrejmuia incinta bisericii, datate dendrocronologic la 1479, şi probabil preluate şi reciclate din prima biserică a satului Copăciş, cel mai probabil din tavanul plat al acelei biserici arhaice amenajate într-o casă. Şindrilele au dimensiuni neobişnuit de mari iar degradările de la unul dintre capete sunt tipice pentru o scândură ce a stat cca. 50 de ani cu un capăt în contact cu o sursă de umezeală. Scândurile preluate din gardul bisericii din Copăciş au fost horjite de meşterii din Breb, şi montate parţial pe micul acoperiş al calotei superioare şi parţial pe curbura bolţii naosului.
În vara anului următor, meşterii au tăiat stejarii din care au debitat grinzile pentru calota superioară a bolţii naosului, şi cornii acoperişului bisericii. Probabil că tot în 1623 au adus şi turnul bisericii abandonate din Copăciş pentru a-l monta pe structura deschisă a tindei femeilor.
După ce a fost ridicată biserica în 1622 şi acoperită în 1623, au început demersurile pentru pictarea ei, astfel încât în 1626 a fost sfinţită, aşa cum a consemnat în 1901 preotul Nicolae Doroş în documentele rămase în arhiva Parohiei din Breb (Baboş, 1996, 52).
La ora actuală, pictura nu este vizibilă decât parţial, fiind ascunsă sub straturile ulterioare de vopsea, dar sunt necesar lucrări minuţioase de curăţare şi scoatere la lumină a picturii originale. În anul 1963, când a fost întocmită Fişa de monument a bisericii din Breb, cercetătorii Aurel Socolan şi Adalbert Toth au fotografiat un segment de bârnă pictată, folosită ca şi cunună (grindă răsturnată de streaşină) la una dintre absidele altarului. Iar Alexandru Baboş publicat în 1997 imagini cu pictură murală de o calitate excepţională în partea superioară a tindei femeilor
Uşile împărăteşti originale ale bisericii din Breb se află în depozitul muzeului Maramureşean din Sighetu Marmaţei, fiind semnalate de arhitectul cercetător Alexandru Baboş în 2019.
Despre primele demersuri ale construirii bisericii din Breb, tradiţia locală spune că au existat dispute în sat pe tema construirii bisericii, că boierul local Boteanu s-a opus şi că boieroaica Boteneasca ar fi tranşat situaţia, donând pământul pe care a fost apoi construită biserica (Baboş, 1996, 52).
Care ar fi putut fi cauza disputei dintre săteni?
Iată ce note a găsit istoricul Tit Bud în arhiva parohială, într-un ”ziuar din 1787-1824 în care sunt însemnate multe întâmplări din parohie, d.e. cumcă în 1806 au fost în sat doi cantori anume Chirilă Bud cantorele nobililor, și Dumitru Corza cantorele iobagilor” (Bud, 1911, 32). Textul ne pune pe gânduri prin determinarea cu care este precizată prezenţa celor 2 cantori – unul al nobililor şi altul al iobagilor – ceea ce înseamnă că în secolul al XVIII-lea Biserica din Breb era folosită atât de nobili cât și de iobagi, cu drepturi egale. Această unificare a comunității de iobagi cu cea de nobili într-o singură biserică ar fi putut genera o situație greu de acceptat pentru nobili şi ar fi putut să provoace disputele din sat şi tărăgănarea lucrărilor la biserică.

Modernizările din jumătatea a doua a secolului al XIX-lea

În jumătatea a doua a secolului al XVIII-lea, are loc în Maramureș o explozie demografică datorată prosperității generate de modificările aduse de domnia Împărătesei Maria Thereza în organizarea economică a comitatului.
Pe baza revirimentului de la finele secolului al XVIII-lea, comunitatea locală din Breb face un salt înainte odată cu înființarea stațiunii balneare din Breb, la 1846, care a adus un aflux important de vizitatori și odată cu ei și o infuzie de modernitate și o sursă venituri. Iar vizita împăratului Franz Joseph I al Austriei în 1852 a adus, cu siguranță, un plus de mândrie comunității din Breb.
Știm că în 1751, în Breb existau 230 de credincioși (Baboş, 2000b, 142) și înțelegem că la acea dată biserica era încăpătoare. În 1806 numărul credincioșilor ajunsese la 698, și putem înțelege că plângerile referitoare la capacitatea bisericii, ce pot fi găsite în documentele din arhiva parohiei, erau pe deplin justificate.
În anul 1864, au fost făcute unele intervenții radicale în structura bisericii din Breb, care la o analiză atentă devin foarte curioase și generează întrebări: altarul original a fost desfăcut, naosul a fost extins prin adăugarea unei travei care mimează un transept și pentru care au fost construite 2 abside laterale de dimensiuni mici, de formă rectangulară. Absidele au fost executate prin refolosirea materialului lemnos al vechiului altar: urme ale aurei a trei sfinţi se văd pe peretele vestic al absidei laterale nordice, în exterior, iar în interior, tot la absida nordică, peretele Altarul a fost refăcut cu dimensiuni mai mari, cu formă poligonală. Tot atunci biserica a fost ”pavimentată pe jos cu scânduri din lemn de brad” (Doroş, 1901, 1-5). Modificările au fost posibile prin înlăturarea completă a peretelui-iconostas ce delimitează spațiul sacru de cel laic (altarul față de naos) și translatarea noului iconostas cu lățimea transeptului și respectiv a absidelor laterale. Aceste măsuri au fost extrem de curajoase comparativ cu vremurile în care meșterii erau atenți la îmbinările elementelor componente ale bisericii, la asigurarea descărcărilor fluente și firești ale greutăților bolții și acoperișului, și la integritatea structurală a bisericii. Mai mult, pictura iconostasului a fost distrusă iar cea a pereților laterali ai altarului a fost decupată odată cu bârnele pereților, și folosită pentru confecționarea absidelor laterale.
După lucrările masive de extindere a bisericii, au urmat cele necesare pentru decorarea bisericii şi adaptarea la cerinţele noului rit greco-catolic la care brebenii au aderat, asemenea celorlalte comunităţi creştine maramureşene, în decursul secolului al XVIII-lea: iconostasul şi masa altarului realizate în stil eclectic, lărgirea uşii de acces prin decuparea portalului şi mărirea ferestrelor prin decuparea în formă arcuită.
În anul 1890 „s-au făcut amvonul și pictat de nou biserica de sat”. Tot în 1890, a fost făcut și corul (balconul), şi a fost înlocuită învelitoarea din șindrilă (Doroş, 1901, 1).
Această etapă constructivă a Bisericii ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, deși mai recentă, în jumătatea a doua a secolului al XIX-lea, este extrem de interesantă din punctul de vedere al perspectivei ce o deschide asupra unei comunități rurale izolate care a făcut un efort impresionant pentru a se conecta cu ideile iluministe ale acestei perioade istorice și pentru a onora biserica cu lucrări de modernizare la cei mai înalți parametrii. Aceste intervenții dau originalitate și unicitate singurei biserici maramureșene cu transept și abside laterale rectangulare. Cu cele 2 abside laterale, planul treflat al bisericii a căpătat o formă curioasă pentru o biserică maramureșană. Mai există o singură biserică în Maramureș, care are plan treflat: Biserica din Călinești Susani – Băndreni, construită de o echipă de meşteri aduşi din Moldova ce şi-au lăsat o puternică amprentă în planimetria acestei biserici. Ştiind că satele Breb şi Călineşti se află la nici 13km distanţă unul de altul, este uşor de imaginat că sursa de inspiraţie pentru lucrările de modificare a bisericii din Breb a fost biserica Băndrenilor din Călineşti.
Odată încheiate lucrările de extindere şi modernizare, biserica din Breb şi-a păstrat aproape intactă forma în care a fost adusă în jumătatea a doua a secolului al XIX-lea.

Lucrări recente – secolul al XX-lea

La începutul secolului al XX-lea, încep să se resimtă efectele modificărilor structurale radicale făcute în anii `60, dublate de o alunecare de teren activată de lărgirea drumului ce trece la vest şi nord de biserică. Au început să apară deformări în structura bisericii, cele mai vizibile fiind scufundarea pronaosului şi înclinarea turnului înspre vale. Lucrările de consolidare au fost făcute în perioada interbelică şi au constat în montarea stâlpilor exteriori conectați cu structura din lemn a bisericii prin piese metalice (coliere din platbandă, prezoane) sau cu brâie metalice prinse în cuie, care împiedică ruperea îmbinărilor și expulzarea bârnelor din planul peretelui. La interior a fost montat în turn un stâlp central pentru corectarea aplecării sale înspre nord-vest.
Ultima etapă constructivă a Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” este de fapt o etapă a lucrărilor de reparații și consolidări, și a unor mici intervenții realizate fără impact semnificativ asupra vechii biserici. Sunt 2 secole în care biserica a fost conservată oferind generațiilor actuale șansa de a descoperi încărcătura sa istorică și de a o onora cu lucrări de reabilitare pertinente, în acord cu valorile sale patrimoniale.
În 1992 este construită noua clopotniță, clopotele sunt coborâte din turnul bisericii și sunt instalate aici. Tot în acest an acoperișul bisericii a fost reparat și acoperit cu draniță de molid (Doroş, 1901, 53).

Descrierea bisericii

Biserica din Breb este rezultatul unei evoluţii complexe, intricate cu istoria satului care a rămas impregnată în prefacerile bisericii. Se înfățișează cu modestie, având un acoperiș cu o singură poală și un turn prea subțire raportat la corpul bisericii. Contrastul cu dimensiunile generoase în plan, cu absidele laterale rectangulare curioase pentru o biserică din lemn maramureșeană, derutează privitorul și generează întrebări al căror răspuns dezvăluie fragmente inedite din istoricul bisericii și al comunității rurale din Breb.
Interiorul este spectaculos. Pronaosul orb fără nici o fereastră înspre exterior oferă vizibilitate doar către altar prin două goluri generoase decupate în peretele dintre naos şi pronaos. Spaţiul neaşteptat de generos al naosului se rotunjeşte către cer, se deschide de o parte și de alta a iconostasului prin cele 2 minuscule abside laterale rectangulare, şi copleşeşte prin fruntarul clasicist în contrast cu caracterul arhaic al bisericii. Pictura interioară originală este ascunsă sub straturile ulterioare de vopsea şi este strâns conectată cu arcul-dublou ce consolidează bolta naosului. Acest arc-dublou aduce un element decorativ special, încărcat de mesaje ce sunt cu siguranţă corelate cu programul iconografic al picturii interioare; vor putea fi înţelese abia după restaurarea interiorului bisericii şi restituirea picturii. Construirea absidei altarului cu dimensiuni generoase, realizată într-o etapă târzie, a provocat pierderea stabilităţii structurale a bisericii cu efecte ce sunt viziibile şi azi.

Biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” păstrează trei etape constructive sub o aparență de unitate, generată de volumetria acoperișului care îmbracă atât corpul vechi format din naos și pronaos (1626), extinderea cu transept, abside laterale și absida altarului mărită (1864) cât și vechiul turn relocat din biserica din Copăciș (1529). Interiorul bisericii nu se prezintă la întreaga sa valoare deoarece vechea pictură (1626) este acoperită de o pictură mai recentă (1858).
Intervențiile neoclasice la iconostas, masa altarului și candelabre delimitează clar biserica extinsă și creează un dialog interesant între perioada de factură medievală, bizantină, a bisericii originale și perioada neoclasică, eclectică, a extinderii. Colecțiile de icoane și de textile întregesc valoarea bisericii și atestă preocuparea continuă a comunității locale pentru onorul care se cuvine să fie dat lăcașului de cult.
Prima etapă constructivă: turnul bisericii din Copăciş
Prima etapă constructivă a Bisericii ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a avut loc la începutul secolului al XVI-lea și este reprezentată de turnul bisericii care este la ora actuală cel mai vechi turn de lemn din Maramureș și unul dintre cele mai vechi din țară. Este datat cert în iarna anilor 1529-1530 şi este singurul turn de biserică de lemn pe tipologie românească ce are galeria clopotelor decorată. Se știe că a fost mutat dintr-o biserică mai veche din satul vecin Copăciș, pe noul amplasament din satul Breb. Integrarea rezultatelor cercetării dendrocronologice din anul 2019 în analiza istorico-arhitecturală a bisericii conduce la o ipoteză interesantă pentru originea galeriei decorate, care ar fi putut să fi aparţinut primei biserici din Copăciş, ridicată în 1479: cel mai probabil o casă ce a fost adaptată ritualului creştin, cu prispă pe latura sudică, ale cărei arcade s-ar afla azi în galeria clopotelor din Breb. Pentru clarificarea acestei ipoteze este necesară cercetarea dendrocronologică a arcadelor din turn.
Cercetarea arheologică în vechiul cimitir părăsit din Copăciş este aşteptată cu interes pentru că poate oferi informaţii nepreţuite despre vechea biserică, despre motivul abandonării ei (inundaţie, incendiu, uitare), despre tehnicile constructive la începutul secolului al XVI-lea, despre vechiul sat Copăciş şi locuitorii săi.

A doua etapă constructivă: construirea bisericii din Breb la începutul secolului al XVII-lea
Conform datării dendrocronologice din 1997, ştim că pronaosul şi naosul bisericii sunt cele originale construite la 1626 şi că micile abside laterale sunt realizate din material lemnos de aceeaşi vechime, care păstrează urme de pictură – unele în interior şi altele în exterior.
Sistemul constructiv al bisericii bătrâne din Breb este tipic pentru bisericile din lemn din Maramureș: bârne orizontale de stejar cu secțiuni de 12,5-13,5cm x 30-35cm. Îmbinarea bârnelor la colțuri este realizată după tehnologia veche a îmbinărilor ascunse cu un dinte interior. Bolta naosului este realizată și ea din bârne îmbinate cu ”tâmplele pereților transversali (cel dintre pronaos și naos, și cel dintre naos și altar) prin ”cheotori” specifice. Fețele bârnelor sunt cioplite neted, urmele lăsate de topor sunt fine dar vizibile. La interior, pentru ca pictura să poată fi aplicată, au fost inserate benzi de in ce acoperă interspațiile dintre bârnele care formează bolta.
Planul bisericii originale este format din cele 3 componente de bază ale bisericilor maramureșene: Tinda femeilor (pronaos), Biserica bărbaților (naos) și Altar de formă rectangulară. Accesul este pe latura sudică printr-un portal decorat cu motivul funiei răsucite şi cruci stilizate în colţurile superioare iar ferestrele sunt mici şi puţine la număr (2 perechi de dimensiuni diferite pentru naos şi una singură înspre est pentru absida altarului). Deasupra pronaosului se ridică un turn subţire şi elansat.
Peretele dintre Naos și Altar a fost înlăturat aproape în totalitate, în timpul lucrărilor de extindere şi modernizare din jumătatea a doua a secolului al XIX-lea. Știm din vechea descriere a bisericii, scrisă de părintele Nicolae Doroș la începutul secolului al XIX-lea că acest perete al iconostasului era un perete plin cu doar 2 uși. Noul iconostas a fost făcut în 1864. O bârnă din vechea catapeteasmă se păstrează în turnul clopotniţă construit în 1992, unde se poate identifica arcuirea şi accentul din ”cheia de boltă” a uşii împărăteşti.
Spațiul destinat femeilor și cel destinat bărbaților formează 2 pătrate cu dimensiuni aproape egale: Biserica femeilor are dimensiunile interioare de 5,50m x 5,25m iar Biserica bărbaților (pentru care nu punem la socoteală soleea) 5,50m x 5,50m. Capacitatea acestor spații, socotită cu un minim de 3 persoane/mp și un maxim de 5 persoane/mp, era de 90-150 bărbați și 80-140 femei. Biserica femeilor era plină de obiecte, așa cum reiese din descrierea făcută de Nicolae Doroș la începutul secolului al XX-lea: 2 scaune, o ladă și 3 dulapuri în care se țineau obiecte bisericești, lumânări, suluri de lână, cergi, ștergare, acoperăminte pentru altar, ”pânze de ceară”, grâu(?) (Nicolae Doroș. Inventarul parochiei greco-catolice din Breb, 1913, consultată în Arhiva parohiei Ortodoxe din Breb). Dacă ținem cont de aceste obiectele care s-au adunat în timp și au fost așezate în pronaos, și de scara pentru urcarea în pod care ocupă și ea o mică suprafață în colțul nord-vestic, obținem dimensiunile utile ale Bisericii femeilor diminuate în timp la doar 4,90m x 4,45m și o capacitate de doar 65-110 femei.
Absida altarului avea formă pătrată în plan. Poate fi reconstituită folosind principiile anastilozei pentru bisericile de lemn maramureşene, ştiind că bârnele din lemn ale vechiului altar au fost folosite pentru realizarea celor 2 abside laterale pe care se mai pot vedea şi azi urme de pictură.
Secțiunea caracteristică prin Biserica bărbaților este și ea foarte simplă, cu pereții laterali foarte înalți (2,86m) și bolta ce se formează în prelungirea pereților, perfect circulară, cu diametrul egal cu lățimea bisericii. Tinda femeilor – asemenea tindelor caselor maramureşene – probabil că nu avea avea tavan şi structura turnului era vizibilă pe toată înălţimea, aceasta fiind şi calea prin care lumina naturală pătrundea în acest spaţiu considerat a fi exterior bisericii. Modul de acoperire al vechiului Altar nu este cunoscut.
Uşile împărăteşti originale se află în colecţia Muzeului de Istorie și Arheologie a Maramureşului din Sighetu Marmaţiei descoperite fiind în anul 2019 de arhitectul-istoric Alexandru Baboş în depozitul muzeului. Acestea contribuie atât la reconstituire tâmplei originale a bisericii sfinţite în 1626, cât şi ca mostră pentru pictura ce acoperă cerimea bisericii şi este azi nevăzută din cauza straturilor ulterioare de vopsea.

A treia etapă constructivă: modernizările din jumătatea a doua a secolului al XIX-lea
În jumătatea a doua a secolului al XVIII-lea are loc în Maramureș o explozie demografică datorată prosperității generate de modificările aduse de domnia Împărătesei Maria Thereza în organizarea economică a comitatului.
Știm că în 1751 în Breb existau 230 de credincioși (Baboş, 2000b, 142) și înțelegem că la acea dată biserica era încăpătoare. În 1806 numărul credincioșilor ajunsese la 698, și putem înțelege că plângerile referitoare la capacitatea bisericii, ce pot fi găsite în documentele din arhiva parohiei, erau pe deplin justificate.
În anul 1864 au fost făcute unele intervenții radicale în structura bisericii din Breb, care la o analiză atentă devin foarte curioase și generează întrebări: altarul original a fost desfăcut, naosul a fost extins prin adăugarea unei travei care mimează un transept și pentru care au fost construite 2 abside laterale de dimensiuni mici, de formă rectangulară. Altarul a fost refăcut cu dimensiuni mai mari, cu formă poligonală. Tot atunci biserica a fost ”pavimentată pe jos cu scânduri din lemn de brad” (Doroş, 1913, 1-5). Modificările au fost posibile prin înlăturarea completă a peretelui-iconostas ce delimitează spațiul sacru de cel laic (altarul față de naos) și translatarea noului iconostas cu lățimea transeptului și respectiv a absidelor laterale. Aceste măsuri au fost extrem de curajoase comparativ cu vremurile în care meșterii erau atenți la îmbinările elementelor componente ale bisericii, la asigurarea descărcărilor fluente și firești ale greutăților bolții și acoperișului, și la integritatea structurală a bisericii. Mai mult, pictura iconostasului a fost distrusă iar cea a pereților laterali ai altarului a fost decupată odată cu bârnele pereților, și folosită pentru confecționarea absidelor laterale.
Lucrările de extindere din anii 1864-1866 au cuprins următoarele modificări:
– între naos și altar a fost inserat transeptul, translatând soleea în această nouă travee, oferind Bisericii bărbaților o suprafața suplimentară, aferentă vechii soleei. Adăugarea acestei travei a fost la vremea aceea o soluţie ingenioasă de extindere a bisericii, ţinând cont de conformaţia terenului care nu permitea o extindere către vest;
– transeptul este exprimat la exterior prin cele 2 abside laterale, de formă rectangulară, destul de mici, raportate la corpul bisericii. Absidele au fost realizate din materialul lemnos al vechii abside a Altarului, debitat parcimonios ţinând cont şi de bârnele scoase în consolă de la partea superioară a noilor abside laterale. Segmentele din pereții vechiului Altar păstrează urme ale picturii originale, la interior sau la exterior;
– noul Altarul a fost conceput cu formă poligonală în plan, cu dimensiuni mai mari față de cel vechi, ce ajunge la o lățime egală cu cea a bisericii. Altarul are o boltă compusă din semicilindrii, realizată cu un sistem structural din nervuri din lemn și scândură;
– peretele vechiului iconostas a fost eliminat, și odată cu el a fost eliminat și planul vertical transversal care asigura rigiditatea bisericii și conlucrarea bârnelor din întreg ansamblul structural. S-a pierdut în felul acesta pictura vechiului iconostas. O bârnă din vechiul iconostas se află în turnul-clopotniţă de lângă biserică şi consolidează sistenul de susţinere al clopotelor;
– un element de curiozitate reprezintă grila pentru eliminarea fumului lumânărilor, realizată prin perforarea scândurii groase care formează bolta altarului, executată de meșterii de la 1864 cu scopul controlului evacuării fumului lumânărilor;
– în 1864 a fost montat un cadru sculptat în stil neoclasic, cu trei uși, realizat într-un stil clasicist fără opulență, cu coloane albe și icoane încoronate cu decorațiuni florale aurite, de O. Wurtser, pentru a închide altarul și pentru a susține șirurile de icoane ale iconostasului. În altar, masa a fost sculptată de același artist (Baboş, 1996, 53).
– lucrările de modernizare au continuat în 1865 cu lărgirea ușii de intrare în biserică, de Ioanu Lemberger din Ocna Șugatag. El a decupat ușorii laterali ai ancadramenului sculptat, a eliminat traversa superioară, a încastrat între fragmente de ancadrament rămase o ușă cu 2 foi și a acoperit cadrul ușii cu blăni de scândură. Tot atunci au fost tăiate două deschideri în peretele dintre naos și pronaos, pentru a îmbunătăți acustica, iluminarea și contactul vizual cu altarul dinspre biserica femeilor (Baboş, 1996, 53), și probabil că tot el a mărit ferestrele naosului, aducându-le la forma arcuită, așa cum le vedem și azi.
– în 1868 Francisc Bercy din Satu Mare a fost plătit cu 140 de florini austrieci ca să picteze noul altar. El a pictat mai multe scene pe pânză de in lipite pe bolta cu reprezentarea cerului înstelat (Baboş, 1996, 53): 3 medalioane dreptunghiulare în noul transept şi 5 medalioane ovale în Altar toate tratate în manieră clasicistă.
– ușile noului iconostas au fost sculptate de Georgiu Galoczy în 1886. 2 stative au fost realizate în același an, pentru a fi așezate în absidele laterale. Picturile și toate decorațiile au fost create în stil neoclasic. Acestea au fost investiții foarte scumpe pentru a moderniza și a decora biserica, prin munca artiștilor din orașele învecinate. A fost dorința preotului Grigoriu Ivașcu de Ieud de a deschide acest sat retras către lumea înconjurătoare și de a decora casa sfântă cu cele mai moderne creații artistice ale vremii (Baboş, 1996, 53).
– în ”Inventariul parochiei greco-catolice din Breb” din 1901 este notat că biserica a fost restaurată în anul 1890, ”s-au făcut amvonul și pictat de nou biserica de sat”. Tot în 1890 a fost făcut și corul (balconul), şi a fost înlocuită învelitoarea din șindrilă (Doroş, 1913, 1-5). Știm că în 1890 bolta naosului era deja acoperită cu pictura cerului înstelat și altarul era deja acoperit cu pânză pictată. Această nouă pictare, ”de sat”, menționată de părintele Nicolae Doroș se referă, probabil, la brâiele cu motive tradiționale stilizate – ipoteză posibilă dat fiind că acuratețea lucrului lasă de dorit, cu toate că pentru pictarea lor se foloseau șabloane, ușor de folosit. Brâie similare pot fi văzute în casa-muzeu Ioan Mihalyi de Apşa din Sighetu Marmaţiei şi ne putem uşor imagina că marele istoric şi promotor al valorilor naţionale româneşti ar fi putut genera această modă în zonă.
A treia etapă constructivă a Bisericii ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, deși mai recentă, în jumătatea a doua a secolului al XIX-lea, este extrem de interesantă din punctul de vedere al perspectivei ce o deschide asupra unei comunități rurale izolate care a făcut un efort impresionant pentru a se conecta cu ideile iluministe ale acestei perioade istorice și pentru a onora biserica cu lucrări de modernizare la cei mai înalți parametrii. Aceste intervenții dau originalitate și unicitate singurei biserici maramureșene cu transept și abside laterale rectangulare. Cu cele 2 abside laterale, planul treflat al bisericii a căpătat o formă curioasă pentru o biserică maramureșană. Mai există o singură biserică în Maramureș, care are plan treflat: Biserica din Călinești Susani – Băndreni.
Odată încheiate lucrările de extindere şi modernizare, biserica din Breb şi-a păstrat aproape intactă forma în care a fost adusă în jumătatea a doua a secolului al XIX-lea. Doar consolidările de la începutul secolului al XX-lea au mai lăsat urme în imaginea sa prin amplasarea stâlpilor exteriori conectați cu structura din lemn prin piese metalice, necesari pentru ca modificările structurale induse de alunecarea de teren să nu provoace colapsul bisericii. La interior a fost montat în turn un stâlp central pentru corectarea aplecării sale înspre nord-vest.
Sunt necesare lucrări urgențe de stabilizare a terenului pentru a opri alunecarea de teren activă şi azi, urmate de lucrări de consolidare a structurii de lemn. Abia după ce aeste etape vor fi mplinite se va putea trece la dezvăluirea picturii interioare ascunse sub straturi iulterioare de vopsea.

După lucrările de consolidare din perioada interbelică, atunci când au fost instalaţi stâlpii vizibili la exterior, bridele metalice de la colţuri, şi stâlpul central din turn, biserica de lemn din Breb nu a mai suferit alte lucrări de modificare sau restaurare, în afara seriilor ciclice de înlocuire a învelitorii (1962, 1992 şi recent în cadrul intervenţiei Ambulanţei pentru Monumente din 2018).
Sunt puţine bisericile maramureşene la care nu s-a intervenit în ultimii 50 de ani cu lucrări de consolidare. În multe cazuri betonul armat a fost folosit excesiv şi au fost înlăturate ireversibil părţi constructive.
Astfel că păstrarea bisericii din Breb în stadiul său de acum 100 de ani este o şansă pentru cercetarea din domeniul arhitecturii sacre maramureşene, pentru că s-au păstrat nealterate multe dintre elementele constructive originale de la data consacrării bisericii.

Fișă de monument întocmită de:
Laura Zaharia, arhitect – O.A.R., Filiala Nord-Vest