Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Budești Josani (monument UNESCO)

Localitatea

Așezată pe Valea Cosăului, localitatea Budești a fost menționată pentru prima oară în 1361, cu numele de Buthfalva, într-o diplomă a regelui Ludovic cel Mare. A făcut parte din cnezatul Cosăului, stăpânit pe jumătate de Stan Albu și dăruit în 1361 fiilor cneazului Locovoi, printre care și Bud, considerat întemeietorul satului. De-a lungul timpului, a avut mai multe denumiri: 1405 Bwdfalwa, 1470 Bwdfalwa, 1480 Budfalva, 1483 Bodfalwa, 1828 Budești, 1851 Budfalu, 1909-1919 Budești, Budfalva (Dorin Ștef – Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș), toate însemnând „Satul lui Bud”.
În Diplomele maramureșene ale lui Ion Mihályi de Apșa, se menționează actul de cotropire a văii Cosăului de către drăgoșești, emis la Visegrad la 2 aprilie 1402. După confiscarea de la drăgoșești, în 1405, satul este întărit prin hotărâre judecătorească, împreună cu toate satele de pe valea Cosăului, urmașilor lui Locovoi și ai lui Stan Albu, în frunte cu „Vinch filius Bud de Budfalva Olahus”. (Radu Popa)
În secolele XIV-XV, pe teritoriul actualei localități Budești, existau două așezări: Budești și Vințești (Al. Filipașcu – „În 1402, Buthfalva era contopită cu Vynces sau Vințești, proprietatea fiilor lui Bud, Vinț, Drăguș, Sandrin-Bălin, Ștefan, Mihai, Crețu, Petru și Corul”). Acestea s-au contopit, între timp într-una singură: Budești. Actuala comună Budești cuprinde satele Budești și Sârbi.
În Budești, se întâlnesc frecvent, și în zilele noastre, numele urmașilor familiilor nobiliare de odinioară: Bud, Ciceu, Berinde, Bălin, Cupcea, Marinca, Opriș, Borodi etc.
De această așezare, se leagă și numele lui Grigore Pintea, devenit „Viteazu”, care a trăit și a haiducit prin Budești, dovadă fiind și toponimia locurilor, care amintește de faimosul personaj: Făgădăul Pintii, Staulul Pintii, Fântâna Pintii etc. Deși potrivit celor mai multe opinii, Grigore Pintea este originar din satul Măgoaja (județul Cluj), unii budeșteni sunt convinși că haiducul ar fi avut, de fapt, originile în satul lor. De aceeași părere este și Tit Bud, care în a lui lucrare, „Date istorice despre protopopiatele, parohiile și mănăstirile din Maramureș”, afirmă: „În biserica din jos, ni se păstrează coiful și cămașa de fer a lui Pintea Viteazul – Familia nobilă Pintea se trage din Budești.”
Budeștiul mai era cunoscut în trecut și pentru zăcămintele miniere neferoase, cunoscute și exploatate, în opinia lui Ion Mihályi de Apșa, încă din epoca preistorică (Carol Kacsó). Despre aceste zăcăminte, se știe că în secolul XIX erau exploatate de austrieci și germani (minele Totoș, Jereapăn, Irma). În perioada interbelică, producția anuală de aur din aceste mine era de 35-40 kg (V. Gaftone). În raza localității Budești, în secolele XVIII-XIX se exploatau și zăcăminte de fier (Carol Kacsó). Zestrea naturală a localității este completată și de câteva izvoare minerale.
Un rol important în viața comunității budeștene l-au avut instalațiile tehnice tradiționale. Înainte de venirea comunismului, în sat existau 11 mori cu roată verticală, 4 batoze, 5 pive, 14 vâltori, un joagăr, un gater și 2 ferăstraie. Din păcate, numărul acestora s-a tot împuținat, mai întâi din cauza presiunilor regimului politic, apoi, după 1990, din cauza schimbării stilului de trai și prin urmare, și a îndeletnicirilor. Meșteri pricepuți mai sunt încă în sat: țesătoare, lemnari, fierari, pietrari, pălărier etc.
În ceea ce privește zestrea arhitecturală, putem spune că în Budești se mai păstrează câteva zeci de case și porți din lemn și, mai ales, două biserici vechi: cea din Josani, care e și monument UNESCO (1643) și cea din Susani (1760), monument istoric din grupa A.

Istoricul bisericii

Biserica de lemn din Budești Josani, închinată Sfântului Nicolae, a fost construită, din lemn de stejar și de brad, în anul 1643, dată inscripționată pe vechiul portal al bisericii (menționată de Ioan Bîrlea în „Însemnările” sale) și confirmată, ulterior, de cercetările dendrocronologice, potrivit cărora, lemnele bisericii au fost doborâte în iarna dintre anii 1641 și 1642, o parte chiar în vara anului 1642 (Al. Baboș). A fost cea mai ambițioasă și mai impresionantă prin dimensiuni construcție maramureșeană a vremii, fiind concepută ca să încapă un număr de 300 de enoriași. Icoanele mobile ale tâmplei și o serie de icoane prăznicare au fost pictate de Alexandru Ponehalski, în 1762, în timp ce pictura altarului a fost realizată de Ianoș Opriș, în 1812.
Intervenții la structura clădirii s-au făcut după 1800, când s-au suplimentat golurile din peretele dintre naos și pronaos și s-au mărit câteva ferestre (memoriu tehnic – arhiva DJCMM), în 1923, când intrarea în biserică a fost extinsă și portalul vechi a fost înlocuit cu unul nou, simplificat (Al. Baboș), în 1973, când i s-a schimbat învelitoarea, în 1999, când s-au făcut mai multe lucrări de restaurare și consolidare a clădirii și în 2007-2009, când s-au restaurat pictura parietală și icoanele vechi.

Descrierea bisericii

Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” din Budești Josani, cea mai impunătoare biserică de lemn din Maramureșul secolului al XVII-lea (statut pe care și l-a conservat și mai târziu) a fost, de-a lungul timpului, studiată atent de un număr generos de cercetători, stârnind interes și admirație nu doar mulțumită dimensiunilor impresionante, ci și altor aspecte legate de migala construcției.
Pentru mult timp, anul 1643, ca dată a edificării bisericii, a fost doar o presupunere, bazată pe o inscripție culeasă de Ioan Bîrlea (cunoscut om de cultură al Maramureșului din prima jumătate a secolului XX) și transcrisă în 1909 în lucrarea „Însemnări din bisericile Maramureșului”. Anul fusese cuprins în pisania din portalul original al bisericii de lemn din Budești Josani, însă, odată cu modificarea acestuia în 1923, inscripția s-a pierdut. În urma restaurărilor din 1999, câteva fragmente din portal au fost recuperate. Pe baza acestor fragmente, a transcrierii făcute de I. Bîrlea și a unei fotografii făcute în 1913 (autor: Gábor Szinte), înainte de momentul modificării portalului, dar descoperite recent, arhitectul și cercetătorul Alexandru Baboș a reconstituit pisania originală, „una dintre cele mai complete pisanii cunoscute, cioplite direct pe lemnul bisericii, și unul dintre cele mai vechi izvoare epigrafice de limbă română din Maramureș și din Transilvania” (Al. Baboș, Portalul bisericii din Budești Josani, restituire, Memoria Ethnologica, nr. 70 – 71, 2019). Varianta recitită de Al. Baboș este următoarea:
[Aceasta beserica], în [zilel]е lui pop[a Tinu]l și а l[u po]pa Grigo[rie a]u făcut nimeș [Ștefan Atanasie, Budești] 1643. Au plea[tit] [Lupea șu c’Ana … Renic Ionaș, Onița] Mari[ncaș] аu fo[st] Gozdă Ion meșter

Această variantă are, ca principal element revelator, pe lângă confirmarea datei consacrării bisericii – 1643 -, numele meșterului „Gozdă Ion” (fragment de text pe care I. Bîrlea îl citise ca „gazda din Budești”), pe care același Alexandru Baboș îl consideră ca fiind, cel mai probabil, nobil din familia Gogea, de origine din Oncești.
Mărturiile menționate anterior demonstrează asemănări mari între portalul vechi din Budești Josani și portalul încă păstrat al bisericii din Sârbi Susani, aflate în apropiere, de dimensiuni mult mai modeste și ridicate, cel mai probabil, de către același meșter Gozdă. Ambele portaluri sunt exemple admirabile de artă bizantină, care realizează, în lemn, o reprezentare a calendarului liturgic. Portalul actual al bisericii din Budești Josani este și el migălos realizat, însă, potrivit opiniei lui Al. Baboș, „nu restabilește semnificațiile celui original”.
Revenind la arhitectura de ansamblu a bisericii din Budești Josani, aceasta are compartimentarea obișnuită – pronaos, naos, altar poligonal – acoperiș în pantă repede, turn clopotniță cu turla pătrată, încadrată de patru turnuri mici, element prin care edificiul atrage atenția, acesta nefiind întâlnit la alte biserici de lemn din Țara Maramureșului din actualul teritoriu românesc. Biserici cu turla asemănătoare s-au mai construit, însă, în același secol XVII, în Maramureșul din nordul Tisei: Apşa de Jos Părău, Săliștea de Jos (în prezent în Blansko, Cehia), Săclânţa și Crăiniceni (Al. Baboș, Three Centuries of Carpentering Churches). Cele 4 turnuri mici care încadrează turnul clopotniță sunt o caracteristică arhitecturală a multor biserici transilvănene, însă în Maramureșul istoric apar doar la bisericile de piatră. Se spune că prezența acestor turnulețe ar fi indicat faptul că odinioară, sfatul bătrânilor avea drept de judecată în localitate.
În 1923, o parte dintre ferestrele bisericii au fost lărgite. S-au păstrat, însă, și câteva dintre micuțele ferestre originale, din 1643.
Conform unei inscripții de pe o icoană din altar, pictura altarului, de factură barocă, a fost realizată de Ianoș Opriș, în 1812. Numele autorului și data se găsesc însemnate pe o icoană din altar: „Acest oltar, cu icona laola[l]tă, pă prestol, au plătit Drăgus Matei şi cu so[a]ța sa Marica şi cu fiiul său Ştefan, să le fie pomană loru în veci amin. Anii de la H[risto]s. 1812. Au lucrat Opriş Ianoş, pictor” (I. Bîrlea, însemnarea 203, p. 59) Pe bolta altarului, este reprezentată Sfânta Treime; „În registrul superior al pereților sunt înfățișați evangheliștii și scene de jertfă, iar în cel inferior, sfinți ierarhi între arcade.” (Anca Bratu, p.265)
Pictura icoanelor de pe tâmplă a fost realizată în 1762, de faimosul zugrav Alexandru Ponehalski, numele lui regăsindu-se într-o incripție de pe iconostas, referitoare la „înnoirea icoanelor” incripție consemnată de I. Bîrlea în Însemnările lui:
„Din mila lui D[u]m[ne]zău şi din darului D[u]hului Sf[î]nt, ne-au învrednicit D[u]mnezău d amu înoit aceste sfi[i]nte icoane într acesta besereca, în zilele acestora omini: întîie, popa a satului, Marinca popa Lupu, Budu Grigorie cîtznicu, Chindriş Mijai, Marinca Costanu, Budu Matei, Budu Ursulu, Dunca Palcu, Feru Vasalie. Dila H[ristos] 1762, Fevruarie 28 … Dunca Cîțcău, Vanda Ştefan, Popu Nechita, Popu Grigorie, Popu Toderu, Bud Mihocu, Popu Matei, Ciceu Cosma şi cu frații lui, şi cu totu satulu împreună, să le fie pomană în vecii vecilor, amin. Zugravul Alexander, Pop Dumitru, Bud Ciceu, Opriş Toader, Tibil Toader, Marinca Timoc, Bud Ciceu, Lupu diac atunci” (I. Bîrlea, 1909, însemnările 204-205, p. 59-60).
În urma unei analize vizuale, s-a emis ipoteza că ușile împărătești sunt tot opera lui Alexandru Ponehalski. Această presupunere poate constitui subiectul unei cercetări mai aprofundate.

Anul și autorii picturii din pronaos și din naos nu sunt cunoscuți.
În pronaos, pictura parietală se păstrează pe peretele de est (scene din Judecata de Apoi), în peretele sudic și vestic (scene din Patimile lui Iisus). Peretele nordic este lipsit de picturi, însă aici este amplasată o icoană din lemn de mari dimensiuni, reprezentând Judecata de Apoi, care are un alt autor (Mykhail Popovych din Kolomyia), datată în veacul al XVII-lea (pentru prima oară, de către istoricul de artă Marius Porumb).
Tot în pronaos, pe peretele vestic, sunt așezate cămașa de zale și coiful despre care se crede că ar fi aparținut legendarului Pintea Viteazu.
În naos, pe peretele nordic se pot vedea scene din Vechiul Testament, începând cu Geneza (lângă tâmplă), în care distingem atât animale familiare satului maramureșean, cât și animale exotice (elefanți, girafe), precum și creaturi fabuloase (centaur). Pe peretele sudic, se remarcă scene din Vechiul și din Noul Testament. Tâmpla (peretele estic) are registrul de jos pictat cu ample motive vegetale, mai sus se găsește registrul icoanelor împărătești, pictate de Al. Ponehalski în 1762 (Sf. Nicolae, Maica Domnului cu Pruncul, Sfinții Apostoli Petru și Pavel). Registrul de mai sus este cel al apostolilor, imaginea centrală reprezentându-l pe Iisus Hristos Împărat și Mare Arhiereu. Urmează registrul proorocilor cu icoana centrală a Maicii Domnului și, în fine, registrul superior reprezentând Răstignirea Domnului. Pe ușile împărătești sunt pictați cei patru evangheliști și scena Bunei Vestiri. Există o singură ușă laterală, cea dinspre sud.
Bolta naosului este lipsită de picturi.
Dintre obiectele de valoare ale patrimoniului bisericii, mai amintim 29 icoane pe lemn (unele menționate deja), datând din secolele XVI-XVIII și câteva icoane pe sticlă. Treisprezece dintre icoanele de lemn sunt „praznicare”, pictate pe ambele fețe, de către același Alexandru Ponehalski.
În biserica de lemn cu hramul Sf. Nicolae din Budești Josani, se mai oficiază slujbe religioase doar ocazional.
În curtea bisericii, se păstrează „masa moșilor”, unde se țineau pomeni pentru morți, făcută din lespezi mari de piatră și pe care se mai disting, inscripționate, numele vechilor familii din Budești.

Fișă de monument întocmită de:
Rada Pavel, șef birou conservare-promovare – CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș