Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” a fostei mănăstiri „Izvorul Negru” din Moisei

Localitatea

În documente, localitatea Moisei apare, de-a lungul timpului, sub numele de: 1365 Moyse, 1450 Mayze, 1453 Kenesiatus Moyzey, 1465 do-minium Mayzen, 1463 nobilitas de Moyzen, 1495 Mayzyn, 1828, 1851 Mojzén, Moiszey, 1913 Mojszén; 1909-1919 Moiseiu, Majszin (Dorin Ștef, 2016).
Vestigii ale locuirii umane în zona localității sunt descoperirile din epoca bronzului, ce aparțin culturii Suciu de Sus sau Lăpuș, în așezarea aflată în zona „Tarnița Purcărețului” și cele din perioada medievală (Carol Kacsó, 2011, pag. 402).
Localitatea Moisei este menționată pentru prima dată în data de 2 februarie 1365, în documente prin care regele Ludovic dăruiește voivodului Balc Vodă, fiul lui Sas, și fraților săi Drag, Dragomir și Ștefan mai multe moșii printre care și Moisei (Cristea și Dăncuș, 2000).
La sfârșitul secolului al XVII-lea majoritatea locuitorilor erau nobili, aceștia, în număr de 54, împărțeau impozitul de 1370 florini renani. Cei 14 locuitori nenobili plăteau 40 de florini (Livia Ardelean, 2012, pag. 117)
În data de 14 octombrie, 1944 la Moisei sunt împușcați 29 de eroi de către horthiști, în două căsuțe de lemn (Gheorghe Coman, 2004, pag. 115).
În anul 1966, sculptorul Vida Gheza, a sculptat 12 statui din lemn de stejar în memoria eroilor împușcați de horthiști în anul 1944, monument care este înlocuit în anul 1972 cu statui din piatră de granit (Gheorghe Coman, 2004, pag. 114).

Istoricul bisericii

Biserica Mănăstirii Moisei „Adormirea Maicii Domnului”, monument istoric, a fost construită, conform unor surse, în anul 1600 (Cristea și Dăncuș, 2000, pag. 200), în 1599 (Man, 2007, pag. 239-242) și în 1672 (Baboș 2004, pag. 121).
În anul 1672, mitropolitul Transilvaniei Sava Brancovici sfințește mănăstirea cu hramul „Adormirea Sfintei Născătoare de Dumnezeu” (Cristea și Dăncuș, 2000, pag. 200).
Inginerul Coman Artur, în monografia sa, scrie că în anul 1921 a descoperit o inscripție ce se găsește pe peretele mănăstirii vechi, în partea din afară, spre sud, sub ferestruica de lângă altar, care este scrisă cu litere chirilice. Domnul profesor Augustin Vlasiu, atunci profesor la școala normală greco-catolică din Ungaria, mai târziu prim ministru al ucrainenilor, a descifrat inscripția „Această biserică nouă a ridicat-o călugărul Iosif în anul domnului 1599” (Gheorghe Coman, 2004, pag. 142).
Conform documentelor, mănăstirea a fost fondată de Mihai Coman, paroh în Moisei și arhimandrit, fiul său Hiorest și urmașii lor, Lupa și Măricuța Miron, ai căror descendenți sunt familiile Coman, Mihalyi din Borșa și din Apșa Lazar, Tomaiagă, Rednik, Hosda, Danciu, Cerban, Man și Dragoș (Tit Bud, 1911, pag. 87-91).
În anul 1769, Mănăstirea Putna trimite la Mănăstirea Moisei un egumen în persoana lui Teofan, fiindcă această mănăstire era închinată Mânăstirii Putnei (Gheorghe Coman, 2004, pag. 141).
La școala Mănăstirii Moisei, veneau călugări moldoveni, care aduceau cărți și daruri, ea ajunsese atât de vestită, încât se adunau să învețe aici bărbați din toate părțile Transilvaniei (Gheorghe Coman, 2004, pag. 141).
Mănăstirea Moisei a fost un puternic centru cultural, aici a funcționat și un centru de pictură bisericească încă din secolul al XVII-lea, icoane pictate aici s-au răspândit în tot Maramureșul (Cristea, G., Dăncuș, M., 2000, pag. 201).
În data de 28 august 1911, a fost terminată construcția bisericii de piatră a noi Mănăstiri Moisei, făcută prin grija preotului Petru Mihalyi (Tit Bud, 1911) și este pictată între anii 1982-1985 de pictorul Fleșariu Pantelimon din Câmpulung Muscel.
În perioada 2008-2011, s-a construit turnul-clopotniță de la intrarea în mănăstire, unde au fost așezate trei clopote.
În perioada 2013-2015, s-a construit Centrul Cultural „Sfântul Mitropolit Sava Brancovici” unde se desfășoară conferințe, sinaxe și întâlniri.

Descrierea bisericii

Biserica de lemn a Mănăstirii Moisei „Adormirea Maicii Domnului” este un monument de arhitectură tipic maramureșean, având un plan simplu, dreptunghiular, tip sală prevăzută cu pridvor, pronaos (biserica femeilor), naos (biserica bărbaților) și absidă (altar), care este puțin decroșat, de formă poligonală cu șase laturi exterioare. Este singura biserică de lemn din Maramureș care are altarul poligonal cu șase laturi exterioare.
Pronaosul este tăvănit, naosul are boltă semicilindrică iar altarul are o formă poligonală și este tăvănit.
În față, biserica are un pridvor deschis, prevăzut cu cinci stâlpi sculptați, finalizați cu chituși, care sunt legați de strat și călăreț, formând patru arcade frumoase.
Pereții bisericii (butea) sunt ridicați din bârne de brad, cioplite pe patru părți și finisate cu barda. Bârnele sunt late de 22 – 44 cm, au o grosime între 14 – 19 cm, iar straturile au o grosime între 24-27 cm.
Bârnele sunt culcate în rânduri și îmbinate la capete prin cheotori netede cu dinte aparent.
Biserica a suferit modificări, fiind întâlnite și îmbinări la capete prin cheotori în coadă de rândunică (nemțească) iar altarul, care a fost și el modificat, are îmbinarea cu butea în șaranț.
Acoperișul cu o streașină este unitar pe toată biserica, fiind în patru ape, și este susținut de console ieșite din pereții transversali. Biserica este acoperită cu șindrilă de molid cu cioc.
Turnul-clopotniță este ridicat peste pronaos, fiind prevăzut cu gât, foișor deschis unde erau clopotele și fleșă (coif). Foișorul este în prelungirea gâtului și este acoperit cu o fleșă mică de 3,15 m, cu baza pătrată ce se prelungește sub forma unei con, iar în vârf are o cruce din fier forjat.
Lumina pătrunde în biserică prin ușă în pronaos, prin patru ferestre în naos și prin trei ferestre în altar.
Accesul în biserică se face pe latura de vest din pridvor în pronaos, iar de aici, în naos printr-o deschizătură într-un perete despărțitor. În altar accesul se face prin trei uși.
Pictura murală din pronaos, naos și altar este degradată, se păstrează doar pe tâmplă (iconostas, catapeteasmă).
Biserica este mică și are următoarele dimensiuni: 12,92 m lungime (2,68 pridvor + 2,43 pronaos + 5,04 naos + 2,4 altar + grosimea pereților), 4,34 m lățime și 10,90 m înălțime (AUNER, Niels, 2011).

Fișă de monument întocmită de:
Vasile Timur Chiș, muzeograf, șef secție – Muzeul Maramureșan Sighetu Marmației