Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din Călinești Susani

Localitatea

Localitatea Călinești apare în documente istorice începând cu anul 1361 și se regăsește cel mai adesea cu denumirea de Kalynfalwa. (Dorin Ștef, Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș). A aparținut cnezatului Cosăului, ”întărită și hotărnicită în 1405, pe temeiul diplomei din 1361, lui Vințe din Budești și altor persoane de Kaszou”. (Radu Popa. Țara Maramureșului în veacul al XIV-lea, București, Editura Academiei RSR, 1970, p.72)
În documentele din sec. XIV – XV, Călinești figurează ca un sat de nobili, cu locuitori care participă alături de nobilii maramureșeni în diverse campanii militare regale. Începând cu secolul al XV-lea, călineștenii sunt pomeniți printre emigranții din Maramureș, dintre care cei mai importanți sunt frații Cupșa, ca întemeietori ai satului Cupșeni din Țara Lăpușului.

În secolul XV localitatea este amintită alături de altele din zonă, ca fiind proprietatea lui Vincențiu, Dragoș, Sandrin și Bud, din Cosău. În 1459, a fost proprietatea lui Nemeș Ioan și Gheorghe Iurca, apoi a lui Mihai lui Sandrin și nepotul său Sorba. În secolele XV și XVI, o parte a comunei se numea Iurcești (de la Iurca), parte a localității Călinești, azi cu numele de Căieni. Localitatea a fost o așezare de mici nobili dintre care amintim: Nemeș, Iurca, Șerban, Mihalca, Berciu, Pașca, Pap.

Prima Hartă Militară a Imperiului Habsburgic (1763-1787) prezintă localitatea Călinești sub denumirea Kelenestie. Apare ca un sat închegat, întins în lungul râului Cosău, cu ramificații în amonte pe afluentul său. Cele 2 biserici sunt pe pozițiile actuale. În afara vetrei satului, alături de drumul ce duce spre Ocna Șugatag, apare marcat un cimitir. (Alexandru Filipașcu. Istoria Maramureșului)
În anii 1814-1815, această localitate, precum toată zona, a fost afectată de o foamete puternică din cauza căreia populația a scăzut foarte mult. Principalele ocupații ale locuitorilor au fost agricultura și creșterea pomilor fructiferi.
În anul 1910, erau 1778 locuitori din care 63 erau știutori de carte.

Unul dintre cei mai importanți fii ai satului Călinești este episcopul Atanasie Rednic, fiul lui loan Rednic din Giuleşti (jude de tablă) şi al Irinei Iurca de Călineşti. Și-a făcut studiile teologice la Viena, s-a călugărit la Muncaci și în 1750, s-a instalat la mănăstirea din Blaj, devenind vicar al episcopului Pavel Aron. În 1765, a fost uns episcop tot la Muncaci.
Este de menționat și participarea călineștenilor în activitățile educaționale și culturale de la sfârșitul secolului al XIX-lea prin învățătorii confesionali Ion şi Vasile Cupcea din Călineşti şi Budeşti, care alături de alte figuri distinse, și-au adus aportul în educarea tinerilor și inocularea idealurilor iluministe în rândul sătenilor. (Alexandru Filipașcu. Istoria Maramureșului)
Din punct de vedere administrativ, satul Călinești este azi reședința comunei cu același nume, având ca sate aparținătoare: Călinești, Cornești și Văleni. Este o comună prosperă, în care persistă practicile tradiționale în domeniul agricol, al creșterii animalelor, al prelucrării lemnului și al obiceiurilor din preajma sărbătorilor. Ca orice sat din mediul rural, și în Călinești este prezentă, într-o oarecare măsură migrația tinerilor către oraș sau în străinătate.

Istoricul bisericii

Portalul uşii de intrare în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Călinești Susani poartă datarea clară a bisericii: 1784, dată consemnată și de istoricul Ioan Bîrlea în lucrarea sa dedicată însemnărilor găsite în bisericile maramureşene: „Să se şt[i]e atunce vreme s`a făcut ačasta sfintă beserecă, anul Domnuluĭ 1784”

Conform tradiţiei orale culese de arhitectul cercetător Alexandru Baboş în 1994, biserica era numită a Băndrenilor, după ctitorul său, nobilul Şerba zis Băndreni, la fel ca şi biserica anterioară. A fost ridicată în perioada în care preoţi în Călineşti erau Filip „Zob” Opriş și Jgnat Opriş. Filip „Zob” Opriş a fost hirotonit la Iaşi în 1733 de mitropolitul Antoniu. (Al. Baboș, Three centuries…, p. 153). Conexiunile pe care şi le-a făcut părintele Filip în Moldova i-au permis să ceară de acolo constructori de biserici. E ciudat că au fost solicitaţi meşteri din Moldova ştiind performanţele atinse de tehnica meşterilor maramureşeni din trecut. Lucrau moldovenii mai ieftin? Sau pur şi simplu era criză de meşteri în Maramureşul istoric? Pentru a clarifica această chestiune este relevantă recapitularea listei bisericilor construite în secolul al XVIII:
– la începutul secolului, după ultima invazie tătară, când multe din bisericile de pe valea Izei au dispărut în flăcări, a existat o bogată activitate pentru construirea de noi biserici: Rozavlea (1717-20), Borşa din Jos (1717?), Şieu, Cuhea (1718-19), Dragomireşti (1722), Săliştea de Sus Buleni (1724), şi altele dispărute între timp. (Al. Baboș, Three centuries…, p. 133).
– la mijlocul secolului al VIII-lea este construită doar biserica din Berbeşti (1758), iar activitatea constructivă pare că se mută în părţile maramureşene de la nord de Tisa şi în zonele vecine dinspre sud-vest unde se ridică biserici de tip bazilical specific maramureşene: biserica din Domnin (Sălaj, 1753), Şurdeşti (Sătmar, 1766), Seini (Sătmar, 1764).
– jumătatea a doua a secolului al XVIII-lea – perioada în care a fost ridicată biserica din Călineşti Susani – este marcată de multe lucrări de extindere ale bisericilor existente, ca efect al creşterii demografice şi al noilor precepte ale tinerei biserici Biserici Unite cu Roma. Biserici noi în număr mai mare sunt construite în părţile maramureşene de la nord de Tisa în timp ce în Maramureşul nostru de la sud de Tisa avem doar biserica din Deseşti (1779), cea din Moisei Josani (1779, mutată în Ruscova), şi cele 4 biserici construite de meşteri străini de loc: Fereşti (1798) construită de ţipţeri, şi Călineşti Susani, Glod (1784) şi Poienile de sub Munte (1798) consturite de meşteri moldoveni.

Aşadar după perioada constructivă intensă ce a urmat raidului tătar, a urmat o perioadă de activitate scăzută în jumătatea a doua a secolului, ce face explicabilă scăderea numărului de meşteri de biserici, astfel încât ctitorii de noi biserici să fi fost nevoiţi să caute meşteri pentru bisericile lor în zone tot mai îndepărtate.
Este de remarcat faptul că perioada constructivă intensă de după nimicitorul raid tătar a fost urmată de o perioadă la fel de intensă a pictorilor zugravi, când noile biserici au fost pictate, altele mai vechi au fost repictate şi adesea seturile icoanelor mobile din biserici – cele împărăteşti şi a cele prăznicare – au fost înnoite de mai multe ori. (Al. Baboș). Această perioadă de efervescenţă picturală se reflectă şi în diversitatea de stiluri în care meşterii-zugravi s-au exprimat, începând cu cel post-bizantin şi continuând cu stilurile eclectic şi baroc.

Biserica Băndrenilor a fost ridicată de doi frați, meșteri veniţi din Moldova. Conform tradiţiei orale, sătenii au fost intrigaţi de planimetria bisericii cu abside laterale şi cu pronaos poligonal, specifice bisericilor moldoveneşti, şi au hotărât oprirea lucrărilor. Abia după ce meşterii şi-au dovedit adaptabilitatea la cerinţele constructive ale maramureşenilor, şi au finalizat biserica din Glod în 1784, au fost chemaţi să-și continue activitatea în Călinești Susani. Aceşti meşteri au construit şi biserica din Poienile de sub Munte, în 1798. Călineştenii au pus condiţia adaptării părţii superioare a bisericii la cerinţele locale ale unei biserici cu poală dublă specifică Maramureşului. Rezultatul final a fost una dintre cele mai neobișnuite biserici hibride din lemn din Maramureș, cu un farmec deosebit, ce va inspira constructorii de biserici de mai târziu, în secolul al XX-lea. (Al. Baboș)
În lucrarea sa monumentală ”Wooden Churches of the Carpathians”, cercetătoarea americană Jooby Patterson apreciază Biserica Băndrenilor din Călineşti Susani ca fiind ”una dintre cele mai speciale creaţii în lemn existente azi în Maramureş … care, păstrîndu-şi caracterul unic, îşi găseşte locul în istoria construcţiilor maramureşene de pe ambele laturi ale Tisei, în secolul al XVIII-lea, alături de bisericile din Cuhea şi Nereşniţa de Jos”.
E de reţinut hotărârea cu care fondatorii bisericilor vegheau la menținerea modelelor tradiționale, dar și rolul lor în introducerea treptată a noilor trăsături la modă în secolele XVII și XVIII. (Al. Baboș)

Interiorul a fost pictat de Nicolae Cepschin în 1788 (Bîrlea 1909, p. 72).

În 1789, Greorghie Plohod sculptează şi pictează ciboriul de pe masa altarului, asemănător cu cel pe care îl realizează pentru biserica din Sârbi Susani:
”Ani de la Is Hs 1789, Această sftă ţiborie o au cupărat Pop Ion din Deseşti la besereca Călineştilor şi s-au ghetă februarie 9; zugravu din Dragumireşti Ghiorghie”

Descrierea bisericii

Biserica din Calineşti Susani este una dintre cele mai neobișnuite construcții din lemn din Maramureş, datorită planului treflat necunoscut în Maramureş până la 1784 şi a unor detalii constructive specifice arhitecturii bisericilor de lemn moldoveneşti. De-a lungul timpului, istoricii de artă şi arhitectură au sesizat planimetria neobişnuită şi au atribuit-o fie influenţelor ruseşti (Victor Brătulescu), fie influenţelor moldoveneşti (Coriolan Petranu, Vasile Draguţ, Marius Porumb). Ioana Cristache-Panait, care a studiat îndelung arhitectura de lemn din ţinuturile româneşti, precizează că „tâmplarii moldoveni, inspirați de arhitectura de zid, au creat în timpul celui de-al 18-lea secol un nou tip de plan pentru bisericile de lemn, prin adăugarea absidelor laterale… De aici, fără a cunoaște bariere, tipologia creată de tâmplarii moldoveni de a trecut și in Maramureş, la Biserica din Calineşti Susani” (Alexandru Baboș, Three centuries of Carpentering Churches, p.152)

Cea mai clară descriere a bisericii o face arhitectul-cercetător Alexandru Baboş în ”Three centuries of Carpentering Churches” (p. 53-56):

”Trăsături moldovenești. După cum a fost subliniat anterior, trăsătura distinctivă a acestei construcții este planul cu absidele sale laterale.
Intrarea bisericii a fost amplasată pe sud și pragul său este format de talpa lungă, așezată peste pietrele de fundație.
Partea de vest a pronaosului se termină poligonal, cu trei pereți scurți.
La partea opusă, sanctuarul are tot forma unui poligon cu cinci pereți exteriori. La mijloc este naosul, mărit pe ambele laturi laterale cu două abside poligonale, de asemenea cu cinci pereţi laterali scurţi.
În spatele iconostasului, pe ambele părți ale absidei altarului, dar neobservat din exterior, există două buzunare dreptunghiulare folosite ca proscomidier și diaconicon. În Moldova, Ioana Cristache-Panait menţionează în jur de 30 de biserici de lemn cu un plan treflat similar.
Biserica a fost construită cu o lățime de 7 m pentru aproximativ 95 de bărbați și 75 de femei, ca pentru o parohie de mijlocie pentru acele vremuri. În interiorul navei există un cafas care ar fi putut fi construit la în același timp cu biserica, încăpător pentru 45 de copii, tineri bărbați și femei, care participă la slujbă separat de părinții lor”. (Nota autorului fișei: La o analiză atentă se poate observa stângăcia cu care au fost decorate elementele structurale ale cafasului, ce ne face să credem că realizarea sa a fost mai târzie. Vopselele tricolore aplicate pe aceste decoraţiuni ne trimit către începutul secolului al XX-lea ca perioadă în care cafasuul a fost realizat).

Continuăm cu citatul din lucrarea lui Alexandru Baboș:
„Tradiția constructivă moldovenească se poate observa nu doar în plan ci şi în partea superioară a pereţilor. Aceştia au fost ridicaţi pe o înălţime de 3,7 m, mai înalţi decât jumătate din lățimea bisericii. Bârnele superioare depăşesc planul pereţilor, formând console pentru susţinerea grinzilor de streaşină (a cununilor n.t.) ale poalei inferioare a acoperișului.
Aceste consolele decorate cu capete stilizate de cai sunt specifice pentru Moldova. La fel se poate spune şi despre dimensiunile și decoraţia portalurilor, a ferestreor și a deschiderii din peretele dintre biserica femeilor şi biserica bărbaţilor.
Consolele interioare din naos și absida altarului, și grinzile transversale
susținând tavanul plat peste naos sunt toate împodobite cu un decor filigranat.
Streașina mare formată de capetele lungi ale căpriorilor inferiori și acoperișul tipic continuu peste abside și în jurul bisericii completează lista trăsăturilor moldovenești.

Caracteristici locale. Dacă partea inferioară a bisericii reprezintă școala moldovenească, suprastructura, acoperișul dublu și turnul aparțin tradiției constructive locale. Fuziunea contrastantă dintre cele două modele de biserici din lemn este de fapt caracteristica inovatoare a acestei biserici. Suprastructura a fost suprapusă pe console deasupra structurii inferioare, dezvoltate înspre vest cu o formă poligonală, la fel ca și partea de vest a pronaosului. Două mici ferestre în partea superioară a pereţilor, pe fiecare latură lungă a naosului, contribuie la definirea aspectului bazilical al bisericii. Structura acoperișului este formată din perechi de căpriori legaţi între ei și rigidizaţi cu o traversă. Turnul a fost suspendat deasupra pronaosului, cu cei patru stâlpi susţinând turla clopotniței. Galeria clopotelor este doar un decor exterior.
Biserica a fost construită în principal din cherestea de brad de molid, dar a fost folosit şi lemn de stejar pentru talpă, pentru cele două portaluri, pentru cadrele a trei ferestre mari și pentru structura turnului. Ramele a două dintre ferestrele mari par să fi fost prefabricate, iar cea de-a treia a fost concepută cu o parte superioară arcuită, cu o cruce în vârf, similară cu cea de pe portalul intrării. Cele trei ferestre mari împreună cu cea mică de pe fațada vestică par să marcheze axele orizontale ale bisericii, de la est la vest și de la sud la nord, formând o cruce latină invizibilă dar prezentă în interiorul lăcaşului sfânt.

Această biserică este mai mult decât influențată de arhitectura sacră moldovenească, este mai degrabă o biserica moldovenească din lemn transplantată într-un sat maramureşean. Fără îndoială, tâmplarii au venit aici din Moldova și au realizat o combinație curioasă dar foarte reuşită între o biserică tipic moldovenească cu plan treflat, și o biserică basilicală locală.” (traducere de Laura Zaharia)

Elementele cu specific moldovenesc devenite modele pentru alte biserici din zonă

Este de remarcat decoraţiunea sculptată a golurilor dintre pronaos și naos, care constă într-o înșiruire neregulată de curbe convexe și concave separate de lobi ascuțiți. Acest tip de decorațiune se găsește în multe din bisericile ucrainene, și în câteva cazuri izolate în bisericile din satele moldovenești Horodnic de Sus și Maidan, sau în biserica ucraineană din Poienile de sub Munte. Sunt detalii specifice arhitecturii bisericilor de lemn din Moldova, pe care echipa de meşteri le-au folosit în bisericile din Călinești Susani, Glod și Poienile de sub Munte, şi pe care le regăsim şi în biserica din Călineşti Căeni, în extinderea din anii 1800-1815.

Un alt exemplu de preluare a ideilor noi aduse de meşterii moldoveni la biserica Băndrenilor este planimetria cu abside laterale: biserica de lemn din Breb (1626) a fost extinsă în anul 1863 prin desfacerea absidei altarului şi a tâmplei, extinderea naosului cu un metru şi jumătate şi construirea unei abside a altarului de lăţime egală cu cea a corpului bisericii. Extinderea naosului s-a realizat prin ataşarea a 2 mici abside laterale, executate din materialul lemnos reciclat din vechea absidă a altarului. Ştiind că satele Breb şi Călineşti se află la nici 13km distanţă unul de altul, este uşor de imaginat că sursa de inspiraţie pentru lucrările de modificare a bisericii din Breb a fost biserica Băndrenilor din Călineşti.

Ferestrele sunt de dimensiuni mari, neobişnuite la bisericile maramureşene până la această dată, cu rame late şi cu obloane. Acest model a radiat în arhitectura laică aşa cum poate fi observat la casa Marinca din Sârbi, aflată azi în Muzeul Maramureşean din Sighetu Marmaţiei, secţia în aer liber. Casa este datată în 1785, fiind construită la un an de la finalizarea bisericii Băndrenilor. Ferestrele casei nu impresionează numai prin decoraţia lor delicată ci şi prin dimensiunile lor considerabile, depășindu-le pe cele mici din cele două biserici din satul Sârbi, și rivalizând cu cele ale bisericii vecine din Călineşti Susani, terminată cu un an înainte. (Al. Baboș, Tracing a Sacred Building Tradition, p. 86) De menţionat că ferestrele din registrul superior, cel dintre poalele acoperişului bisericii, au fost executate în stil local, decupate economic din două bârne astfel încât secţiunea lemnului să fie cât mai puţin diminuată, cu dimensiuni mici, de formă rectangulară, cu un mic ”fronton” triunghiular în partea superioară.

Aici trebuie menţionate şi elementele ce ”nu au prins” în Maramureş şi nu s-au mai regăsit la alte biserici construite ulterior:
– portalul uşii de intrare frumos decorat cu motive florale împletite într-o sinusoidă graţioasă executată cu multă delicateţe. Maramureşenii au continuat să prefere motivele geometrice, încărcate cu simboluri şi mesaje profund religioase;
– decoraţia capetelor grinzilor de la partea superioară a pereţilor, scoase în consolă pentru a susţine cununa acoperişului, decupate în formă de capete de cai şi decorate cu rozete solare. Maramureşenii au continuat să lase aceste capete decupate în trepte şi fără decoraţii.

Pictura parietală se păstrează doar parțial și este atribuită zugravului Nicolae Cepschin, realizată de acesta în anul 1788. În cele câteva imagini, păstrate într-o stare mai bună, se deduce că zugravul a utilizat o cromatică în care roșul aprins se combină cu verdele pal și albastrul deschis.
Iconostasul cuprinde trei registre delimitate prin colonade arcuite, între care sunt reprezentate personajele. În partea de jos personajele sunt prezentate mai generos, în vreme ce pe deasupra personajele sunt redate de la brâu în sus, spațiul fiind mai restrâns. Urmează o obturare a Iconostasului în semicerc, după care urmează ultimul registru în care este reprezentat Iisus Răstignit alături de cei doi tâlhari, fiind vegheat de Ioan și Maica Domnului pe o parte, iar pe cealaltă parte apar Maria Magdalena și Sfântul Petru cu un cocoș, trimitere simbolică la lepădarea de Iisus.
În Altar se află piciorul din lemn masiv al vechii Sfinte Mese.
În anii 1990 biserica mai păstra încă icoane valoroase dintre care amintim „Învierea lui Iisus” în care Iisus era înfățișat ridicându-se din mormânt cu un stindard în mână, scenă în care Iisus era imberb și doar cu mustață, reprezentare foarte rar întâlnită. Se mai afla icoana „Adormirea Maicii Domnului” cu inscripție slavonă și un triptic, reprezentând pe panoul central încoronarea Mariei. Această ultimă icoană se află și astăzi în biserică..

Interiorul
Biserica din Călineşti Susani se încadrează în rândul bisericilor de dimensiuni medii raportat la celelalte biserici existente în Ţara Maramureşului, însă concepţia încăperilor cu înălţimi foarte mari amplifică spaţialitatea acestora.
Interiorul ale Bisericii Băndrenilor urmăreşte cele 3 încăperi specifice tipologiei bisericilor româneşti, în care sacralitatea este gradată, impunând pioşenie odată cu trecerea pragului în biserica femeilor (pronaos), copleşind în biserica bărbaţilor (naos) unde tâmpla încărcată cu toate mesajele pe care biserica le are de comunicat către credincioşi, opreşte orice intenţie de intruziune necontrolată în spaţiul sacru al absidei altarului.

Uşa de acces păstrează sistemul original de închidere.
Golul de uşă dintre tinda femeilor şi biserica bărbaţilor păstrează un ancadrament decorat în stil maramureşean, cu elemente geometrice incizate adânc, şi cu motivul funiei răsucite în partea de jos în jurul unui disc solar, asemenea şarpelui protector al casei. Portalul a fost decupat pentru a obţine un gol de trecere de dimensiuni mai mari. Nu ştim cine a executat acest portal, dacă este opera meşterilor moldoveni care au încercat să copieze modelele locale, sau portalul a fost adus din vechea biserică ”Sfântul Nicolae”. Subiectul rămâne deschis pentru cercetări viitoare.

Din cauza înălţimilor foarte mari, suprafeţele destinate expunerii programului iconografic sunt şi ele foarte mari. Ctitorii bisericii au decis pictarea tâmplei şi dotarea ei cu toate icoanele mobile necesare ritualului religios, pentru ca să se poată face consacrarea bisericii într-un timp cât mai scurt. Ulterior nu au mai apucat să investească în pictura cerimii, a absidei altarului şi a bisericii femeilor, probabil din cauza anilor de foamete ce s-au abătut asupra satului şi a întregii zone în primii ani ai secolului al XIX-lea.
Pictura tâmplei este atribuită lui Nicolae Cepschin pe baza inscripţiei găsite de Ioan Bîrlea în ”tinda femeilor, în părete: Nicolaî Cepschin, zugrav; 1788”
Pictura este de factură neoclasică, cu cadre aerate în care predomină o surprinzătoare culoare verde-smarald folosită preponderent la chenare şi ancadramente, îmbogăţită cu suprefeţe generoase în culoare roşie pentru veşmintele personajelor şi a ancadramentelor din registrul apostolilor. Detaliile picturii sunt greu de observat atât din cauza degradării actuale a picturii, cât şi din cauza înălţimii mari a tâmplei.
Icoanele din registrul inferior – icoanele împărăteşti – sunt foarte eterogene ca dimensiuni şi ca factură. Isus Invatator şi Maica Domnului fac pereche, dar icoana Sfântului Nicolae şi cea a hramului bisericii ”Naşterea Maicii Domnului” au fost create de mâini diferite.
Dintre ioanele prăznicare se păstrează doar 6 (celelalte 6 lipsesc) şi icoana Sfânta Mahramă a Domnului pe poziţie centrală. Cele șase icoane prăznicare sunt: Bunavestire, Nașterea Domnului, icoana dublă cu praznicul Tăierii Împrejur în partea stângă și Sf. Nicolae în dreapta, Aducerea la Templu, Învierea Domnului și Adormirea Maicii Domnului.

La o simplă analiză vizuală, 5 dintre icoanele prăznicare, icoana Sfânta Mahramă a Domnului, icoana de hram Naşterea Maicii Domnului, dar şi Uşile Împărăteşti, par să fi fost pictate de Alexandru Ponehalschi. Icoana Sfânta Mahramă a Domnului este datată prin inscripţia anului 1780, fiind pictată cu 4 ani înainte de construirea bisericii din Susani, în perioada în care zugravul Alexa se limita doar la pictarea de icoane. Pe de altă parte icoana Naşterea Maicii Domnului este concepută ca o icoană de hram, ceea ce ne duce cu gândul la originea sa în biserica din Căeni cu hramul Naşterii Maicii Domnului. O cercetare detaliată a icoanelor mobile din cele două biserici din Călineşti ar putea revela transferul care a avut loc între vechea biserică arsă cu hramul Sfântului Nicolae, biserica Bândrenilor şi cea din Căeni.

Ciboriul de pe masa altarului este o piesă valoroasă realizată de Gheorghe Plohod în 1879:
”Ani de la Is Hs 1789, Această sftă ţiborie o au cupărat Pop Ion din Deseşti la besereca Călineştilor şi s-au ghetă februarie 9; zugravu din Dragumireşti Ghiorghie.
Aici Gheorghe Plohod a fost atât sculptor cât şi pictor: a realizat o dantelărie în lemn pictat, cu motive vegetale învăluite în vrejuri, încununată de o cruce cu 13 raze (5 lipsesc la ora actuală). Icoana Maicii Domnului este înfăţişată ca Maria Călăuzitoarea (Hodigitria), cu o coloristică intensă ce răzbate prin straturile de fum și praf depuse de-a lungul anilor. Rama icoanei este bogată ornamentată cu aceleaşi dantelărie în lemn pictat. Ciboriul este asemănător cu cel pe care Gheorghe Plohod îl realizează pentru biserica din Sârbi Susani.

Pe peretele sudic al bisericii, în partea dreaptă, este poziționată o placă de marmură albă inscripționată: „Cinstiți amintirea acelor morți în Marele Război”. Acest însemn memorial, dedicat eroilor căzuți în Primul Război Mondial (1914-1919), a fost amplasat de ASTRA în anul 1934.
În zona de protecție a monumentului se află un alt însemn memorial, dedicat lui George Nemniș, locuitor al satului, participant, ca delegat oficial, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918. Acesta a fost realizat și montat printr-un proiect cultural dedicat sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de către Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, în decembrie 2018.

Starea monumentului este, în ansamblu, bună; în interior, pictura este ștearsă aproape în totalitate, pe iconostas se păstrează pictura într-o stare mai bună, pereții sunt acoperiți cu covoare cu motive tradiționale, unele în culori vegetale. Învelitoarea de draniţă este degradată, pe alocuri se văd cu ochiul liber mici suprafeţe în care suprafaţa învelitorii este discontinuă, cu bucăti de draniţă lipsă. Degradarea draniţei în următorii ani va permite apei să pătrundă în interiorul bisericii, umezind structura de lemn ce va deveni vulnerabilă atacurilor biologice, mai cu seamă că biserica nu este folosită şi ventilarea spaţiilor se face ocazional.
Pictura are nevoie de lucrări de restaurare, foarte necesare atât pentru a reda o parte din strălucirea interiorului bisericii, cât şi pentru cercetarea ce însoţeşte aceste lucrări, şi care ar putea scoate la iveală unele informaţii referitoare la pictorul-zugrav, la tehnica şi ideile sale compoziţionale şi, nu în ultimul rând, la biserica în sine.
Portalul golului de trecere dintre tinda femeilor şi biserica bărbaţilor trebuie cercetat cu atenţie pentru a afla motivul pentru care acesta nu a fost finalizat. O cercetare detaliată a icoanelor mobile din cele două biserici din Călineşti ar putea revela transferul care a avut loc între vechea biserică arsă cu hramul Sfântului Nicolae, biserica Bândrenilor şi cea din Căeni. Acestă cercetare ar trebui să cuprindă şi uşile împărăteşti, şi ciboriul de pe masa altarului, de unde se vor putea trage unele concluzii interesante referitoare la conlucrarea dintre tâmplarii care sculptau aceste piese şi pictorii care le decorau – în cazul de faţă interferenţa posibilă dintre atelierul familiei Plohod din Dragomireşti şi cel al zugravului Alexa din Berbeşti (Alexandru Ponehalschi). 

Fișă de monument întocmită de:
Laura Zaharia, arhitect – O.A.R., filiala Nord-Vest
Lucia Pop, muzeograf – Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş
Oana Leșiu, muzeograf – Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş