Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Sârbi Susani

Localitatea

Amplasat la circa 7 km nord de centrul administrativ al comunei Budești, pe valea Cosăului, satul Sârbi numără în prezent în jur de 800 de locuitori (823 în 2011). Sârbi (ung. Szerfalva) s-a format din contopirea satelor Balotești și Comârzana / Cămârzana – vezi (Filipaşcu, 1940), (Ștef, 2016, p. 204), (Iuga de Săliște, 2012, p. 531). Al. Baboş aminteşte de trei mici aşezări menţionate încă din Evul Mediu pe locul actualului sat Sârbi: Baloteşti, Sârbi şi Cămârzana. (Baboș, 1996, p. 58). Mihai Dăncuş, citat pe site-ul oficial al comunei Budeşti, arată că Sârbi s-a format din contopirea satelor Baloteşti şi Cămârzana, pomenite în 1405. În sat dăinuie și în prezent urmașii familiilor cneziale Bălin (1740), Borodi (1610), Demian (1755), Duma (1474), Faur alias Tulbure, alias Marinca (1752), Iosip alias Mircea (1531, 1615), Pop alias Gherman (1715) și altele (Comuna Budeşti, 2020). Satul Baloteşti (Balotafalva, Balathafalva) este menţionat la 1387. Documentele ulterioare dovedesc identitatea acestuia cu Sârbi sau cu o parte a acestuia: vezi (Kacsó, 2015, p. 331).

În privința atestării documentare sunt avansate două date: 1405 (Iuga de Săliște, 2012, p. 531) – făcând trimitere la Ioan Mihaly de Apşa, Diplome maramureşene din sec. XIV şi XV) şi 1459 (Suciu, 1967, p. 136). De-a lungul timpului, localitatea a avut următoarele denumiri: 1459 Zeer, Zenfalua, Zerfalwa, 1465 Zerpfalva, 1475 Syepfalwa, Szirpfalva, 1479 Ezzepfalwa, 1480 Zerfalva, 1828 Szérfalva, Sirby, 1851 Szerfalu, 1909-1919 Sârbi, Szerfalva: vezi (Ștef, 2016, p. 204) şi (Suciu, 1967, p. 136).

„Potrivit tradiției locale, în punctul Gruiul Malului, un deal aflat la cca. 1,5 km nord-vest de localitate, a existat o mănăstire, care ar fi fost distrusă de turci, probabil în 1661.” (Kacsó, 2015, p. 311)

În privinţa descoperirilor arheologice de pe teritoriul localităţii Sârbi, C. Kacsó inventariază două aşezări din epoca bronzului: punctul Mestecăniş şi punctul de hotar Valea Popii (Kacsó, 2015, p. 309) şi trei depozite de bronzuri: DI Valea Popii (1849); DII (1910) şi DIII (1947), punctul Pe vale, lângă locul numit Vârtoapele (Kacsó, 2015, p. 310).

Lista Monumentelor Istorice din România (2015) menționează trei obiective clasate (grupa valorică A şi B) în satul Sârbi: Ansamblul de arhitectură şi tehnică populară (MM-II-a-B-04638); Biserica de lemn „Sf. Nicolae” – Josani (MM-II-m-A-04639) şi Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” – Susani (MM-II-m-A-04639).

Istoricul bisericii

Potrivit tradiției locale, biserica de lemn din Sârbi Susani a fost construită în anul 1532 (Al. Baboș, Maramureș Medieval Wooden Churches, 1996, p. 58) sau în anul 1535 după cum menționează preotul paroh Negruţiu Emil, la 4 iulie 1967 într-un Scurt istoric păstrat în arhiva DJC Maramureş – vezi (D.M.I., 1967): „Biserica din Susani a fost construită în marginea pădurii pe o ridicătură de teren în anul 1535. – Se spune că pe atunci exista o pădure mare de stejar care se întindea până la Ocnaşugatag şi Budeşti” . Însă datarea bisericii în 1535 – potrivit tradiţiei locale, conscripţiei din 1903 sau rapoartelor preoţilor – se referă la existenţa altei biserici (Bongiu, 1970, p. 53). Marius Porumb arată că „documentar este atestată o biserică încă în anul 1535, iar biserica actuală datează, potrivit unei inscripţii săpate în lemnul uşii de la intrare în pronaos, din anul 1667” (Porumb, 1982, pg. 114-115).

În urma analizelor dendrocronologice realizate în anul 1997, lemnul folosit la ridicarea bisericii a fost datat 1638-1639 (Eggertsson & Baboș, 2002, p. 44). Astfel, Al. Baboş indică anii 1638-1639 ca fiind perioada de început a construcţiei bisericii din Sârbi Susani, arătând că inscripția din 1667 (săpată în lemnul uşii: „val[eat] 7175”) sugerează data unor reparaţii sau reconstrucţii, sau chiar a unei resfinţiri. (Baboș, 2004). Turnul este ridicat într-o fază ulterioară a construcţiei, probabil în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.
Aurel Bongiu înaintează ipoteza conform căreia „în fază iniţială, monumentul se prezenta cu un altar cu acoperiş propriu, un naos mai înalt şi un pronaos cu turn clopotniţă de proporţii mai modeste decât cel actual” (Bongiu, 1970, p. 53).

Biserica a fost pictată în 1760 de Alexandru Ponehalschi din Berbeşti şi Iosip Iacovu, diac din Sârbi. (Porumb, 1982, p. 115), (Man, 2007, p. 334), (Baboș, 1996, p. 58)
În prima jumătate a secolului XX a fost adăugat balconul în naos, s-a construit un acoperiş nou peste cel vechi, s-au lărgit o parte din ferestre şi au fost tăiate deschizături între pronaos şi naos.
Biserica a mai fost restaurată în anii 1970 şi 2000.

Descrierea bisericii

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Sârbi Susani este așezată pe un platou, în partea vestică a văii Cosăului, în centrul unui cimitir vechi. Este construită din bârne de stejar legate cu cheotori netede în dinte ascuns, așezate orizontal peste o fundație de piatră. Monumentul prezintă o planimetrie cunoscută: pronaos, naos şi absidă estică. Dimensiunile sunt relativ modeste: pronaos (L 2,80 x l 5,30), naos (L 6,60 x l 5,30), altar poligonal decroşat (L 3,08 x l 3,20). (Bongiu, 1970, p. 52). Intrarea este poziţionată pe latura sudică.
Tinda femeilor (pronaosul) este tăvănită sub tălpile turnului şi are două deschideri de-o parte şi de alta a uşii ce desparte acest spaţiu de biserica bărbaţilor (naosul). Intrarea în absida altarului se face prin două uşi (împărătească şi diaconească), element caracteristic monumentelor arhaice (Porumb, 1982, p. 115).
Acoperişul este unitar, incluzând toate cele trei încăperile, cu poală largă pentru a feri pereţii de intemperii şi având turnul clopotniţă deasupra pronaosului. Turnul clopotniţă se prezintă cu un coif evazat, de formă octogonală. Spaţiul interior este luminat de ferestre puţine, de diferite dimensiuni (tinda femeilor neavând nicio fereastră). Pe latura dinspre miazăzi s-a păstrat o fereastră frumos decorată cu funie şi două rozete.

Întregul corp al bisericii este înconjurat în exterior de o funie „protectoare”, măsurând aproximativ 34 de metri. Motivul funiei este cioplit direct din lemnul masiv al peretelui, fiind întrerupt doar de deschiderile ferestrelor. Consolele, ieşite în trepte sub steaşină, asemuite cu nişte aripi scupltate, deasupra motivului funiei par să facă separarea între două lumi: terestră şi celestă. De asemenea, funia delimitează spațiul sacru de cel profan, permițând intrarea doar prin portalul de pe latura de sud, deosebit de ornamentat, care pregătește, într-un fel, prin mesajul transmis participarea credincioșilor la liturghie.

Portalul de la intrarea în pronaos a fost descris şi interpretat de Al. Baboş ca fiind un calendar liturgic bizantin – „compus din două cicluri concentrice, fiecare cu propriul lui şir de sărbători: ciclul pascal, al sărbătorilor mobile, şi ciclul sanctoral, al sărbătorilor fixe. În ritul bizantin, ciclul sanctoral comemorează Sfinţii bisericii ortodoxe. Slujbele comemorative dedicate sfinţilor sunt cuprinse în 12 mineie, câte un minei pentru fiecare lună a anului. La Sârbi Susani, mineiele sunt reprezentate prin cele 12 rozete lunare. Ciclul pascal gravitează în jurul sărbătorii mobile a Paştilor, care comemorează Patimile Mântuitorului. În jurul sărbătorii Paştilor anul bisericesc este împărţit în trei perioade, numite după cartea principală de slujbă folosită de cântăreţi la strană: perioada prepascală a Triodului (zece săptămâni înainte de Duminica Paştilor), perioada pascală a Penticostalului (opt săptămâni după Înviere) şi perioada postpascală a Octoihului (ţine tot restul anului). La Sârbi Susani funiile de pe portal reprezintă întregul an ecleziastic, ce pleacă de pe montantul stâng şi se termină pe cel drept în partea de jos. Cele trei cruci, câte una pe fiecare piesă a portalului, sugerează împărţirea în trei perioade a ciclului pascal. Astfel, cele trei piese ale portalului ar trebui să reprezinte, de la stânga la dreapta, perioadele Octoihului, Triodului şi Penticostalului.” (Baboș, 2019, p. 119) Cercetătorul menționează că portalul prezintă urme de policromie (vopsea albastră şi roşie – posibil chiar foiţe de aur şi argint). Pentru întreaga analiză a portalului şi comparaţia cu portalul de la Biserica de lemn „Sf. Nicolae” din Budeşti-Josani a se vedea (Baboș, 2004, pg. 190-193), (Baboș, 2019, pg. 110-119). Analogiile dintre portalul vechi din Budești Josani și portalul din Sârbi Susani, indică, cel mai probabil, că este vorba de către același meșter Gozdă.

Din pictura ce acoperea iniţial întreg interiorul bisericii, se mai păstrează doar pictura de pe tâmpla şi din altar, realizate în epoci diferite. După cum rezultă din cele două inscripţii, pictura tâmplei a fost realizată de Alexandru Ponehalschi din Berbeşti şi Iosip Iacovu, diac din Sârbi în 1760: „Din mila lui Dumnăzeu și din darul Duhului Sfânt și eu am agiutorit Iosip a Iacovu cu zugravul Aleczander Ponehalski de lucru beserăcii, să hie pomană întru veci de veci.” „Cu vrerea Tatălui și cu îndemnarea Fiului și cu săvârșirea Duhului Sfânt, amin, bine au vrut serbu lui Dumnezeu, Borodi Chira și cu soția dumisale Ahimie, de au plătit de au zugrăvit acest fruntariu, ca să le fie pomană dumilor sale și a tot neamul lor, 1760, luna iunie 10 zile.” (Bongiu, 1970, p. 53). Pictura din altar a fost realizată de zugravul Nicolae Famokevici, în 1800, conform inscripţiei de pe spatele iconostasului: „Acest oltariu din mâna de Nicolai Famochevici, Anu lui Dumnezou 18 sute, luna mai 1 zeale”. (Porumb, 1982, p. 115).
Pictura tâmplei este organizată în trei registre: în partea superioară este reprezentată scena Răstignirii (central), având în stânga Coborârea de pe Cruce, iar în dreapta Punerea în Mormânt. Registrul al doilea cuprinde o scenă centrală cu Maria Nykopeea, încadrată de medalioane cu câte doi prooroci. În registrul al treilea, în plan central este înfăţişat Iisus judecător, pe tron, încadrat de Maria şi Ioan Botezătorul. De o parte şi de alta sunt reprezentați apostolii.
Pictura din altar prezintă urme de degradare accentuată. A. Bongiu remarcă faptul că mai importante decât dispoziţia iconografică sunt accentele locale: Iisus – copil îmbrăcat în piese vestimentare ce se asemănă cu portul tradiţional din zonă; motive geometrice întâlnite în ţesăturile maramureşene; sutaşul Longinus – îmbrăcat ca un boier maramureșean etc. (Bongiu, 1970, pg. 54-55)

Fișă de monument întocmită de:
drd. Florin-Vasile Pop – Facultatea de Litere Baia Mare
dr. Delia Suiogan – Facultatea de Litere Baia Mare