Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Sat-Șugatag

Localitatea

Localitatea Sat Șugatag, cu o populație de peste 1000 de locuitori (1.187 în 2011), este așezată pe valea Marei, la aproximativ 3 km nord-vest de centrul administrativ al Comunei Ocna Șugatag. Satul este străbătut de DN 18, fiind poziționat între Hărnicești și Giulești.

Localitatea Sat Șugatag a fost atestată documentar în anul 1360, având de-a lungul timpului următoarele denumiri: 1360 Zalatyna, villa olachalis Sugatagfalva, Swgathakfalwa, 1365 Sugatagh, 1459 Sugathagh, 1472 utraque Swgathak (Sat-Șugatag și Ocna-Șugatag), 1828 Sugatagh, 1851 Sugatag (Suciu, 1968); 1909-1919 Sat-Șugatag, Falusugatag. Etimologie: Din Sat (< subt. sat „așezare rurală” < lat. fossatum) + Șugatag (< magh. sóvágó „tăietor de sare” + germ. Tage “zilier”). (Ștef, 2016, p. 158 și 192).

În diploma regelui Ludovic al Ungariei din 20 martie 1360, se amintește că, printr-o nouă donaţie, regele dăruieşte lui Dragoş, fiul lui Giula din Maramureş şi fiilor lui Jula şi Vasile, pentru servicii credincioase, satele Slatina, Breb, Copăceşti, Deseşti, Horniceşti şi Satşugatag. (Ioan Mihaly de Apşa, Diplome maramureșene din secolul al XIV-lea și al XV-lea, p. 38 apud Fişa – Monument de arhitectură inv. nr. 5580)

Tit Bud notează că satul e atestat în 1360 iar parohia Sat Şugatag „s-a constituit pe la 1439”. Satul a fost mai întâi „în posesiunea lui Dragoş, apoi a lui Mykle=Miklos=Nicolae, apoi a lui Ştefan Bethlem comite suprem, apoi a lui Zsolyomi, Barkoczi şi în urmă a Erariului” (Bud, 1911, pg. 65-66)

Evoluția așezării este strâns legată de exploatarea depozitelor de sare din zonă. Sarea se exploata în zonă în mod cert în secolul XIV, de aici provenind cea mai veche mențiune scrisă a ocnelor din Maramureș. Exploatarea intensificată a rezervelor de sare de la Ocna Șugatag a început în anul 1777, ea fiind impulsionată şi prin aducerea de către administrația austriacă, spre sfârșitul secolului XVIII, a unor mineri specializați, mulți de origine poloneză. (Kacsó, 2015, p. 443)

Istoricul bisericii

Conform tradiţiei consemnate de Tit Bud, biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” a fost construită în anul 1642: „În Sat-Şugatag, înainte de 1642, a fost una biserică de lemn, din care mai târziu s-a făcut şcoală, care a devenit casă privată, în care am văzut ciopliturile bisericeşti, apoi s-a făcut altă şcoală. Biserica de acum e zidită în 1642 din stejari foarte groşi” (Bud, 1911, p. 66). Tot Bud mai notează că tradiția locală spune „că un credincios din sat a cărat cu doi boi negrii toată materia pentru biserică, şi apoi la sfinţirea bisericei a dăruit boii bisericei.” (ibidem). G. Man notează că biserica a fost ridicată în 1642, pe locul alteia mai vechi. (Man, 2007, p. 308).
Analizând consemnările istorice şi tradiţia locală (1360 – atestarea satului, 1439 – înființarea parohiei, 1642 – vezi Tit Bud), însemnările de pe icoane (1785 – pe icoana hramului „Cuvioasa Paraschiva” şi tot 1785 pe icoana „Sf. Nicolae”), inscripția din pronaos (1753) şi cea de pe clopotul mare (1695), V. Brătulescu spune că „actuala biserică datează din 1753, socotind că durata lemnului este mai limitată decât a altor materiale, celelalte date fiind în legătură cu obiectele pe care sunt însemnate”. (Brătulescu, Biserici din Maramureș, 1941, p. 14)
În urma analizelor dendrocronologice realizate în anul 1997, lemnul folosit la ridicarea bisericii a fost datat 1698-1699 (Eggertsson & Baboș, 2002, p. 44), construcția începând, cel mai probabil, în anul 1700.
Despre preoţii care au servit în această parohie în perioada 1750 – 1903 şi despre importanța parohiei şi şcolii în viața satului, aminteşte cu căldură Tit Bud (el însuși paroh în perioada 1880-1899). Vorbind despre tatăl său, Ioan Bud (paroh în perioada 1837-1856), cel care a învățat poporul „tabla cea neagră care se acăța în biserică, pe un cuiu și pe care învăța tineretul a scrie, poate că tabla și acum e în podul bisericei.” (Bud, 1911, p. 67)

În 1944, s-a refăcut învelitoarea de draniță a bisericii. În 1969 – 1970, monumentul a fost reparat prin grija Direcției monumentelor istorice.

Descrierea bisericii

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Sat-Șugatag este amplasată în centrul satului, pe malul stâng al râului Mara.

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Sat-Șugatag este construită din bârne masive de stejar așezate pe o fundație joasă, clădită din piatră. Compartimentarea interioară se desfășoară de la vest la est cu pronaosul și naosul de plan dreptunghiular (nava având lungimea de 10,20 m și lățimea de 6,38 m – vezi planul monumentului în Arhiva DJCMM, Monumentul de arhitectură inv. nr. 5580, Proiectul nr. 5966/II-1980) iar altarul decroșat poligonal. Pronaosul este tăvănit, având deasupra turnul clopotniță și intrarea pe latura de vest, fiind luminat de 4 mici ferestre, dispuse câte două pe laturile de sud și nord. Naosul, aproape pătrat, este acoperit cu o boltă semicilindrică supraînălțată pe un sistem de console, ajungând în punctul de sus la 7 metri. Lumina pătrunde în acest spațiu prin 12 ferestre mici, așezate pe două rânduri pe laturile de nord și sus. Între pronaos și naos, există un perete despărțitor din lemn, având un ancadrament de ușă cu partea superioară rotunjită și două deschideri dreptunghiulare, poziționate de-o parte și de alta a ancadramentului. În prezent, nu mai există ușă pe acest perete despărțitor, deși existența ei este amintită în descrierea din 1980, aflată în Arhiva DJCMM, fiind „de aceleași dimensiuni ca şi cea din față”. (Arhiva DJCMM, Dosar nr. 5580 , 1980, p. 2). Altarul decroșat, de formă poligonală, are 5 laturi exterioare și este luminat de 4 ferestre. Tâmpla bisericii este din lemn, având în centru ușa împărătească, flancată de ușile diaconești. (de notat faptul că în istoricul monumentului păstrat în arhiva DJCMM este menționat faptul că „tâmpla nu are uși laterale, iar ușile împărătești sînt sculptate à jour”, cu toate că în același dosar, în documentul Plan, secțiuni, vederi, sunt figurate și cele două uși diaconești).

Acoperișul de șindrilă are poală dubă deasupra pronaosului și naosului spre deosebire de cel cu o singură streașină de deasupra altarului. Deasupra pronaosului se ridică turnul-clopotniță, cu foișorul sprijinit pe console mult ieșite în afară, cu parapet traforat în partea de jos și 12 stâlpi de susținere a coifului.

Pereții exteriori sunt încinși de două frânghii protectoare peste masivele bârne de lemn: motivul frânghiei înconjoară trupul bisericii, mai întâi sub consolele primei streșini iar mai apoi, mai sus, între cele două rânduri de streșini. Frânghia reapare și pe ancadramentul ușii de acces de pe fațada vestică, desenând un cadru exterior, astfel încât intrarea în spațiul sacru se face gradual, trecând simbolic de mai multe „praguri” protectoare, figurate prin rândurile succesive de motive geometrice. V. Brătulescu propune „o apropiere între profilul cadrelor de lemn de la aceste biserici şi profilul cadrelor de piatră de origine gotică” (Brătulescu, Biserici din Maramureș, 1941, p. 13). Uşa de la intrare este susţinută de balamale masive de fier forjat în formă de cruce.

În stadiul actual, pictura interioară poate fi deslușită cu greu. În pronaos este ștearsă aproape în totalitate, abia mai distingându-se un fragment pe ancadramentul ușii dinspre pronaos. În naos, pe peretele nordic şi sudic se mai pot distinge fragmente din câteva scene, iar pictura tâmplei este acoperită cu reproduceri mai noi şi ştergare.
Pictura altarului, mai bine conservată, a permis identificarea scenelor: „începând de la proscomidie, de pe laturea de Nord desfășurate, înfățișează următoarele : 1. Metodie patriah, 2. Serghie patriarh, 3. Alexandrie patriarh, 4. Scena cu strugurele aninat de coarda ce iese din coasta lui Iisus, 5. Antonie patriarh, 6. Ioan patriarh, 7. Sf. Atanasie, 8. Sf. Chiril 9. Sf. Spiridon.” (Brătulescu, Biserici din Maramureș, 1941, p. 14)

Cele două icoane vechi pe lemn („Cuvioasa Paraschiva” şi „Sfântul Nicolae”), așezate de-a dreapta şi de-a stânga tâmplei, au fost pictate, conform însemnărilor, la 1785 de către zugravul Gheorghe Vişovan.

Alte însemnări şi incripţii: „pe perete, în biserica femeilor, de-a dreapta e săpat: De popa Ivanu; 1753, miseţ [a] April 25; Pe uşorul uşii din a dreapta: Eŭ, Falunevič zugravu, în anul 1812, Iulie 29. (Bîrlea, 1909, p. 177)
Pe peretele exterior vestic, Asociațiunea ASTRA, a amplasat, în perioada interbelică, o placă memorială dedicată eroilor locali din Primul Război Mondial.

Fișă de monument întocmită de:
drd. Florin-Vasile Pop – Facultatea de Litere Baia Mare
dr. Delia Suiogan – Facultatea de Litere Baia Mare