Biserica de lemn din Muzeul Satului Maramureșean Sighetu Marmației

Localitatea

În documente, localitatea Oncești (localitatea de origine a bisericii de lemn din Muzeul Satului Maramureșean) apare sub numele de: 1360 possessio olachalis Waralia (împreună cu Nănești și Valea Porcului), 1405 Vanchukfalua, Vanchikfalva, Van-chokfalua (Satul lui Vancea), 1408 Varalya alio nomine Vanchokfalva, 1414 Vanchfalwa, 1427 Wanchykfalwa, 1434 Wanchfalua, 1459, Wanchwfalwa, 1463 Wanchakafalwa, 1605 Váncsfalua, 1828 Vancsfalva, Wančičesty, 1851 Váncsfalu, 1909-1919 Oncești, Váncsfalva (Dorin Ștef , 2016, pag. 162).
Vestigii ale locuirii umane în zona localității sunt descoperirile întâmplătoare din neolitic, epoca bronzului în punctul „Pe Corni”, „Bolteni” și cele medievale (Carol Kacsó, 2011, pag. 223-227).
Prima atestare documentară apare în data de 14 mai 1360, într-o diplomă dată cneazului de Oncești, Wanchuk, fiul lui Farkstan de către regele Ludovic D Anjou al Ungariei, prin care se confirmă punerea în posesie. Localitatea Oncești a fost reședința cnezatului de vale Varalia (Subcetate) care cuprindea satele Valea Porcului (Valea Stejarului) și Nănești (Cristea & Dăncuș, 2000, pag. 178).
Pe dealul Cetățeaua (488m), care are o poziție dominantă, în urma săpăturilor arheologice a fost descoperită o așezare dacică din sec. I î. H. – I d. H (Cristea & Dăncuș, 2000, pag. 178) sau II d. H. (Carol Kacsó, 2011, 223-227), și un turn feudal din secolul XIV-lea (Cristea & Dăncuș, 2000, 178).

Istoricul bisericii

Tradiția orală menționează că prima biserică de lemn din Oncești a fost amplasată pe partea dreaptă a râului Iza, pe o ridicătură de deal în locul „Glimău”, unde se presupune că era și un cimitir.
Biserica de lemn a fost construită, conform unor surse, în anul 1621 (Cristea și Dăncuș, 2000, pag. 178), 1620-1621 (Man, 2007, pag. 243).
Datarea dendrocronologică specifică faptul că biserica a fost construită în anul 1621 (Baboș 2004, pag. 121). Turnul bisericii a fost adăugat ulterior, fiind datat dendrocronologic în anul, c. 1670 și anul, c. 1720 (Eggertsson și Baboș, 2002).
Despre biserica de lemn din Oncești, tradiția orală menționează că biserica fostei mănăstiri a fost donată în anul 1690 de locuitorii din localitatea Crișănești (Cristea și Dăncuș, 2000, pag. 178), azi localitatea Krîciovo (Кричово), aflată pe valea Talaborului (Talabârjaba, Tereblia), raionul Teceu, regiunea Transcarpatia, Ucraina, „Si s-au adus această sfântă biserică cu douăsprezece căruțe cu câte două perechi de boi … și s-au făcut douăsprezece popasuri și s-au citit douăsprezece evanghelii” (Dăncuș, 2010, pag. 42-43).
Cercetarea dendrocronologică atestă o proveniență zonală a lemnului din biserica de la Oncești, biserica mănăstirii din Crișănești, a fost donată comunității rutene greco-catolice din Câmpulung la Tisa și nu comunității din Oncești, probabil în anul 1770 (Baboș, 2004, pag. 141).
Biserica din Oncești a fost construită prin contribuția nobililor din localitate, de către meșterul Gavril, conform unei inscripții din biserică (Baboș, 2004, pag. 270).
De menționat este faptul că în anul 1664 în localitate erau înregistrați 37 locuitori și 6 jeleri, din care 10 nobili cu posesie și 18 curialiști (Livia Ardelean, 2012). Această mențiune atestă potențialul comunității de a plăti construirea și întreținerea unei biserici locale (Nechita Constantin, Vasile Timur Chiș, 2019, pag. 173).
Pictura murală din biserică a fost pictată de zugravul Alexander Ponehalsky, în jurul anului 1748 (Baboș, 2018-2019, pag. 134).
Din pictura murală, în biserică, s-au păstrat doar câteva scene biblice, în pronaos.
Ușile împărătești sunt pictate și au fost datate după o inscripție de pe ușă, din anul 1621 (Marius Porumb, 1971), fiind considerate cele mai vechi din Maramureș.
Biserica a fost adusă din localitatea Oncești în anul 1974 și restaurată în Muzeul Satului Maramureșean din Sighetu Marmației, în anul 1975.

Descrierea bisericii

Biserica de lemn din Oncești este printre cele mai vechi din Maramureș și păstrează o serie de trăsături arhaice: structură închiotorată pe două niveluri, o ușă împărătească și una diaconească și ferestre foarte mici.
Biserica de lemn este un monument de arhitectură tipic maramureșean, care are un plan simplu, dreptunghiular, tip sală prevăzută cu pridvor, pronaos (biserica femeilor), naos (biserica bărbaților) și absidă (altar) care este decroșat, de formă pătrată.
Intrarea în biserică se face din pridvor, care este susținut de zece stâlpi, finalizați cu chituși, care sunt legați de călăreț, formând arcade frumoase. Acești stâlpi susțin structura din față a bisericii. Pridvorul suprapus este înfundat și susținut de stâlpi finalizați cu chituși.
Pereții bisericii (butea) sunt ridicați din bârne de stejar, cioplite pe patru părți și finisate cu barda, care sunt late de 20 – 37 cm și au o grosime între 13 – 16 cm. Bârnele sunt culcate în rânduri și îmbinate la capete prin cheotori netede cu dinte aparent.
Acoperișul este înalt, cu streașină în două trepte (cu dublă poală) pe toată biserica și este din șindrilă de molid cu cioc.
Turnul clopotniță este ridicat peste pronaos, fiind prevăzut cu gât, foișor deschis unde erau clopotele și fleșă (coif). Foișorul este ieșit în afară, are două arcade sculptate, susținute de stâlpi finalizați cu chituși și este acoperit cu o fleșă înaltă cu baza pătrată ce se prelungește sub forma unei piramide cu opt laturi, iar în vârf are o cruce din fier forjat.
Accesul în biserică se face din pridvor în pronaos și naos. În altar, accesul se face prin două uși, o trăsătură arhaică, fiind printre puținele biserici din Maramureș și din țară care are două uși.
Lumina pătrunde în biserică prin ușă și două ferestre foarte mici în pronaos, prin nouă ferestre așezate în două rânduri în naos (cinci ferestre în bute și patru ferestre sub boltă) și două ferestre în altar. Ferestrele sunt foarte mici, fiind cele mai mici, întâlnite la bisericile din Maramureș.
În altar, se păstrează piciorul și masa altarului care sunt din piatră (gresie).
Biserica a fost restaurată în anul 1975. Starea de conservare a construcției este bună, însă coperișul din șindrilă este deteriorat. Pictura din interior este deteriorată aproape în întregime.

Fișă de monument întocmită de:
Vasile Timur Chiș, muzeograf, șef secție – Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației