Biserica de lemn „Intrarea Maicii Domnului ȋn Biserică” din Bârsana (monument UNESCO)

Localitatea

Prima atestare documentară a localităţii Bârsana, este, potrivit lui Radu Popa, anul 1326, cu denumirea de „Zurduky”, într-un document care vorbește despre o „danie” a cneazului Sanislau către fiul său, Stan, fiind, de fapt, vorba de ȋntărirea unei stăpâniri „de facto” preexistentă, „donaţia” făcându-se din „pământ regal”. (Radu Popa, Țara Maramureșului în veacul al XIV-lea p. 68.) Ȋn 1390, regele Sigismund ȋntăreşte voievodului Balc şi Drag stăpânirea asupra unor moşii ȋntre care se află şi Bârsana. Pentru aceleaşi moşii, urmaşii celor doi, Laţcu şi Dragoş, produc ȋn 1408 acte, dovedind că strămoşul lor, Stanislau Chinezul a primit ca donaţie de la regele Carol ȋn anul 1326 moşia Strâmtura (Bârsana). Ȋn anul 1450, mulţi nobili din Bârsana se ridică ȋmpotriva lui Mihail şi Ambroziu de Dolha, introduşi ȋn posesiunea moşiei Bârsana pe ascuns.
Din Bârsana era şi familia Coroi, despre care actul din 17 septembrie 1469, emis de Matei Corvinul, aminteşte că acest nobil a luptat cu mult curaj, ȋntr-o noapte la Baia, ȋmpotriva lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei.
Pe lângă nobili şi posesiunile lor, ȋn documentele de arhivă, Bârsana este pomenită ca centru monahal. Ȋn Mănăstirea de la Bârsana a avut sediul ultimul episcop al Maramureşului, Gavriil Ştefanca, la 1739. Mănăstirea a funcţionat până ȋn 1788, când s-a ȋnchis, iar ȋn 1791, proprietăţile mănăstirii au fost transferate ordinului basilian de la Mănăstirea Munkacs, iar călugării au plecat către mănăstiri din Moldova. (Al. Baboş, Tracing a Sacred Building Tradition, p. 246).

Istoricul bisericii

Restaurarea din 1997 a bisericii „Intrarea Maicii Domnului ȋn Biserică” din Bârsana a oferit prilejul unor cercetări ştiinţifice (studii dendrocronologice) care au confirmat poveştile vechi ale localnicilor care sugerau că biserica a fost mutată de-a lungul existenţei sale nu o dată, ci de două ori. (Scurt Istoric realizat de preotul paroh Dăncuş Grigore, 1969). Iniţial, biserica a fost ridicată pe un mic afluent al Izei, numit Valea Slatinii, ȋn locul numit „Părul Călugărului”, datorită existenţei unui păr padureţ multisecular a cărui cioată mai putea fi văzută până ȋn anii ’80. Preotul Ioan Ştefanca a fost ctitorul acestei biserici, alături de fiii săi Ioan, Roman şi Alexa, mulţumind Domnului pentru supravieţuirea Marii Ciume din anul anterior. Biserica a fost sfinţită de episcopul ortodox al Maramureşului, Serafim Petrovan de Petrova (1911-1717). (Al. Baboş, Tracing a Sacred Building Tradition, p. 245)
O a doua fază a intervenţiilor asupra bisericii are loc ȋn 1739, conform datării grindei masive de la baza turnului, fază care corespunde cu mutarea bisericii ȋn locul numit „Podurile Strâmturii”, cunoscut mai târziu drept „Podurile Mănăstirii”, ȋn documente fiind atestată prezenţa aici a ultimului episcop ortodox de Maramureş, Gavriil Ştefanca de Bârsana. Se presupune că ȋn zonă ar fi avut loc luptele dintre tătari şi bârsăneni ȋn 1717, la ultima invazie a tătarilor ȋn zonă. Deoarece bârsănenii ȋngropaţi acolo după terminarea luptei nu beneficiaseră de servicii religioase, ar fi fost adusă biserica ȋn acel loc pentru a se săvârşi liturghii ȋn memoria lor. (Gheorghe Urda, fost preot paroh, Biserica umblătoare din Bârsana, articol publicat ȋn Formula AS).
Biserica a fost părăsită ȋn jurul anului 1800, călugării rămaşi ortodocşi ȋn faţa valului uniatist susţinut de Maria Tereza, au plecat la Mănăstirea Neamţului cu tot cu arhive. Aşa că, pentru a feri de profanare biserica părăsită aflată ȋntre hotare, localnicii au hotărât să o mute pe dealul Jbâr, unde exista deja, sau s-a format ulterior (1854) un cimitir de ciumaţi – ȋngropaţi ȋn grabă, poate chiar ȋn gropi comune, fără serviciu religios.
Pictura murală a fost realizată după mutarea ȋn acest ultim loc, de către Ioan Plohod din Dragomireşti, aşa cum atestă o inscripţie fragmentară din 1806 de pe peretele de sud, care lucrează aici, la ȋnceputul carierei sale probabil, ȋmpreună cu Toader Hodor din Vişeu de Mijloc. (Anca Pop Bratu, Pictura murală maramureşană, 1982) Al. Baboş (Tracing a Sacred Building Tradition, p. 112) presupune că Plohod ar fi responsabil doar de iconostas şi de masa altarului şi l-a asistat doar pe Hodor la pictarea restului bisericii.

Descrierea bisericii

Biserica de lemn din Bîrsana aparţine grupei de biserici de lemn tipice pentru extrema nordică a regiunii. Pereţii sunt din bârne masive din stejar, ȋmbinate ȋn coadă de rândunică. Clădirea este realizată dintr-o suită de subansambluri constructive caracteristice, toate realizate şi ȋmbinate exclusiv prin tehnici tradiţionale ale lemnului, astfel:
– tălpi de lemn de stejar de 20×25 cm
– bolta peste naos este semicilindrică, din grinzi masive de brad, rezemată pe timpanele marginale;
– turnul clopotniţă de forma unei prisme dreptunghiulare este realizat dintr-un sistem de 4 stâlpi fixaţi ȋn partea de jos pe 2 perechi de tălpi ȋncrucişate, ce se reazemă pe pereţii pronaosului, iar ȋn partea superioară pe 2 perechi de grinzi de contur pe care se reazemă foişorul turnului, peste care este fixat coiful, respectiv căpriorii coifului şarpantei.
– şarpanta corpului bisericii este realizată din ferme de căpriori din brad cioplit, compuse din căpriori rezemaţi direct pe cosoroabele perimetrale, solidarizaţi cu cleşti (moaze), ce asigură o bună rigiditate a sistemului;
Majoritatea ȋmbinărilor sunt asigurate cu cuie din lemn tare (salcâm, carpen) de 25-30 mm grosime cu cap simplu, lipsind cu desăvârşire prinderile metalice. (Extras din Memoriul tehnic general, Arhitectură -Restaurare, a proiectului nr. 1071-2019 ȋntocmit de expert atetat MCC, Niels Auner)
Pictura bisericii din Bârsana, realizată de Toader Hodor ca zugrav principal, asistat de Ion Plohod din Dragomireşti, oferă, aşa cum spune Anca Pop-Bratu, cel mai coerent ansamblu decorativ, structurat după legi baroce. Lucrările lui Toader Hodor se caracterizează prin folosirea unor elemente morfologice şi a unei sintaxe specifice barocului intrat ȋn faza rococo. Pentru acest zugrav, este caracteristică neconformitatea la structura arhitectonică dată, ȋncercarea de a sparge iluzoriu spaţiul şi de a-l ȋnlocui cu altul, mai bogat şi mai fastuos. La Bârsana, bolta naosului nu mai este compartimentată, ci are o compoziţie dinamică, deschisă, formată dintr-un joc de curbe şi contracurbe. Domeniul ȋn care pictorul excelează e cel al detaliilor, desenului fin şi precis, specific rococoului. Gama cromatică este restrânsă, dar se bazează pe contractul puternic al culorilor dominante (roşu, albastru, alb) care ies ȋn evidenţă pe fundalul celorlalte tonuri pastelate (ocru si verzui -deschis).
Ȋn finalul largii prezentări a lucrărilor lui Hodor, istoricul de artă concluzionează: „Plină de pitoresc şi dezinvoltură, pictura lui Toader Hodor ne oferă un strălucit exemplu de prelucrare ȋn spirit decorativ a unor tipare ale artei baroce şi rococo, folosite pentru virtuţile lor ornamentale ȋn modeste ctitorii rurale.” (A. Pop-Bratu, Pictura murală maramureșeană, p. 77)

Fișă de monument întocmită de:

Aura Pintea, inspector superior – Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș