• Denumirea monumentului: Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din Călinești Căieni
  • Datare: 1629 (bârne datate dendrocronologic 1628-29)
  • Cod LMI: MM-II-m-A-04539
  • Adresa: sat Călinești, nr. 451 A, comuna Călinești, jud. Maramureș
  • Coordonate GPS: 47.786486, 23.980574

Galerie de imagini 2020

Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din Călinești Căieni

Galerie de imagini 2018 – arhiva Asociația Valea Verde

Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din Călinești Căieni

Fotografii și planuri – arhiva DJCMM

Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din Călinești Căieni

Galerie de desene MM VERNADOC 2012

Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din Călinești Căieni

Localitatea

Localitatea Călinești apare în documente istorice începând cu anul 1361 și se regăsește cel mai adesea cu denumirea de Kalynfalwa. (Dorin Ștef, Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș). A aparținut cnezatului Cosăului, ”întărită și hotărnicită în 1405, pe temeiul diplomei din 1361, lui Vințe din Budești și altor persoane de Kaszou”. (Radu Popa. Țara Maramureșului în veacul al XIV-lea, București, Editura Academiei RSR, 1970, p.72)
În documentele din sec. XIV – XV, Călinești figurează ca un sat de nobili, cu locuitori care participă alături de nobilii maramureșeni în diverse campanii militare regale. Începând cu secolul al XV-lea, călineștenii sunt pomeniți printre emigranții din Maramureș, dintre care cei mai importanți sunt frații Cupșa, ca întemeietori ai satului Cupșeni din Țara Lăpușului.

În secolul XV localitatea este amintită alături de altele din zonă, ca fiind proprietatea lui Vincențiu, Dragoș, Sandrin și Bud, din Cosău. În 1459, a fost proprietatea lui Nemeș Ioan și Gheorghe Iurca, apoi a lui Mihai lui Sandrin și nepotul său Sorba. În secolele XV și XVI, o parte a comunei se numea Iurcești (de la Iurca), parte a localității Călinești, azi cu numele de Căieni. Localitatea a fost o așezare de mici nobili dintre care amintim: Nemeș, Iurca, Șerban, Mihalca, Berciu, Pașca, Pap.

Prima Hartă Militară a Imperiului Habsburgic (1763-1787) prezintă localitatea Călinești sub denumirea Kelenestie. Apare ca un sat închegat, întins în lungul râului Cosău, cu ramificații în amonte pe afluentul său. Cele 2 biserici sunt pe pozițiile actuale. În afara vetrei satului, alături de drumul ce duce spre Ocna Șugatag, apare marcat un cimitir. (Alexandru Filipașcu. Istoria Maramureșului)
În anii 1814-1815, această localitate, precum toată zona, a fost afectată de o foamete puternică din cauza căreia populația a scăzut foarte mult. Principalele ocupații ale locuitorilor au fost agricultura și creșterea pomilor fructiferi.
În anul 1910, erau 1778 locuitori din care 63 erau știutori de carte.

Unul dintre cei mai importanți fii ai satului Călinești este episcopul Atanasie Rednic, fiul lui loan Rednic din Giuleşti (jude de tablă) şi al Irinei Iurca de Călineşti. Și-a făcut studiile teologice la Viena, s-a călugărit la Muncaci și în 1750, s-a instalat la mănăstirea din Blaj, devenind vicar al episcopului Pavel Aron. În 1765, a fost uns episcop tot la Muncaci.
Este de menționat și participarea călineștenilor în activitățile educaționale și culturale de la sfârșitul secolului al XIX-lea prin învățătorii confesionali Ion şi Vasile Cupcea din Călineşti şi Budeşti, care alături de alte figuri distinse, și-au adus aportul în educarea tinerilor și inocularea idealurilor iluministe în rândul sătenilor. (Alexandru Filipașcu. Istoria Maramureșului)
Din punct de vedere administrativ, satul Călinești este azi reședința comunei cu același nume, având ca sate aparținătoare: Călinești, Cornești și Văleni. Este o comună prosperă, în care persistă practicile tradiționale în domeniul agricol, al creșterii animalelor, al prelucrării lemnului și al obiceiurilor din preajma sărbătorilor. Ca orice sat din mediul rural, și în Călinești este prezentă, într-o oarecare măsură migrația tinerilor către oraș sau în străinătate.

Istoricul bisericii

Biserica de lemn cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” este cunoscută și sub numele de „mănăstire”. Conform tradiției, această mămăstire se afla într-un loc numit Mănăștiur, aflat în apropierea celor două localități, Cornești și Călinești. Mănăstirea ar fi existat în anul 1390, fiind construită cu câteva decenii înainte, în timpul familiilor domnitoare Drag și Balc. Din anii 1650 date despre biserică apar în registrele parohiei (Alexandru Baboș). Conform altor surse (Ștefan Meteș) biserica ar fi existat în anul 1663. Altă sursă (Tit Bud) vorbește despre existența a două biserici de lemn în localitate, dintre care una din 1748, iar cealaltă „s-a început a se zidi în 1800”, an despre care, unii specialiști, susțin că este anul în care biserica a fost mărită, în partea de nord.
Corpul vechi al bisericii este construit din lemn de stejar, doborât în iarna anilor 1628-1629, conform datării dendrocronologice realizate în 1997 de Olafur Eggertsson și Alexandru Baboș.
Biserica a fost construită în perioada înfloritoare din secolul al XVII-lea, ce s-a încheiat dramatic cu marea epidemie de ciumă din 1710, păstrată în amintirea colectivă sub numele poiede – o perioadă cu o bogată activitate în construirea bisericilor din lemn (un număr de 28 de biserici cunoscute azi).
Legenda spune că biserica a fost adusă de la o mănăstire adandonată, despre care Tit Bud scrie că ”se face amintire în 1663, fiind în hotar un loc cu numele ,,Vârful mănăstireii” lângă hotarul Corneștilor.” (Tit Bud) Pe acest amplasament se pare că în iulie 1390 exista o biserică, construită probabil cu câteva decade mai devreme.
Conform cercetărilor lui Radu Popa, mănăstirea din Călinești este una dintre cele trei mănăstiri maramureșene despre care se știe că au existat în secolul al XIV-lea.

Motivul pentru care a fost părăsită mănăstirea nu este cunoscut, dar este evident că nu a făcut parte din marea majoritate a mănăstirilor maramureșene închise la ordinul împăratului Iosef al II-lea în jumătatea a doua a secolului al XVIII-lea deoarece la acea dată biserica era deja mutată în Căeni.
Ținând cont de modestia bisericii fostei mănăstirii de la Călinești, asemenea unei locuințe cu dimensiuni mici și lipsită de turn, se poate ușor imagina o comunitate mică ce își ducea traiul monahal asemenea descrierii de mai sus. O comunitate mică, îmbătrânită și vulnerabilă în fața repetatelor epidemii de ciumă și perioade de foamete ce au devastat începutul secolului al XVIII-lea.
Pe peretele vestic al pronaosului se găsesc mai multe inscripții notate cu cărbune, în grabă, de preotul Marinca, ilustrate cu câteva desene stângace de capete de mort, ce amintesc epidemia de ciumă din 1742. (Anca Bratu) Modul în care a fost făcută inscripţia, graba şi dramatismul ce transpar şi impresionează puternic orice privitor atent, sugerează că a fost scris imediat ce micuţa comunitate de călugări s-a stins răpusă de ciumă.
Tradiția orală spune că biserica a fost adusă întreagă, pe ”cobdile”, trasă de boi, pe drumul ce urmărea curbele de nivel, făcând legătura între mănăstire și actualul amplasament din Căeni, tehnică ce este cunoscută azi sub denumirea de ”mutare prin translare” pe butuci sau pe roți.
Există și o legendă care justifică amplasarea unei biserici în Căeni: legenda Călinei, fata credincioasă căreia i se aprindea lumânarea în mână atunci când trecea pe lângă actualul amplasament al bisericii.
O altă inscripție, aflată pe peretele sudic al pronaosului atestă pictarea bisericii în august 1754, plătită de tot satul, de popa Marinca și de boieri, pentru sănătate și iertare de păcate”. Pictura aparține lui Alexandru Ponehalschi și este prima lucrare a sa, cunoscută azi.
Creșterea demografică explozivă din jumătatea a doua a secolului al XVIII când în decursul unei generații populația aproape că s-a dublat (de la cca. 50.000 în 1767, la 92.815 în 1786-89), a adus o problematică nouă: în întreaga zonă bisericile au devenit prea mici pentru a cuprinde întreaga comunitate a credincioșilor.
Aceasta poate fi motivația demarării lucrărilor de extindere, la începutul secolului al XIX-lea, la micuța biserică din Căeni. Extinderea a fost posibilă doar pe laturile nord-sud, laturile est-vest fiind poziționate la limită pe micul platou de pe versantul cu pantă mare, descendentă înspre vest. Spațiile interioare (pronaosul cât și naosul) au fost aproape dublate pe latura nordică a bisericii bătrâne, iar pe latura sudică, în dreptul intrării a fost construit un portic generos.
Conform însemnărilor lui Tit Bud, lucrările au fost începute „în 1800, dar venind foametea cea mare (1814-15) și murind mulți credincioși, n’a fost cine să lucre la biserică. Aceea a gătat-o apoi preotul Opriș Ignat cu fătul său Mihaiu Berciu bărbeșteanul și cu un credincios cu nume Cioloca – o amintire frumoasă despre un preot cioplind lemnele la ridicarea bisericei”.
În perioada 1754-1772, a fost construit turnul – se pare că biserica fostei mănăstiri din Călinești era modestă nu doar ca dimensiuni ci și prin lipsa turnului. Observând modul în care pictura din partea superioară a pronaosului este întreruptă de cele 2 grinzi masive ce susțin turnul și modul în care capetele acestor grinzi decupează pictura din naos, se poate afirma că aceste grinzi au fost inserate mai târziu, după mutarea bisericii pe actualul amplasament și pictarea ei. Primul clopot a fost instalat în turn în1772.
La mijlocul secolului XX (anii 1950-1960), coiful turnului-clopotniță era din tablă.
În anul 1977 au avut loc lucrări de reparații: acoperișul a fost acoperit cu draniță nouă, structura turnului a fost consolidată cu un stâlp central, vechile tălpi au fost înlocuite, elevația din piatră a fost înlocuită, iar fundațiile au fost modificate complet, cele noi fiind realizate din beton pe o înălțime de 1m.
Inițial în pronaos și naos podeaua a fost din lut, în vreme ce în fața și în Altar au fost lespezi de piatră. În secolul XIX s-a podit cu lemn.
În anul 2019, a fost înlocuită vechea învelitoare de draniţă cu una nouă, confecţionată şi montată de meşteri din Budeşti. Lucrările au fost făcute cu ajutorul unei finanţări din cadrul programului Consiliului Judeţean Maramureş de acordare de sprijin financiar pentru unităţile de cult din judeţul Maramuresş. Proiectul pe baza căruia a fost obţinută atât finanţarea cât şi Autorizaţia de Construire pentru aceste lucrări, a fost întocmit în regim de voluntariat de Asociaţia ROST.

Descrierea bisericii

Biserica este amplasată pe un mic platou ce se deschide pe versantul cu pantă mare. Amplasarea vechii biserici aduse de la mănăstire la mijcolul secolului al XVIII-lea a fost făcută cu grijă, cu respectarea orientării altarului către est, cu toate dificultățile generate de dimensiunile mici ale platoului. Extinderile ulterioare au fost făcute doar pe axa nord-sud din aceleași motive.
Accesul în linie dreaptă este aproape imposibil, din cauza pantei terenului, dar chiar și aleea cotită poate fi o mică provocare. Biserica se arată abia cu câțiva metri înainte de sosire, ivindu-și fațada vestică într-o perspectivă puternic ascendentă, inedită.
Biserica veche a fost concepută ca biserică de mănăstire, având dimensiuni mici, cu o suprafaţă de 40 mp şi capacitate de 120 de persoane (5 pers./mp), având dimensiunile 4.50x10.50cm. Are planul specific bisericilor maramureșene, cu pronaos, naos dreptunghiular şi altar poligonal.
Pronaosul are la ora actuală un tavan din scândură, pictat naiv, probabil că odată cu lucrările de extindere. Tavanul este montat la intradosul grinzilor transversale ce susțin turnul. Știind că la origine, micuța biserică de mănăstire nu avea turn, este posibil că la origine pronaosul să nu fi avut tavan, asemenea tindei caselor tradiționale maramureșene.
Naosul are o boltă în plin cintru, ce se naște direct de pe pereții laterali și întregește încadrarea spațiului central al bisericii în cubul ”noului Ierusalim”, având înălțimea la vârf egală cu lățimea naosului. Bolta naosului este tratată pictural cu multă migală de Alexandru Ponehalschi, la 1754.
Altarul are o boltă segmentată, care urmărește cele 5 laturi exterioare ale planului poligonal. În secțiune, se observă că nu a mai fost urmărită înscrierea în proporțiile cubului sacru, ceea deschide problematica datării altarului: este posibil ca la mutarea din mănăstire, o absidă arhaică, rectangulară, să nu mai fi fost pe placul credincioșilor din Căeni și aceștia să fi dorit modernizarea bisericii prin refacerea absidei altarului în formă modernă pentru acea vreme, poligonală. Îmbinările fragile dintre peretele-iconostas și pereții laterali ai altarului pot aduce o justificare în plus.
Conform tradiţiei religioase locale, spaţiile bisericii au avut o destinaţie clar definită, naosul era încăperea destinată exclusiv bărbaţilor, iar pronaosul femeilor. Cele două spaţii au fost delimitate cu un perete plin, iar trecerea se făcea printr-o uşă la fel de scundă ca aceea de la intrarea în biserică. Peretele-iconostas este cel original cu doar două uşi, ce conferă bisericii caracterul arhaic original, nefiind înlocuit în timp cu variante clasiciste sau baroce. Spațiul sacru era inițial delimitat de spațiul profan prin supraînălțarea soleei și prin cele 2 grinzi transversale de deasupra ei, din care azi se mai păstrează doar urmele îmbinării cu pereții laterali.
Alexandru Baboș a identificat activitatea meșterului Gozdă pe valea Cosăului în prima parte a secolului al XVII-lea, prin semnătura lăsată pe portalul bisericii din Budești Josani, respectiv prin corelarea cu extraordinarele decorații ale bisericilor din Sârbi Susani, Slătioara și Strâmtura. Mica biserică de mănăstire construită în 1629 la Călinești nu poartă semnătura acestui meșter, dar este sigur că a fost construită în perioada în care acest meșter era activ pe valea Cosăului, și că tehnica sa constructivă a influențat echipele de meșteri care luau lucrările mai modeste.
Dublarea populației din Călinești în jumătatea a doua a secolului al XVIII-lea a generat extinderea spațiilor interioare. Aceste lucrări au fost realizate la începutul secolului al XIX-lea, prin decuparea a 2 fragmente mari din vechiul perete nordic și construirea unei noi travei, din lemn de brad. Extinderea are o lățime de 3 metri și mărește capacitatea bisericii la aproximativ 70mp, cu dimensiunile 7.50x10.50cm şi o capacitate de 350 de credincioşi.
Separaţia dintre pronaos şi naos reflectă influenţele aduse de Biserica greco-catolică începând cu secolul al XVIII-lea, influenţe exprimate în deschiderea mare a golului realizat în peretele median, permiţând vizibilitate bună din pronaos spre altar.
Este interesantă decoraţiunea sculptată în grinda superioară a golului dintre pronaos și naos, care constă într-o înșiruire neregulată de curbe convexe și concave separate de lobi ascuțiți. Acest tip de decorațiune se găsește în multe din bisericile ucrainene, și în câteva cazuri izolate în bisericile din satele moldovenești Horodnic de Sus și Maidan, sau în biserica ucraineană din Poienile de sub Munte. Aceste influențe au ajuns în Călinești odată cu construirea bisericii Brăndenilor din Susani de o echipă de meșteri moldoveni care și-au adaptat tehnica de construire la elementele obligatorii în bisericile maramureșene și și-au lăsat amprenta în bisericile din Călinești Susani, Glod și Poienile de sub Munte.

Pridvorul a fost adăugat în faţa intrării, pe latura sudică. Lucrările au fost făcute tot în secolul al XIX-lea, probabil deodată cu cele ale extinderii spațiilor interioare.
Acest pridvor este supradimensionat faţă de uzanţele din arhitectura sacră şi cea domestică. Adăugarea pridvorului ce are o suprafaţă de aproximativ 26mp dimensiuni de 4.00x6.50cm, aduce însă un confort suplimentar oferind protecţie credincioşilor pentru ritualul de îngropăciune. Decoraţiile întâlnite aici sunt asemena celor folosite la pridvoarele caselor tradiţionale.
Turnul construit în jumătatea a doua a secolului al XVIII-lea are ca structură principală 4 stâlpi verticali, ridicați pe o structură formată din 4 grinzi masive montate transversal și longitudinal deasupra pronaosului. Al cincilea stâlp, central, a fost montat mai târziu, în 1977, ca și consolidare. Structura înaltă de 5,5m este contravântuită cu diagonale dese și traverse care asigurau rezistența la vânturi puternice. Camera clopotelor a fost așezată pe niște console deasupra gâtului turnului, și este formată din 12 stâlpi legați prin arcade sculptate asemenea pridvoarelor caselor tradiționale. Pentru instalarea clopotelor în turn a fost construită o structură independentă pentru susținerea acestora. Deasupra camerei clopotelor se ridică fleșa înaltă cu o cruce grea metalică în vârf.
Știind că majoritatea bisericilor maramureșene au fost ușurate de greutatea clopotelor la începutul secolului al XX-lea, este remarcabil să biserica din Călinești Căeni păstrează clopotele în turnul bisericii, montate în sistemul original, pe o structură independentă construită în camera clopotelor.
Lumina naturală pătrunde în interiorul bisericii prin ferestre mici, cele mai multe decupate într-o singură bârnă, probabil originale, cu dimensiuni foarte mici: 21cm*24cm și 23cm*29cm. În timp au fost protejate cu o ramă cu sticlă și un grilaj metalic cruciform. O fereastră, medie ca dimensiuni 40cm x 45cm, a fost decupată mai târziu în extremitatea estică a peretelui sudic, pentru ca diacul să aibă lumină. Extinderea de început de secol XIX are ferestre mari, protejate cu sticlă și obloane. Ferestrele altarului au fost mărite probabil ulterior realizării extinderii, și fără prea mare grijă pentru acuratețea tăieturilor. Nu au fost protejate cu sticlă, doar cu obloane. Ca dimensiuni, sunt cele mai mari ferestre din întreaga biserică.
Cele 2 uși – aceea a intrării principale și cea a intrării din biserica femeilor în biserica bărbaților – sunt tratate fără prea multe detalii, dar cu toată atenția. Portalul de intrare are o decorațiune discretă, în acoladă stilizată marcată cu o cruce poziționată central. Ușorii au o proeminență laterală care ascunde legătura cu peretele din lemn, un detaliu rar întâlnit și la Poienile Izei iar vechile balamale și sistemul de închidere din lemn fost înlăturate și înlocuite cu unele din fier, în 1977. Ușa interioară păstrează urmele unui arhanghel uriaș pictat pe fața dinspre pronaos.
Biserica este pictată la interior, mai puțin extinderea construită la începutul secolului al XIX-lea. Alexandru Ponehalschi a pictat integral altarul și vechiul corp al naosului, iar pronaosul a fost pictat parțial: doar peretele ce separă pronaosul de naos, foaia ușii, și câte un segment scurt pe fiecare din pereții de pe laturile nord și sud.
Pictura murală este atent descrisă de Anca Bratu în lucrarea sa de referință ”Pictura murală maramureșeană”: este prima lucrare cunoscută a pictorului zugrav Alexandru Ponehalschi, datată cert la 1754. Programul iconografic și stilul pictorului sunt restrânse pentru a se adapta dimensiunilor mici ale bisericii, iar tratarea este mai schematică și mai seacă decât în lucrările ulterioare.
Organizarea spațială însă este savantă, bazate pe simetrie, uneori în alternanță cu simetrie inversă, sau pe o succesiune filmică a episoadelor desfășurate în friză. Remarcabile sunt icoanele similare cu icoanele împărătești, pictate direct pe perete, intercalate printre scenele Judecății de apoi de pe peretele estic al pronaosului: Iisus învățător, Maica domnului cu pruncul și Sfântul Andrei.
Pronaosul e dominat de o singură scenă „Judecata de Apoi”. Grinzile de deasupra pronaosului au întrerupt această scenă și ne duc cu gândul la turnul care a fost construit în perioada 1754-1772. În partea de sus a pronasului este înfățișat „Iisus Judecător” în veșmântul „Patimilor”, încadrat de apostoli în jilțuri. Mai jos sunt redați Adam și Eva îngenuncheați, având în dreapta lor cele 12 Vămi ale Văzduhului, asemenea unei scări cu douăsprezece acoperișuri triunghiulare. Sufletele, personaje de mici dimensiuni, însoțite de îngerul lor păzitor coboară această scară pentru a se uni cu trupurile în vederea Judecății de Apoi. Pe toată partea inferioară a peretului estic, de o parte și de alta a ușii de intrare în naos, sunt scene din Iad. Deasupra acestora apare Psyhostasia (Cântărirea sufletelor). Peretele de vest din pronaos păstrează desene făcute de preotul Marinca cu texte despre molima din anul 1742.
Între scenele „Judecății de Apoi” sunt pictate, pe perete, trei icoane mari, de tipul celor Împărătești, reprezentând pe „Iisus Învățător”, „Maica Domnului cu Pruncul” și „Sfântul Andrei”.
Lipsită de cupolă, ca toate bisericile din Maramureș, spațiul din axul median al bolții naosului este rezervat figurii lui „Dumnezeu-Tatăl” („Cel Vechi de Zile”) cu Sfântul Duh- porumbel pe piept, încadrat de Serafimi. Pe bolta semicilindrică a naosului se desfășoară, în cadre simple dreptunghiulare, scene din Vechiul Testament, punându-se accentul pe gravitatea păcatului originar și pe urmările acestuia. La poalele bolții naosului se succed episoadele Patimilor, puse față în față cu Faptele din Vechiul Testament. De asemenea, sunt prezentate scene precum „Învierea”, „Cina din Emaus” și „Necredința lui Toma”.
Pe bolta Altarului sunt reprezentați Serafimi, iar pe peretele estic este redată scena „Acoperământul Maicii Domnului”, deasupra aflându-se „Înălțarea Sfintei Cruci”. Alte scene care se pot vedea în Altar sunt „Plângerea lui Iisus”, „Mironosițele la mormânt”, „Jertfa Proorocului Ilie adusă Dumnezeului Adevărat împotriva proorocilor mincinoși ai zeului Baal” sau „Pilda vameșului și a fariseului”. Registrele superioare ale pereților Altarului sunt rezervate sfinților ierarhi, dintre care amintim pe Sfinții Sava și Simeon, Ioan Mitropolit al Moscovei, reprezentanți de seamă ai bisericii ortodoxe. Unii specialiști atribuie, pe baza unor analogii, icoana de Altar zugravului Gheorghe, ajutor al zugravului Radu Munteanu.
Masa din Altar are piciorul dintr-un butuc, de forma unui potir.
Scenele primelor două registre ale Iconostasului sunt delimitate cu stâlpișori decorați cu motive geometrice și arcade presonalizate cu inscripții în grafie slavonă. Registrul superior prezintă o scenă care Îl are în centru pe Iisus Răstignit, vegheat de Ioan și Maica Domnului.
Patrimoniul mobil: în biserică se păstrează mai multe icoane pictate de Alexandru Ponehalschi în a doua jumătate a secolului XVIII, un candelabru de lemn, pictat pe ambele fețe, sub forma de Serafim.
Uşile împărăteşti originale au fost găsite în anul 2019 într-un dulap şi au fost scoase la iveală de Măriuca Verdeş – gardiana micuţei biserici înscrisă în Circuitul Bisericilor de Lemn din Transilvania de Nord – expuse fiind la ora actuală în biserică.

Fișă de monument întocmită de:
Laura Zaharia, arhitect – O.A.R., filiala Nord-Vest
Lucia Pop, muzeograf – Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş
Oana Leșiu, muzeograf – Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş

Bibliografie

  • AUNER, Niels, 100 Biserici de lemn restaurate. 1972-2012, Editura Ethnologica Baia Mare, Editura Caiete Silvane Zalău, 2013, p.30.
  • BABOȘ, Alexandru Dumitru, Maramureș Medieval Wooden Churches, în Revista Monumentelor Istorice, An LXV, nr. 1-2, București, 1996, p. 49-52.
  • BABOȘ, Alexandru Dumitru, Three Centuries of Carpentering Churches, A chronological approach to the sacred wooden architecture of Maramureș. Published with the support of the Department of Architectural History School of Architecture Lund Institute of Technology, Lund University, Sweden, 2000, p. 45-51.
  • BRATU, Anca, Pictura murală maramureșeană. Meșteri zugravi și interferențe stilistice, Editura ACS, Colecția Monografii, București, 2015, p.103-120.
  • BUD, Tit, Date istorice despre protopopiatele, parohiile și mănăstirile române din Maramureș din timpurile vechi și până în anul 1911, Gherla, 1911, p.35.
  • CRISTEA, George, În țara bisericilor de lemn, Ed. Mitropoliei Ardealului, Sibiu, 1989, p.69, 70.
  • MAN, Grigore, Biserici de lemn din Maramureş, Baia Mare, Ed. Proema, 2005, p.166, 167.
  • PORUMB, Marius, Biserici de lemn din Țara Maramureșului în Monumente Istorice și de Artă Religioasă în Monumente Istorice și de Artă Religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj-Napoca, 1982, p.117.
  • SOCOLAN, Aurel, Toth, Adalbert, Zugravi ai unor biserici de lemn din nord-vestul României în Marmatia I, Baia Mare, 1969, p. 35.
  • SUCIU, Coriolan, Dicționar istoric al localităților din Transilvania, Editura R.S.R., București, 1967, vol.I, p.236.
  • ȘTEF, Dorin, Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2016, p.114.
  • ZAHARIA, Laura, Studiu istorico-arhitectural. Biserica de lemn”Naşterea maicii Domknului din Călineşti Căeni (Josani), judeţul Maramureş” întocmit în anul 2019 în cadrul proiectului de autorizare a lucrărilor de schimbare a învelitorii.
  • Dosar CPJ Maramureș, proiect nr. 1641/65 (Fișa întocmită de Aurel Socolan în 17.09.1962), Arhiva Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

Contact

Poziţionarea monumentului pe hartă

Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din Călinești Căieni

Biserica de lemn "Nașterea Maicii Domnului" din Călinești Căieni