Biserica de lemn „Naşterea Maicii Domnului” din Ieud Deal (monument UNESCO)

Localitatea

Cele mai vechi urme ale vieţuirii ȋn Ieud datează din epoca bronzului. Tradiţia consemnează existenţa unor „băi” (mine) de sare exploatate ȋn antichitate, fapt confirmat de găsirea unei monede romane cu efigia ȋmpăratului Traian, intrată ȋn colecţia savantului Ioan Mihalyi de Apşa. Prima atestare a localităţii are loc ȋn 2 februarie 1365, ȋn diploma regelui ungar Ludovic, prin care acesta dăruieşte voievodului Balc, fiul lui Sas şi fraţilor săi Drag, Dragomir şi Ştefan moşia Cuhea, Ieudul ş. a. confiscate de la Bogdan, voievodul infidel, care a trecut ȋn Moldova, ȋntemeind statul feudal Moldova. La 1419, 3 decembrie, o diplomă dată de regele Sigismund ȋntăreşte pe Valentin (Balea), românul, fiul lui Teodor din Ieud, ȋn limitele vechi ale moşiei „aşa cum a fost ţinut şi stăpânit de Valentin şi predecesorii săi, străbunii familiilor Balea (1419), Bilţiu alias Dăncuş (1595), Dăncuş (1514), Ciceu alias Perţa (1583), Cudrici alias Balea din Bârsana (1752), Demian alias Dăncuş (1511), Feth alias Balea din Rozavlea, Florea alias Balea din Ieud, Şieu şi Poienile Izei, Gorzo alias Balea (1427), Ieudeanu zis Ioody (1419) ş.a. (G. Cristea, M. Dăncuş, Maramureş, un muzeu viu ȋn centrul Europei, p. 167).
Perioada medievală, presărată cu molime, năvăliri ale tătarilor, ȋnnobilări şi lupte pentru putere, religie şi proprietăţi a avut o constantă: strădania de a avea o viaţă mai bună ȋn condiţii istorice şi economice grele. Până la reforma agrară din 1921, mulţi ieudeni au lucrat, ca iobagi sau oameni liberi pământul nobililor, ȋnsă după Al Doilea Război Mondial, care aduce atât pierderi de vieţi omeneşti cât şi foamete şi sărăcie aproape generalizată, comunismul aduce, la ȋnceput convingându-i pe cei mai săraci, apoi cu forţa, colectivizarea. Ieudul a fost prima localitate ȋn care a apărut o gospodărie colectivă ȋn Maramureş, servind ca exemplu şi pentru localităţile din jur.
Şi ȋn Ieud prelucrarea lemnului a fost o ȋndeletnicire practicată din cele mai vechi timpuri, unul din cei mai cunoscuţi meşteri contemporani fiind Găvrilă Herenta Hotico, decedat cu doar câţiva ani ȋn urmă, care a lucrat şi la restaurarea bisericii din Ieud Şes. Bunicul acestuia, Gavrilă Hotico a lu’ Grigore Herenta (1870-1953), zis şi Vâju a fost, după spusele lui Pamfil Bilţiu, cel mai mare meşter popular al tuturor timpurilor.

Istoricul bisericii

Data construirii bisericii de lemn din Ieud Deal a fost multă vreme controversată. Bătrânii satului (și nu numai) susţin şi astăzi că biserica s-a ridicat ȋn 1364, informaţie prezentă pentru prima dată ȋn Şematismul Diocezei Gherla din 1900, care a folosit probabil ca sursă datele culese şi transmise de Tit Bud, vicarul Maramureşului. Ȋn volumul Date istorice despre protopopiatele, parohiile și mănăstirile române din Maramureș din timpurile vechi până în anul 1911, Tit Bud explică datarea pe baza unei inscripţii de pe grinda din podul bisericii. Ulterior inscripţia pomenită de Tit Bud este „recitită” diferit, deoarece atât textul cât şi cifrele sunt redate ȋn caractere chirilice, şterse de vreme. De fapt, inscripţia, ȋncepută pe talpa longitudinală, lângă fereastra vestică: „Ȋn anul Domnului 18…” este ȋntreruptă şi rescrisă pe talpa transversală, luminată mai bine de fereastra vestică: „Ȋn anul Domnului 1827 maistori Cionca Alexa cu Iusco Ion crâsnicu”. Astfel, inscripţia menţionată de Tit Bud şi preluată ȋn tradiţia orală a comunităţii, considerată ca fiind fovadă a faptului că biserica din Ieud Deal este cea mai veche biserică de lemn din Maramureş, atesta de fapt doar data unei intervenţii ulterioare de refacere şi reparaţie a turnului. (Arhiva digitală a UNRMI)
In timpul lucrărilor de restaurare din 1997, s-au făcut cercetări dendrocronologice care au indicat ca dată a construirii bisericii prima decadă a secolului al XVII-lea (1611-21). (Al. Baboş, Three centuries of Carpentering Churches, 2000, p. 69).
Colectivul de specialişti care a ȋntocmit proiectul de restaurare ȋn 1995 precizează că documentele de arhivă (conscripţia parohială din 1774) adeveresc faptul că amândouă bisericile din Ieud au fost renovate ȋn anii 1764-1765 de nobilul Mihai Balea. Se precizează, pe baza diferitelor studii de specialitate (arhitectură, istoria artei, bio-chimie, rezistenţă) că au fost mărite şi ferestrele, care ȋnainte erau mult mai mici, (două ferestre originale s-au păstrat ȋntre streşini spre apus), s-a trecut probabil, de la un iconostas cu două uşi la unul cu trei uşi, conform obiceiului introdus ȋn arta bisericească locală pe la mijlocul sec. al XVII-lea, şi s-au efectuat deschiderile arcuite ȋn peretele dintre bărbaţi şi femei, ȋncadrându-se ȋn spiritul ȋnnoitor al celei de-a doua jumătăţi a secolului al XVIII-lea.
Ȋn Ieud, au slujit de-a lungul timpului diaconi, preoţi şi protopopi de o ȋnaltă ţinută intelectuală, precum “onorabilul pastor român din Ieud Georgiu Fitigău” care a fost ȋnnobilat ȋn 1579 de principele Transilvaniei Cristofor Bathori “pentru studiile sale asidue şi pentru diligenţa sa”. Prin eforturile lor ȋn biserica din deal se mai păstrează şi astăzi icoane vechi pictate pe lemn, o colecţie de icoane pe sticlă de Nicula şi cărţi de mare valoare tipărite la Braşov, Iaşi şi Blaj, cea mai importantă descoperire fiind făcută ȋn podul bisericii de către Artemie Anderco, manuscrisul ce astăzi este cunoscut drept “Codicele de la Ieud” şi datat ȋn sec. XIV de unii cercetători, ȋnsă analiza hârtiei pe care este scris s-a apreciat a proveni de la moara poloneză de la Mniszek, fiind produsă ȋntre 1610-1640. (M. Teodorescu, I. Gheţie, Manuscrisul de la Ieud, Editura Academiei RSR, Bucureşti 1977, după T. Ivanciuc, Ieud – campionul datărilor false sau greşite (II), ȋn sighet-online.ro)
Ȋn lipsa unei inscripţii explicite, Anca Pop Bratu atribuia pictura murală din Ieud Deal pictorului Alexandru Ponehalski şi o data ȋn “jurul anului 1782, ca şi o icoană din biserică lucrată ȋn stilul său.” (Anca Pop Bratu, Pictura murală… 1982, p. 24), dar echipa de restauratori susţine că o icoană mobilă poate fi completată inventarului ulterior şi nu poate data cu fermitate o pictură murală. (arhiva digitală UNRMI)
Ȋn proiectul ȋntocmit ȋn 1995 pentru reabilitarea bisericii, se enumeră problemele structurale, naturale şi biologice de care a suferit biserica de-a lungul timpului. Structura originală a turnului nu a fost contravântuită corespunzător, conducând la deformări ale structurii, astfel că la intervenţia din 1827, pomenită ȋn inscripţie s-a procedat la adăugarea unei structuri exterioare (un al doilea turn) independent ce susţine pridvorul (mai mare decât cel iniţial construit ȋn ȋnsăşi structura turnului); la ȋnceputul anilor 1960 pereţii bisericii sunt atacaţi de ciuperci dăunătoare (Merulius lacrymans şi Hylotrupes bajulus) din cauza lipsei aerării tălpilor şi umidităţii crescute ȋntreţinute de umplutura necorespunzătoare de sub pardoseală (lucrări de remediere au loc ȋntre 1962-1963) iar ȋn 1975, lipsa unui paratrăsnet a condus la un incendiu provocat de trăsnet care a afectat 30% din şarpantă şi coiful turlei. După acest incident, în același an au loc reparaţii la şarpantă şi turn și se instalează paratrăsnetul. În perioada 1985-1986, se schimbă şindrila. În 1997, biserica trece printr-o restaurare generală. Ȋn 2019, s-a schimbat ȋnvelitoarea prin programul de finanţare pentru culte al Consiliului Judeţean Maramureş.

Descrierea bisericii

Biserica de lemn „Naşterea Maicii Domnului” din Ieud Deal este construită din bârne din brad, pe un plan basilical, cu altar poligonal, cu cinci laturi exterioare, iar a şasea formată din tâmpla despărţitoare ȋntre altar şi naos. Mai scund ca naosul, altarul este acoperit cu o boltă poliedrică. Naosul ȋn formă de dreptunghi este şi el acoperit cu o boltă poliedrică. Pronaosul despărţit de naos de un perete de bârne cioplite este de formă dreptunghiulară; este acoperit cu un plafon (tavan) de scânduri care are şi rol de podină pentru clopotniţă. Acoperişul prezintă o streaşină mai puţin ȋnclinată dedesubtul poalelor acoperişului principal, care se uneşte şi se confundă cu acoperişul altarului (mai scund faţă de acoperişul principal). Turla are forma unei prisme cu baza pătrată care se sprijină pe pereţii naosului. Este ȋmbrăcată cu scânduri aşezate pe vertical. Are un foişor cu nouă stâlpi legaţi ȋntre ei prin arcuri simple, peste care se ȋnalţă acoperişul ȋnvelit cu şindrilă,
Decorul pictat din interior este executat pe pânză acoperită cu o preparaţie de var, lipită apoi pe grinzi – pe pereţi şi boltă. Deşi nesemnată şi nedatată, pictura ȋntregii biserici este foarte apropiată de factura unei icoane ce reprezintă scena Naşterii Maicii Domnului din 1782, din ambele desprinzându-se cu pregnanţă caracteristicile stilistice ale picturii lui Alexandru Ponehalski.
Elementul caracteristic pentru definirea picturii murale a lui Ponehalski este atitudinea sa tradiţionalistă faţă de spaţiu, exprimată ȋn ȋncadrarea scenelor ȋn suprafeţe dreptunghiulare, inserate ȋn registre suprapuse, proporţionate cu interiorul bisericii.Principiul simetriei este cel care domină atât ȋn compoziţia de ansamblu a unui perete, cât şi ȋn structura interioară a scenelor. Bogăţia programului iconografic, complexitatea rezolvărilor compoziţionale, elocvenţa figurilor şi varietatea motivelor ornamentale par să confirme că avem de-a face cu opera de maturitate a pictorului, ulterioară tuturor celorlalte lucrări. Tipologia chipurilor personajelor pictate de Ponehalski au o marcă distinctă: fruntea lată şi ȋnaltă, ochii foarte mari, uşor alungiţi cu privirea tristă, ploapele superioare au contur alb, sprâncenele arcuite sunt ȋmpreunate deasupra nasului drept şi subţire, buzele sunt pline, puternic subliniate şi urechile ȋn formă de “c”. Veşmintele personajelor sunt redate conform tradiţiei picturii post-bizantine, dar apar şi elemente de costum popular alături de piese ce aparţin modei sec. al XVIII-lea. Fundalul pe care se desfăşoară scenele este alcătuit din arhitecturi tradiţionale, dar şi aici alături de coifurile piramidale ale bisericilor maramureşene apar şi acoperişuri ȋn formă de bulb a construcţiilor baroce. Gama cromatică folosită de zugrav este restrânsă la ocru, brun şi roşu cărămiziu, alternând cu verde-măsliniu şi albastru-gri, fiind dominată de roşu cărămiziu.
Pictura acoperă ȋntreaga suprafaţă interioară a bisericii, permiţând zugravului desfăşurarea unui program iconografic complet.

Fișă de monument întocmită de:
Aura Pintea, inspector superior – Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș