Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Borșa

Localitatea

În documente, localitatea Borșa apare sub numele de: 1365, 1473 Bors, 1475 Borswafalwa (Satul lui Borșa), 1720 Borsa, 1828 Borsa, Borse, 1851 Borsa, 1909-1919 Borșa, Borsa (Dorin Ștef, 2016), 1876 Borsa, 1968 Borșa.
Vestigii ale locuirii umane în zona localității sunt descoperirile din epoca bronzului în muntele „Geamănul” și din perioada medievală în punctul „Poiana”, etc. (Carol Kacsó, 2011).
Localitatea Borșa este menționată pentru prima dată în documente în data de 2 februarie 1365, cu statut de „villae”, când regele Ludovic, supărat pe voievodul Bogdan I pentru nesupunerea sa și plecarea în Moldova, va confisca moșiile acestuia, dăruindu-le voivodului Balc Vodă, fiul lui Sas și fraților săi Drag, Dragomir și Ștefan, care au manifestat supunere (Cristea și Dăncuș, 2000).
În anul 1529, Petru Rareș însoțit de câțiva maramureșeni de frunte, intră în Borșa pe la Prislop și se îndreptă spre valea Lăpușului pentru a apăra cetatea Chioarului (Nicoară Mihali, Nicoară Timiș, 2000)
La sfârșitul secolului al XVII-lea, în localitatea Borșa, locuiau 74 nobili și 6 țărani (Livia Ardelean, 2012, pag. 117)
În data de 4 septembrie 1717, protopopul Borșei, Popa Lupu, fost căpitan în armata lui Rákóczy, în fruntea unei armate de țărani din Borșa și Maramureș, nimicește armata de 10.000 de tătari și eliberează peste 8.000 de robi. În această luptă, mor 6.000 de tătari și circa 4.000 de robi (Cristea și Dăncuș, 2000).
În luna iunie anul 1939, Regele Mihai I, însoțit de profesorul Dimitrie Gusti și alte personalități sosesc la Borșa (Nicoară Mihali, Nicoară Timiș, 2000).
În anul 1968 localitatea Borșa devine oraș.

Istoricul bisericii

Biserica de lemn cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Borșa, monument istoric, a fost construită, conform unor surse, la începutul secolului al XVIII-lea, conform altora, după anul 1717 (Cristea și Dăncuș, 2000), 1700 (Man, 2007), 1717-1720 (Baboș, 2004), pe locul vechii biserici din secolul XVI, arsă de tătari în anul 1717. În anul 1775, biserica este pictată de un zugrav anonim (Pop-Bratu, Anca, 1982). Ulterior anului 1800, tâmpla și extremitatea estică a bolții, a fost repictată de un localnic, în urma unui incendiu care a afectat pictura (Pop-Bratu, Anca, 1982). Biserica a fost restaurată în anii 1960 (Ursu, Traian) și 2010 (Auner, Niels, 2013). Pictura a fost curățată și restaurată în anul 2010 (Auner, Niels, 2013).

Descrierea bisericii

Biserica de lemn din Borșa este un monument de arhitectură tipic maramureșean, având un plan simplu, dreptunghiular, tip sală prevăzută cu pridvor, pronaos (biserica femeilor), naos (biserica bărbaților) și absidă (altar) care este decroșat de formă poligonală.
În față, biserica este prevăzută cu două pridvoare suprapuse, deschise, care sunt susținute în față de patru stâlpi sculptați, finalizați cu chituși, care sunt legați de călăreț, formând trei arcade frumoase în față, la fiecare pridvor.
Pronaosul este tăvănit, naosul are boltă semicilindrică, iar altarul este decroșat de formă poligonală cu o bolta semicilindrică.
Pereții bisericii (butea) sunt ridicați din lemn de brad, cioplit pe patru părți și finisat cu barda. Bârnele sunt late de 27-38 cm și au o grosime între 14 – 16 cm. Bârnele sunt culcate în rânduri și îmbinate la capete prin cheotori în coadă de rândunică (nemțească).
Acoperișul este înalt, cu streașină în două trepte (cu două poale) pe pronaos și naos, iar pe altar este separat, mai scund, cu poală simplă. Acoperișul este susținut de cununi, care se sprijină pe console extinse în trepte. Biserica este acoperită cu șindrilă de molid cu cioc.
Turnul clopotniță este ridicat peste pronaos, fiind prevăzut cu gât, foișor deschis unde sunt clopotele și fleșă (coif). Foișorul este ieșit în afară, are trei arcade sculptate, susținute de patru stâlpi finalizați cu chituși, și este acoperit cu o fleșă înaltă cu baza pătrată ce se prelungește sub forma unei piramide cu opt laturi, iar în vârf are o cruce din fier forjat.
Lumina pătrunde în biserică prin ușă și două ferestre în pronaos, prin opt ferestre așezate în două rânduri în naos și trei ferestre în altar.
Accesul în biserică se face pe latura de vest, din pridvor în pronaos, iar de aici, printr-o ușă deschisă într-un perete despărțitor, în naos. În altar, accesul se face prin trei uși.
În biserică, este o expoziție de icoane pe lemn restaurate, care fac parte din patrimoniul bisericii.
Pictura murală datează din anul 1775 și este atribuită unui zugrav anonim, fiind o pictură care are puține legături cu tradiția din zona Maramureșului istoric (Pop-Bratu, Anca, 1982).
Programul iconografic este diferit de al celorlalți pictori maramureșeni, nu este coerent, diferă de cel devenit tradițional în bisericile din Maramureș și nu se observă nici o preocupare pentru unitatea ansamblului (Pop-Bratu, Anca, 1982).
Costumele cuprind aici un amestec de elemente tradiționale (chiton și himation pentru sfinți) și ecouri ale modei vremii (de exemplu, îmbrăcămintea bogată a „Samarinenei” și coafura ei elegantă, cu bucle și coc la spate, sau hainele de tipul celor purtate de rabinii din Maramureș și Galiția, ale celor trei bărbați, cărora Iuda îl vinde pe Isus) (Pop-Bratu, Anca, 1982).
În naos, deasupra ușii de la intrare este pictat „vulturul cu două capete”, simbol al puterii, demnității și al curajului.
Ulterior anului 1800, tâmpla și extremitatea estică a bolții au fost repictate de un localnic, în urma unui incendiu care a afectat pictura (Pop-Bratu, Anca, 1982).
Rămânând relativ izolată în ansamblul picturii tradiționale maramureșene, decorația murală de la Borșa se încadrează în schimb, prin datele sale iconografice și stilistice, în curentul general al evoluției artistice de la sfârșitul secolului al XVIII-lea din zona Chioar, Baia Mare (Pop-Bratu, Anca, 1982).
Biserica are următoarele dimensiuni 15,55 m lungime, 5,55 m lățime și 22,45 m înălțime (AUNER, Niels, 2013).

Fișă de monument întocmită de:
Vasile Timur Chiș, muzeograf, șef secție – Muzeul Maramureșan Sighetu Marmației