Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Mănăstirea

Localitatea

Istoria localității Mănăstirea este aceeași cu cea a localității Giulești, care a fost atestată documentar în anul 1349, cu numele de villa Gylafalva și a fost centrul cnezatului Marei, care cuprindea nouă localități. Numele localității Giulești, ca și al satului Budești, vine de la doi cnezi, Budul și Giula/Giulea, care pentru „vitejia care o pomenește legenda au căpătat locurile pe care s-au așezat neamurile lor, al Budeștilor și al Giuleștilor”. A fost o localitate de mici nobili.
Localitatea Mănăstirea este atestată documentar în anul 1913, cu numele de Gyulamonostor (în același an este menționat ca fiind un cătun care ținea de satul Giulești). Principalele ocupații ale locuitorilor au fost creșterea animalelor și pomicultura. Există o legendă care spune că atunci când niște călugări ar fi fost alungați din sat de către localnici, satul ar fi fost osândit de un blestem: acela de a nu-i mai spori niciodată numărul locuitorilor.

Istoricul bisericii

Biserica de lemn, cunoscută și sub numele de „Mănăstirea din Giulești”, a fost ridicată, conform datării dendrocronologice, în 1692 (bârne tăiate în 1690-1691). Alte date vehiculate pentru construcția bisericii au fost 1560, 1633, 1653 sau 1777 (Mihai Dăncuș, Grigore Man etc). După cum consemnează documentele, în anul 1653 (2 septembrie), nepoții ctitorului Pop Lupu, au cedat mănăstirea comunei Giulești, cu condiția ca, în cazul desființării mănăstirii, bunurile acesteia să revină familiei donatoare. Mănăstirea apare cu numele de „sfântă mănăstire” într-o inscripție de pe o icoană din anul 1777 (Ioan Bîrlea). Astfel, se presupune că lăcașul de cult a scăpat fără mari distrugeri de invazia tătarilor din 1717. Biserica a fost extinsă prin lucrări realizate în 1768. Mai târziu, mănăstirea a fost ocupată de călugării bazilitani, iar în anul 1787, documentele consemnează un călugăr, 4 servitori și 12 vite la mănăstire. Împăratul Iosif al II-lea (1765-1790) a desființat mănăstirea în 1792. Se spune că descendenții ctitorului ar fi revendicat atunci mănăstirea și i-ar fi alungat pe călugări. Treizeci de ani mai târziu, edificul s-a redeschis, ca biserică parohială și a fost folosită de comunitatea greco-catolică până în 1948, iar apoi, doar de ortodocși, în perioada 1948-1989. În prezent, în biserică slujesc alternativ, atât ortodocșii, cât și greco-catolicii. La mijlocul secolului XX (1946-1948), s-au făcut intervenții la biserică, în zona intrării, prin închiderea pridvorului deschis, astfel pronaosul a fost alungit, lucrările fiind executate de un anume meșter tâmplar pe nume Sabou. De asemenea, au avut loc intervenții la acoperișul bisericii în anii 1946-1948, în 1968 și în 1994 (Alexandru Baboș).

Descrierea bisericii

Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” este biserica fostei mănăstiri a localității Giulești. Are planul dreptunghiular, altarul poligonal și este amplasată în incinta cimitirului. A fost construită din lemn de stejar, doborât dintr-un loc din apropiere, numit de localnici Mocira Rozinii. Se aseamănă foarte mult cu biserica unui alt așezământ monahal, respectiv Mănăstirea Moisei (Marius Porumb), dar și cu biserica veche a mănăstirii Bârsana (Al. Baboș).
La un moment dat, biserica avea pridvor deschis susținut de patru stâlpi simpli, care, pe la mijlocul secolului XX (1946-1948), a fost închis, alungindu-se astfel pronaosul. Pronaosul este tăvănit, deasupra lui înălțându-se turnul-clopotniță cu galerie (balconaș) și cu coif conic, ascuțit. Naosul are boltă cilindrică din lemn de esență tare.
Altarul are boltă poligonală, iar învelitoarea din șindrilă a fost reparată/restaurată în anii 1946-1948, în 1968 și în 1994.
Un lucru neobișnuit îl reprezintă pictura exterioară de pe peretele vestic (pe lateral și pe frontonul ușii de intrare), reprezentând fragmente din scena „Judecata de Apoi”; pictura a fost odinioară adăpostită de pridvorul deschis. Pictura murală interioară este într-o stare de degradare cauzată de scurgerea apei de ploaie, dar și de intervențiile pe care le-a suferit edificiul în timp. Se presupune că a fost realizată la mijlocul secolului al XVII-lea, în stil post-bizantin, posibil de către același zugrav care a pictat și biserica din Breb (datată 1626). Mai târziu, în 1783, biserica a fost repictată de un anume Gheorghe din Desești, probabil Gheorghe Vișovan (Al. Baboș). Pardoseala este din lespezi de piatră, acoperite astăzi în întregime de diferite covoare, iar lespedea din fața ușilor împărătești se presupune că ar acoperi mormântul ctitorului mănăstirii, Pop Lupu de Giulești. (Alexandru Baboș). Icoanele împărătești, reprezentându-i pe Iisus Pantocrator, în partea dreaptă, și pe Fecioara Maria, în partea stângă, au fost pictate de Alexandru Ponehalschi în anul 1779.
Pictura aflată într-o stare mai bună este situată în registul inferior al pereților de nord cu scenele „Coborârea de pe Cruce”, „Plângerea”, „Anastasia” și „Învierea”, iar pe peretele dinspre sud, se distinge grupul Sfinților Mucenici. Inscripțiile prezente în acest registru au o grafie frumoasă, cu litere chirilice, înalte și subțiri, ceea ce implică o datare mai timpurie și talentul zugravului.
În patrimoniul mobil al bisericii amintim: un candelabru mare de lemn pictat, un candelabru mic în formă de cruce, din lemn pictat, probabil de secol XVII (Alexandru Baboș), cruci de binecuvântare din lemn pictat, un sfeșnic mare de lemn, pictat și câteva icoane, unele, probabil, din secolul XVII. În anii 1980, în biserică, se mai păstra Pomelnicul Mănăstirii Giuleștiului din secolul XVII (Marius Porumb). Din biserica din Mănăstirea provine și icoana Fecioarei Maria despre care se spune că ar fi fost făcătoare de minuni și care se găsește, în prezent, la mănăstirea din Bixad.

Fișă de monument întocmită de:
Lucia Pop muzeograf – Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş
Oana Leșiu, muzeograf – Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş