Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavril” din Rozavlea

Localitatea

Rozavlea a fost capitală voievodală la mijlocul sec. al XIV-lea, când apar şi primele atestări documentare ale localităţii, voievod de Maramureș fiind Ioan, fiul lui Iuga (Villa Iohanis Woyvode „Curtea voievodului Ioan”) (Roșca, 2004: 107). De numele satului, sunt legate diverse presupuneri şi chiar o legendă a ȋntemeierii. Se presupune că la origine ar sta supranumele românesc de „Grozavu”, devenit prin influenţă ucraineană Hrozavu şi prin afereză Rozavlea. Mihaly de Apşa a sugerat că numele satului provine de la „sărbătoarea Rusaliilor”, în timp ce un studiu geografic publicat ȋn perioada interbelică afirmă că are legătură cu revărsările dese ale Izei (rozavlete=sl. a se revărsa). Ambele versiuni sunt contrazise de prof. Vişovan, care concluzionează că iniţial localitatea se numea „Satul voievodului Ioan”, apoi Hrozavlea, adică satul (moşia) lui Grozavu. Nu e exclus ca supranumele Grozavul să-l fi primit voievodul Ioan chiar de la ucrainenii colonizaţi de el ȋn localitate. O vreme, denumirile au funcţionat ȋn paralel, după care s-a impus denumirea Rozavlea. Legenda ȋntemeierii o invocă pe Rozalia, fiica unui uriaş bătrân, ultimul din aceste părţi, care s-a ȋndrăgostit de un flăcău din sat şi căreia i s-a ascultat de către Dumnezeu ruga de a fi făcută mică, pentru a ȋntemeia o familie cu flăcăul. Din unirea lor, s-au născut primii locuitori ai comunei, care au primit numele mamei, Rozalia, mai târziu devenită Rozavlea.
Ȋn zonă, se pare că a existat o viaţă religioasă intensă, dovedită de toponime precum „Şesu mănăstirii”, „Dealul Călugărului”. Ȋn 1516, sunt pomenite ȋntr-un document biserici ȋn Rozavlea şi Poienile Izei construite „după obicei valah”, iar biserica din Strâmtura a fost adusă tot din Rozavlea. Ȋn 1733, când protoegumenul Grigorie Bulko vizitează mănăstirile din Maramureş, Rozavlea nu este pomenită ȋntre sălaşurile mănăstireşti active, fapt care ȋntăreşte presupunerea ȋnchiderii mănăstirii din Rozavlea şi strămutarea bisericii ȋn Strâmtura.

Istoricul bisericii

Tradiţia orală preluată şi ȋn istoricele din arhiva DJC Maramureş insistă că biserica a fost adusă ȋn poziţia actuală după ce tătarii au ars, ȋn ultima lor incursiune ȋn Maramureş, o altă biserică de lemn. Ȋnălţimea zidurilor şi uşilor contrazic ȋntrucâtva această presupunere. O datare dendrocronologică ar lămuri această controversă.
Arhitectul Al. Baboş face o analiză comparativă ȋntre bisericile din Rozavlea (1717-1720), Săliştea de Sus II Buleni (c. 1724) şi Dragomireşti (c. 1722) şi atrage atenţia asupra asemănărilor structurale datorate probabil faptului că acelaşi meşter a supravegheat toate trei şantierele. Mai ales primele două prezintă similarităţi ȋn plan şi elevaţie, turnurile prezintă structuri şi ȋmbinări asemănătoare, portalurile sunt simple, cu decoraţiuni minime. Pentru a prinde şi biserica din Dragomireşti ȋn grup, e nevoie de cercetări detaliate, mai ales că intervenţiile din 1936 au dus la pierderea unor caracteristici. Arhitectul nu susţine ipoteza strămutării bisericii din Rozavlea din alt loc, deci construirea ei ȋnainte de 1717. Toate aceste biserici construite ȋn vremuri de restrişte prezintă o simplitate comună, izvorâtă din rapiditatea cu care au fost nevoiţi meşterii localnici să-şi reconstruiască atât casele cât şi bisericile parohiale distruse de tătari.

Descrierea bisericii

Bisericile construite imediat după raidul tătar din 1717 au câteva caracteristici asemănătoare. Proporţiile spaţiilor pentru femei (pronaos) şi bărbaţi (naos) este de 3:4. Peretele dintre ȋncăperi nu avea alte deschizături ȋn afară de uşă, care era ȋnchisă de câte ori era nevoie. Decupajele actuale sunt realizate ulterior. Portalurile şi naosul sunt slab ȋmpodobite, dar lemnul este tăiat cu grijă şi bine ȋmbinat. Pridvorul la nivelul solului este o trăsătură comună pentru bisericile construite după raidul tătarilor pe valea Izei. (Al Baboş, Three centuries of Carpentering Churches)
Biserica de lemn din Rozavlea este construită din bârne de brad late şi cioplite impecabil, grinzile fiind din stejar. Lungimea bisericii este de 16 m şi lăţime 6 m. Pentru lumină, are 4 ferestre pe fiecare latură, trei ȋn altar şi câte două sub streaşina acoperişului naosului.
Intrarea ȋn biserică se face printr-un portal deschis spre faţada vestică, unde se poate observa o pictură rară: Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, deteriorată de intemperii. Este pictura cea mai veche a bisericii, cf. Dana L. Postolache.
Pictura naosului şi a pronaosului ȋi este atribuită lui Ioan Plohod, “zugravu din Dragomiresti”, pe baza inscripţiilor păstrate fragmentar: una ȋn navă, care face ȋnconjurul ȋncăperii, pe poalele bolţii unde este pomenit un zugrav din D… (citit Dragomireşti de I. Bîrlea), iar alta, ȋn altar, pe un “jertvelnic”, pictat ȋn acelaşi stil ca pictura murală a navei, deci probabil de acelaşi meşter, cu anul 1825, ceea ce o face pe Anca Pop Bratu să presupună că şi pictura navei a fost realizată ȋn jurul aceleiaşi date. O altă inscripţie, aflată deasupra uşilor diaconeşti se referă la pictura altarului şi a icoanei pristolului, pomenindu-se un “Santner Filip, zugrav” şi o datare a picturii executată pe bucăţi de pânză prinse de pereţi, citită de iniţial de I. Bîrlea 1823, iar de Anca Pop Bratu, 1827.

„Pictura bisericii din Rozavlea reprezintă un ansamblu echilibrat, de natură clasică, ȋn care puţinele scheme baroce pe care le ȋntâlnim par realizate cu şablonul, foarte corect şi sec. Acestea se rezumă la cele patru ancadramente arhitectonice (ȋn care se plasează pe boltă evangheliştii), care au deasupra o mică inscripţie ȋncadrată de un medalion baroc de traseu curb discontinuu, de tipul celor ȋntâlnite la Bârsana. Dar tot ceea ce la Bârsana era tratare liberă ȋn compoziţii baroce, devine aici schemă rigidă: compoziţia de ansamblu se bazează pe linii drepte, perpendiculare, de sub a căror dominaţie scapă relativ puţine elemente. Suprafaţa pictată este ȋmpărţită ȋn panouri de dimensiuni egale, strict delimitate de coloane proiectate ȋn perspectivă. (…) Personajele izolate şi decupate ȋn spaţiu sunt tratate ȋn stil plastic. Volumul rezultă din uşoara modelare a culorii locale prin diluţie şi saturaţie, cu umbre ȋntr-un ton mai ȋnchis (…) Costumele sunt un amestec fantezist de elemente tradiţionale şi piese de epocă. Figurile au o tipologie caracteristică, dar sunt lipsite de expresivitate: capul rotund, fruntea bombată şi sprâncenele conturate prin două linii negre, ochii mici şi rotunzi desenaţi cu migală, nasul, vazut de jos, cu nările marcate, gura zâmbitoare, cu buze subţiri, iar bărbia rotunjită. Scenele se desfășoară fie într-un peisaj de coline domoale, cu orizontul jos și perspectivă montană, fie pe un fundal de arhitectură, uneori cu accente „renascentiste”, alteori cu un décor scenografic, format dintr-o aglomerare de elemente disparate și fanteziste, ziduri și construcții fără stil…” (Anca Pop Bratu, Pictura murală maramureșeană)

Ultimele restaurări ale bisericii s-au făcut în anii 1981 și 2008. Ȋn 2008, echipa SC Manisa Construct SRL a proiectat restaurarea arhitecturală, executant SC Rustic Construct SRL, restaurarea picturii fiind realizată de Dana Luminiţa Postolache.

Fișă de monument întocmită de:
Aura Pintea, inspector superior – Direcţia Judeţeană pentru Cultură Maramureş