Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Bogdan Vodă

Localitatea

Numele actual al localității a fost atribuit în amintirea voievodului maramureșean Bogdan Vodă, care a trecut Munții Carpați și a întemeiat statul feudal Moldova.
În documente, localitatea apare sub numele de: 1352 Kohnya, 1365 Kuhnya, 1373 Kohnia, 1413 Chohnya, 1435 Kohnia, 1447 Kenesiatus de Konyha, 1456 Kohunya, 1828 Konyha, Kuhe, 1751 Konyha, 1909-1919 Cuhe (Dorin Ștef, Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș, 2016), 1876 Konyha, 1930, 1967 Cuhea și din 1968 Bogdan Vodă.
Vestigii ale locuirii umane în zona localității sunt descoperirile din epoca bronzului, în punctul „La Podeț” și pe dealul „Zneamăn” (Carol Kacsó, Repertoriul arheologic al județului Maramureș, 2011, pag. 246).

Localitatea Cuhea este menționată pentru prima dată în documente în data de 14 mai 1353, într-o diplomă dată de regele Ungariei Ludovic I, românilor Ioan și Ștefan, fiii lui Iuga și nepoți de frate ai lui Bogdan (Ion Țelman, Ioana Mariș Dăncuș, Elisabeta Faiciuc, Cuhea în istoria și cultura Maramureșului, 2000).

Istoricul bisericii

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Bogdan Vodă a fost construită, conform unor surse în anul 1754 (Al. Baboș, 2004), 1718 (Cristea G. și Dăncuș M., 2000; Man, Grigore 2007), 1718 sau 1754 (Ion Țelman, Ioana Mariș Dăncuș, Elisabeta Faiciuc, 2000).
Tradiția orală spune că biserica s-a ridicat după invazia tătarilor din 1717, în anul imediat următor. Deasupra ușii de intrare, era o inscripție scrisă care s-a șters „și cu greu se mai poate descifra anul 1718” spunea Atanasie Popa, cel care a cercetat lăcașul în anul 1931 (Ion Țelman, Ioana Mariș Dăncuș, Elisabeta Faiciuc, Cuhea în istoria și cultura Maramureșului, 2000).
Există o incertitudine privind anul începeri construcției, se cunoaște anul terminării bisericii, datorită inscripției de pe icoana de lemn a ctitorului, din naos „Acest nobil pan Vasilie Samploczai, cu doamna sa Ivona și cu fii lor, au terminat casa lui Dumnezeu și au pictat-o pentru iertarea păcatelor lor și a neamului lor cel adormit. Anul Domnului 1754” (Ion Țelman, Ioana Mariș Dăncuș, Elisabeta Faiciuc, op.cit., 2000).
Pictura murală din biserică a fost realizată de un zugrav anonim în anul 1754, la comanda ctitorului „Pentru iertarea păcatelor sale și pentru părinții săi morți – la anul 1754 – nobilul pan Vasili Samplocțai cu doamna Ivona și cu șapte fii ai săi a ridicat casa Domnului și a pictat-o” (Pop-Bratu, Anca, Pictura murală maramureșeană, 1982).
În anul 1927, clopotele din turn au fost mutate în clopotnița construită lângă biserică (Ion Țelman, Ioana Mariș Dăncuș, Elisabeta Faiciuc, op. cit., 2000).
Biserica a fost restaurată în anii 1922, 1951, 1962 (TRAIAN, Ursu) și 2006 (AUNER, Niels, 2013). Pictura a fost restaurată în anul 2006 (AUNER, Niels, 2013).

Descrierea bisericii

Biserica de lemn din Bogdan Vodă este așezată în centrul localității, în incinta cimitirului vechi. Este un monument de arhitectură tipic maramureșean, având un plan simplu, dreptunghiular, tip sală prevăzută cu pronaos (biserica femeilor), naos (biserica bărbaților) și absidă (altar), care este decroșat.
Pronaosul este tăvănit, naosul are boltă semicilindrică iar altarul are o formă poligonală, fiind prevăzut cu o bolta poligonală.
Pereții bisericii (butea) sunt ridicați din bârne de brad, cioplite pe patru părți și finisate cu barda. Bârnele sunt culcate în rânduri și îmbinate la capete prin cheotori netede cu dinte aparent.
Acoperișul este înalt cu streașină în două trepte (cu două poale) pe toată biserica, fiind susținut de cununi care se sprijină pe console extinse în trepte. Biserica este acoperită cu șindrilă de molid cu cioc.
Turnul-clopotniță foarte zvelt este ridicat peste pronaos, fiind prevăzut cu gât, foișor deschis, unde erau clopotele, și fleșă (coif). Foișorul este ieșit în afară, are trei arcade susținute de stâlpi, finalizați cu chituși, și este acoperit cu o fleșă înaltă cu baza pătrată ce se prelungește sub forma unei piramide în opt laturi, iar în vârf are o cruce din fier forjat.
Lumina pătrunde în biserică prin ușă și două ferestre în pronaos, prin douăsprezece ferestre așezate în două rânduri în naos și șase ferestre așezate în două rânduri în altar.
La exterior, biserica este înconjurată de un brâu de lemn, sculptat în forma funiei împletite (torsadă).
Ușa de intrare în biserică are un ancadrament în formă de acoladă, iar pe portal este sculptată în relief o frânghie răsucită ce face legătură cu torsada, care înconjură pereții exteriori ai bisericii, dând astfel o unitate ansamblului.
Accesul în biserică se face direct în pronaos iar de aici, spre naos printr-o ușă deschisă într-un perete despărțitor, în care au fost decupate ulterior construiri trei ferestre în arcade, acoperite de un grilaj din fier forjat pe fiecare parte. În altar, accesul se face prin trei uși.
În biserică se păstrează icoana și jilțul arhieresc ale ctitorului „nobilul pan Vasili Samplocțai”, o cruce-candelabru și unul dintre cel mai frumoase candelabre de lemn din Maramureș.
Pictura bisericii este făcută la comanda unui ctitor unic „Pan Vasili Samplocțai” (Săpânțeanu), menționat între 1747-1788 ca jurat și „solgabirău al erașului de sus”, care a adus un meșter care avea să compună unul dintre cele mai complete programe iconografice de tradiție bizantină cunoscute în Maramureșul istoric (Pop-Bratu, Anca, 1982, pag. 50-51).
La restaurarea din anul 1962, turnul bisericii a fost adus la forma actuală.

Fișă de monument întocmită de:
Vasile Timur Chiș, muzeograf, șef secție – Muzeul Maramureșan Sighetu Marmației