Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Budești Susani

Localitatea

Așezată pe Valea Cosăului, localitatea Budești a fost menționată pentru prima oară în 1361, cu numele de Buthfalva, într-o diplomă a regelui Ludovic cel Mare. A făcut parte din cnezatul Cosăului, stăpânit pe jumătate de Stan Albu și dăruit în 1361 fiilor cneazului Locovoi, printre care și Bud, considerat întemeietorul satului. De-a lungul timpului, a avut mai multe denumiri: 1405 Bwdfalwa, 1470 Bwdfalwa, 1480 Budfalva, 1483 Bodfalwa, 1828 Budești, 1851 Budfalu, 1909-1919 Budești, Budfalva (Dorin Ștef – Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș), toate însemnând „Satul lui Bud”.
În Diplomele maramureșene ale lui Ion Mihályi de Apșa, se menționează actul de cotropire a văii Cosăului de către drăgoșești, emis la Visegrad la 2 aprilie 1402. După confiscarea de la drăgoșești, în 1405, satul este întărit prin hotărâre judecătorească, împreună cu toate satele de pe valea Cosăului, urmașilor lui Locovoi și ai lui Stan Albu, în frunte cu „Vinch filius Bud de Budfalva Olahus”. (Radu Popa)
În secolele XIV-XV, pe teritoriul actualei localități Budești, existau două așezări: Budești și Vințești (Al. Filipașcu – „În 1402, Buthfalva era contopită cu Vynces sau Vințești, proprietatea fiilor lui Bud, Vinț, Drăguș, Sandrin-Bălin, Ștefan, Mihai, Crețu, Petru și Corul”). Acestea s-au contopit, între timp într-una singură: Budești. Actuala comună Budești cuprinde satele Budești și Sârbi.
În Budești, se întâlnesc frecvent, și în zilele noastre, numele urmașilor familiilor nobiliare de odinioară: Bud, Ciceu, Berinde, Bălin, Cupcea, Marinca, Opriș, Borodi etc.
De această așezare, se leagă și numele lui Grigore Pintea, devenit „Viteazu”, care a trăit și a haiducit prin Budești, dovadă fiind și toponimia locurilor, care amintește de faimosul personaj: Făgădăul Pintii, Staulul Pintii, Fântâna Pintii etc. Deși potrivit celor mai multe opinii, Grigore Pintea este originar din satul Măgoaja (județul Cluj), unii budeșteni sunt convinși că haiducul ar fi avut, de fapt, originile în satul lor. De aceeași părere este și Tit Bud, care în a lui lucrare, „Date istorice despre protopopiatele, parohiile și mănăstirile din Maramureș”, afirmă: „În biserica din jos, ni se păstrează coiful și cămașa de fer a lui Pintea Viteazul – Familia nobilă Pintea se trage din Budești.”
Budeștiul mai era cunoscut în trecut și pentru zăcămintele miniere neferoase, cunoscute și exploatate, în opinia lui Ion Mihályi de Apșa, încă din epoca preistorică (Carol Kacsó). Despre aceste zăcăminte, se știe că în secolul XIX erau exploatate de austrieci și germani (minele Totoș, Jereapăn, Irma). În perioada interbelică, producția anuală de aur din aceste mine era de 35-40 kg (V. Gaftone). În raza localității Budești, în secolele XVIII-XIX se exploatau și zăcăminte de fier (Carol Kacsó). Zestrea naturală a localității este completată și de câteva izvoare minerale.
Un rol important în viața comunității budeștene l-au avut instalațiile tehnice tradiționale. Înainte de venirea comunismului, în sat existau 11 mori cu roată verticală, 4 batoze, 5 pive, 14 vâltori, un joagăr, un gater și 2 ferăstraie. Din păcate, numărul acestora s-a tot împuținat, mai întâi din cauza presiunilor regimului politic, apoi, după 1990, din cauza schimbării stilului de trai și prin urmare, și a îndeletnicirilor. Meșteri pricepuți mai sunt încă în sat: țesătoare, lemnari, fierari, pietrari, pălărier etc.
În ceea ce privește zestrea arhitecturală, putem spune că în Budești se mai păstrează câteva zeci de case și porți din lemn și, mai ales, două biserici vechi: cea din Josani, care e și monument UNESCO (1643) și cea din Susani (1760), monument istoric din grupa A.

Istoricul bisericii

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Budești Susani a fost edificată în anul 1760 (bârne din 1758-1760), pe locul unei biserici mai vechi (mutată la Hoteni). Ușile împărătești sunt mai vechi (1628). În schimb, turnul este de dată mai recentă (1776-1777). Pictura a fost realizată în 1760, de către Alexandru Ponehalski. În secolul XIX (posibil 1890), biserica a suferit mari transformări, fiind prelungit pronaosul, extinse ușa de la intrare și o parte dintre ferestre. Tot atunci, s-a construit și un balcon în naos. Biserica a fost folosită de enoriașii greco-catolici până în 1948, când a fost confiscată de către guvernul comunist, ulterior, fiind folosită de către parohia ortodoxă din Budești. După 1989, a fost subiectul unor litigii, fiind redobândită de parohia greco-catolică în 2010 și repusă în folosință pentru slujbe religioase în 2012.

Descrierea bisericii

Construcția bisericii „Sfântul Nicolae” din Budești Susani a fost finalizată în anul 1760, an în care s-au pictat și pereții, fapt menționat într-o inscripție scrisă pe iconostas de preotul acelor vremuri (ctitorul bisericii): „Din mila lui Dumnezeu și din darul Duhului Sfânt, s-au milostivit Dumnezeu de s-au făcut și s-au îndemnat din îndemnul lui Popa Ionaș de s-au zugrăvit biserica de zugravul Alexandru Ponehalschii și s-au zidit această Sfântă beserică spre lauda lui Dumnezeu și spre izbăvirea sufletelor creștinești și a satului tuturora, noi, titorii, eu popa Ionaș, preutul satului, și cu a sa jupîneasă Iura Măricuța (…) Anul 1760, noiemvrie 8 zile” (Ioan Bîrlea, însemnarea 220)
O altă inscripție, din altar, confirmă anul 1760, precum și numele lui Alexandru Ponehalschi, ca autor al picturii.
Înfățișarea bisericii este oarecum diferită de cea a bisericii clasice maramureșene, proporția dintre lungime și înălțime fiind atipică, ceea ce se datorează faptului că în secolul al XIX-lea, pronaosul bisericii a fost extins, aproape dublat. Biserica este din lemn de brad, tăiat de pe malul drept al Cosăului, însă pentru turnul interior, portal și prag, s-a folosit lemn de stejar tăiat din locul numit Dumbrava. (Al Baboș, Three Centuries of Carpentering Churches, p. 116). Acoperișul păstrează fragmente din învelitoarea din secolul XIX. Turnul interior (datat 1776-1777) este dublat, la nivelul galeriei clopotelor de o structură secundară, cu rol de protecție.
Compartimentarea edificiului este cea obișnuită: pronaos, naos, altar și fără pridvor.
În interior, pictura se păstrează pe pereții naosului, pe tâmplă și în altar.
În stilul cunoscut al lui Ponehalski, pictura este împărțită în scene, încadrate în dreptunghiuri și așezate în registre suprapuse și cu borduri decorate cu motive florale. Figurile personajelor au „fruntea lată și înaltă, ochii foarte mari, ușor alungiți, cu pupila circulară, cu o privire tristă; pleoapa superioară cu contur alb; sprâncenele ușor arcuite, nasul drept și subșire, buzele pline, puternic subliniate” (Anca Bratu – Pictura murală maramureșeană).
În naos, pe peretele nordic, se remarcă scena Genezei, în care recunoaștem peisajul deluros al Maramureșului, „populat cu felurite animale, într-un amestec pitoresc și plin de poezie de real și imaginar. Alături de animale cunoscute de la noi (cai, un câine, un lup, un cerb, o căprioară și ieduți, un miel, un mistreț și un urs), apar o cămilă, un elefant și un leu, dar și un centaur cu arc și săgeată. Printre pești se vede și o sirenă, iar printre păsări, o ciudată făptură, cu corp și picioare de patruped, cu aripiși coadă de pasăre.” (Anca Bratu, p. 125). (Din păcate, în prezent, acest cadru, deși conservat, nu se poate vedea în întregime din cauza unei mese de mari dimensiuni fixate lângă peretele nordic).
În acest peisaj, Dumnezeu le dă viață lui Adam și Evei și tot aici, îi vedem pe cei doi în scena Ispitei, alături de Pomul Vieții. De aici vor fi și alungați și la ușa Raiului vor plânge. Tot pe peretele nordic, vedem scena cu Dumnezeu-Tatăl, cu porumbel pe piept și o lungă inscripție despre facerea lumii, și alte scene din Vechiul Testament, grupate pe două registre, dintre care amintim: Cain îl omoară pe Avel, Cain fuge din fața Domnului, Lameh îl ucide pe Cain, Adam lucrează pământul și Eva toarce etc.
În scena alungării din Rai, „Adam își înclină cu tristețe capul, sprijinindu-l de braț, cu ochii închiși; întregul său corp pare încovoiat sub povara sentimentelor; Eva se întoarce din poarta „cetății” raiului și privește pentru ultima oară în urmă”. (Anca Bratu, p. 129)
Pe peretele sudic, se disting (mult mai șters), în opoziție, episoadele Patimilor, în scene precum Cina cea de taină, Spălarea picioarelor, Rugăciunea în Grădina Ghetsimani, Prinderea lui Iisus, Iisus la Ana, Iisus la Caiafa, Batjocorirea, Căința lui Sf. Petru, Lepădarea lui Sf. Petru, Iisus la Pilat, Visul nevestei lui Pilat, Iuda se spânzură, Flagelara, Încoronarea cu spini, Drumul crucii.
Atât pe peretele nordic, cât și pe cel sudic, partea inferioară prezintă o bordură lată, cu motive florale.
Pereții nepictați ai naosului sunt acoperiți cu icoane, mai vechi și mai noi.
Printre valorile bisericii, se remarcă: icoane din sec. XVI, realizate de un autor anonim (Nașterea lui Iisus, Întâmpinarea Domnului, Mucenița Paraschiva); o icoană tot de sec. XVI, realizată de un pictor maramureșean, înfățișându-l pe Arhanghelul Mihail; icoană împărătească de sec. XVII reprezentându-l pe Iisus pe tron; icoană Deisis de secol XVII, icoane realizate de Al. Ponehalski și Radu Munteanu, icoane pe sticlă de la centrul de pictură de la Nicula (cf. Marius Porumb, Dicționar de pictură veche românească din Transilvania, p. 63)
Ușile împărătești se păstrează de la o biserică mai veche, fiind mai „bătrâne” cu mai bine de un veac, informație care reiese tot dintr-o inscripție, de pe ușa împărătească din dreapta: „aceste dvere le-a cumpărat Mariș Vasile și cu soția lui și cu fiii lui, pentru iertarea păcatelor sale; 1628” (Ioan Bîrlea, însemnarea 220)
Pe iconostas, deasupra icoanelor împărăteşti, sunt pictați apostolii, grupaţi câte doi de o parte şi alta a lui Iisus Pantocrator. Mai sus, într-un medalion pictat, este pictată Maica Domnului cu Iisus, avându-i de o parte și de alta, câte doi prooroci. Și mai sus, aproape de boltă, vedem scena Răstignirii și a Învierii.
În altar, se desfășoară picturi reprezentând sfinți patriarhi, sfinți ierarhi, Dumnezeu Tatăl cu Sf. Duh, Sfânta Treime, Înălțarea Sfintei Cruci, Buna vestire, Viziunea Sf. Petru din Alexandria, Pilda vameșului și a fariseului, Intrarea în Ierusalim etc
În curtea bisericii, se găsește cimitirul, unele morminte având cruci din fier forjat frumos decorate și se păstrează masa moșilor, din lespezi de piatră, lângă altarul de vară.
În biserica de lemn din Budești Susani, se oficiază slujbe religioase greco-catolice, în toate duminicile și în sărbători (biserica a fost recuperată de parohia greco-catolică în 2012).

Fișă de monument întocmită de:
Rada Pavel, șef birou conservare-promovare – CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș