Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Ferești

Localitatea

Localitatea Ferești, așezată pe Valea Cosăului, la 14 km sud de Sighet, a făcut parte din Cnezatul de Vale a Cosăului, din care o jumătate era stăpânită, înainte de 1361, de „Stan dictus Feyer similiter Olachus”. Fereștiul este pomenit prima dată într-un act din anul 1402, prin care așezarea a fost donată familiei Drag și Balc, cu numele de Feyrfalva. Într-un document din anul 1405, este amintit alături de alte localități din zonă, ca fiind proprietatea lui Vincențiu, Dragoș, Sandrin și Bud, din Cosău. În anul 1423, satul este consemnat cu numele de Belafalwa (Satul lui Bela). Ulterior, au fost mai mulți stăpâni ai satului, dintre care amintim: familia Fejerfalvi (1480), nume care a fost adoptat o vreme de localitate, apoi cnejii Stan și Locovoiu și descendenții acestora. În anul 1828, localitatea este consemnată documentar cu numele de Fejiresty, iar în 1851 cu cel de Feherfalva. Principalele ocupații ale locuitorilor au fost agricultura și creșterea animalelor. În anul 1910, în Ferești erau în jur de 440 locuitori, dintre care știau carte 21.

Istoricul bisericii

Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” din Ferești a fost construită, conform datărilor dendrocronologice, în 1798, de o echipă de meșteri germani (Al. Baboș). Conform altor surse (Tit Bud), ar fi fost construită în anul 1700. Potrivit unor surse anterioare datărilor dendrocronologice (fișa de monument Direcția monumentelor istorice), anul 1798, menționat în pridvor, ar fi fost data la care biserica a fost supusă unor reparații, executate de către un anume Wenzel Pospistul. Conform informațiilor scrise oferite de Tit Bud, parohia este foarte veche, deoarece, în anul 1459 îl avea ca preot pe Pap Kostha de Feyérfalva, iar în 1487 pe Penthe Pap „nobilis de Feyerfalva”. După șirul preoților din secolul al XV-lea, ar putea fi considerată una dintre cele mai vechi parohii.

Descrierea bisericii

Construită din bârne late de stejar, biserica are acoperișul cu dublă poală, unit deasupra absidei decroșate. Acoperișul din șindrilă în pante repezi se sprijină pe console scurte, tăiate în trepte rotunjite, peste care se înalță turnul-clopotniță. Acesta este prevăzut cu un coif evazat la bază și se continuă cu o turlă ascuțită, în vârful căreia este amplasată o cruce cu trei brațe (care semnifica importanța localității). În anul 1962, coiful turnului era acoperit cu tablă. Astăzi este acoperit cu șindrilă, în urma unei intervenții de restaurare ulterioare.
Biserica este structurată în pridvor, pronaos, naos și altar. Pridvorul este suprapus, cu stâlpi de susținere (opt în partea de jos și cinci în partea de sus), care sunt legați prin contrafișe decorate cu motive specifice zonei. Pe o grindă, sub acoperișul pridvorului se află inscripția: „Wenzel 1798 pospishil” care confirmă data ridicării bisericii și ne certifică prezența unei echipe meșteri germani (țipțeri), conduse, probabil, de acest Wenzel. Termenul „pospishil” este o formă alterată a unui cuvânt latinesc, care ar fi putut să fie tradus prin „post decorator” (Al. Baboș). Locul și tehnica în care acest Wenzel s-a semnat sugerează faptul că după finalizarea construcției, el ar fi fost meșterul care a insistat asupra unor detalii decorative. Este, de asemenea, posibil ca el să fi sculptat și pictat ușile împărătești. (Al. Baboș). Informația din inscripție este confirmată și de rezultatul analizei dendrocronologice, care indică data de tăiere a lemnului pentru construirea bisericii, ca fiind iarna anilor 1796-1797. Ușa de la intrare, aflată pe latura de vest, are ancadrament simplu, decorat doar în partea de sus cu o cruce trilobată. Ferestrele sunt decupate direct în bârne, dublate de grilaje metalice, ingenios elaborate, adăugate la un moment dat.
Biserica a fost pictată de Vasile Falukevici, un zugrav originar din Baia Mare (Al.Baboș). Pictura parietală din pronaos mai păstrează fragmente tematice precum: „Judecata de Apoi” amplu desfășurată pe pereții de sud, vest și est, scene la care se adaugă o altă scenă „Pilda Fecioarelor”. Se mai pot vedea scene izolate, precum „Maica Domnului”, scene din viața lui Iisus („Vizitația”, „Fuga în Egipt”) și câteva fapte și minuni („Duminica samarinencii”, „Duminica orbului”). În naos, cu bolta șicanată, pictura se păstrează relativ bine. Se disting scene precum: „Patimile lui Iisus”, „Înălțarea lui Iisus”, „Adormirea Maicii Domnului” sau „David în groapa leilor”. Pe bolta naosului, scena centrală este încadrată monumental, în stil baroc și este realizată cu o oarecare stângăcie de un zugrav localnic. Se pot vedea scenele dominante, precum: „Sfânta Treime” într-o prezentare occidentală, „Maica Domnului Protectoare” cu omoforul (veșmânt bisericesc) desfășurat pe brațele întinse, sfinții Cosma și Damian, ocrotitorii medicilor, încadrați pe colțuri de cei patru Evangheliști. De asemenea, se mai pot vedea scene „de ascensiune” precum „Înălțarea Sfântului Ilie” și „Scara lui Iacov”, iar în spațiile libere dintre aceste scene sunt zugrăviți îngeri sunând din trâmbițe.
Pe poalele bolții dar și în registrele superioare pictura este în stare avansată de degradare. Pe peretele sudic se distinge, totuși, nelipsita scenă a „Luptei lui Nestor cu Lie”, iar pe peretele vestic episoade din Geneză și scene de Înălțare: „Înălțarea lui Iisus”, „Ridicarea Sfintei Cruci” și „Înălțarea Maicii Domnului”. În registrul inferior al pereților naosului se află reprezentarea în zece episoade „Patimile”, fiind reliefate „stațiile” din Drumul Crucii (reprezentare iconografică catolică).
Pe partea nordică a bolții naosului se află următoarea inscripție: „Această sfântă biserică o au zugrăvit Falukevici zugravu… de la Bae prin îndemnarea lui Vasalie Țâplea și cu alți toți săteni…i-au înputerat (ajutat) dumnezeu să fie pomnă (pomană) în namu și până în nam (generație după generație)”.
Suprafața Iconostasului este structurată în medalioane, cu mici linii curbe, specifice stilului rococo, în vreme ce personajele monumentale sunt prezentate cu ajutorul perspectivei, cu gesturi grandilocvente în stil baroc.
În altarul poligonal, se pot vedea anumite scene, precum „Maica Domnului Protectoare” înfățișată orantă, cu omoforul pe brațe, între Soare și Lună sau „Iisus Răstignit” simbolizat printr-un miel, conform tematicii paleocreștine destul de rar întălnite. Unele scene din pictura parietală, în special cele din Vechiul Testament, sunt legate de un vechi ciclu iconografic propriu Maramureșului. Sfânta Masă este formată dintr-un picior de piatră pe care este poziționat blatul de lemn care face un singur corp cu icoana de Altar.
Patrimoniul mobil cuprinde mai multe icoane de secol XVIII, un sfeșnic din lemn, pictat, două candelabre, unul mai vechi din metal și celălalt, din lemn pictat pe ambele fețe cu Serafim, un crucifix de masă.

Fișă de monument întocmită de:
Lucia Pop muzeograf – Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş
Oana Leșiu, muzeograf – Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş