Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Sârbi Josani

Localitatea

Amplasat la circa 7 km nord de centrul administrativ al comunei Budești, pe valea Cosăului, satul Sârbi numără în prezent în jur de 800 de locuitori (823 în 2011). Sârbi (ung. Szerfalva) s-a format din contopirea satelor Balotești și Comârzana / Cămârzana – vezi (Filipaşcu, 1940), (Ștef, 2016, p. 204), (Iuga de Săliște, 2012, p. 531). Al. Baboş aminteşte de trei mici aşezări menţionate încă din Evul Mediu pe locul actualului sat Sârbi: Baloteşti, Sârbi şi Cămârzana. (Baboș, 1996, p. 58). Mihai Dăncuş, citat pe site-ul oficial al comunei Budeşti, arată că Sârbi s-a format din contopirea satelor Baloteşti şi Cămârzana, pomenite în 1405. În sat dăinuie și în prezent urmașii familiilor cneziale Bălin (1740), Borodi (1610), Demian (1755), Duma (1474), Faur alias Tulbure, alias Marinca (1752), Iosip alias Mircea (1531, 1615), Pop alias Gherman (1715) și altele (Comuna Budeşti, 2020). Satul Baloteşti (Balotafalva, Balathafalva) este menţionat la 1387. Documentele ulterioare dovedesc identitatea acestuia cu Sârbi sau cu o parte a acestuia: vezi (Kacsó, 2015, p. 331).

În privința atestării documentare sunt avansate două date: 1405 (Iuga de Săliște, 2012, p. 531) – făcând trimitere la Ioan Mihaly de Apşa, Diplome maramureşene din sec. XIV şi XV) şi 1459 (Suciu, 1967, p. 136). De-a lungul timpului, localitatea a avut următoarele denumiri: 1459 Zeer, Zenfalua, Zerfalwa, 1465 Zerpfalva, 1475 Syepfalwa, Szirpfalva, 1479 Ezzepfalwa, 1480 Zerfalva, 1828 Szérfalva, Sirby, 1851 Szerfalu, 1909-1919 Sârbi, Szerfalva: vezi (Ștef, 2016, p. 204) şi (Suciu, 1967, p. 136).

„Potrivit tradiției locale, în punctul Gruiul Malului, un deal aflat la cca. 1,5 km nord-vest de localitate, a existat o mănăstire, care ar fi fost distrusă de turci, probabil în 1661.” (Kacsó, 2015, p. 311)

În privinţa descoperirilor arheologice de pe teritoriul localităţii Sârbi, C. Kacsó inventariază două aşezări din epoca bronzului: punctul Mestecăniş şi punctul de hotar Valea Popii (Kacsó, 2015, p. 309) şi trei depozite de bronzuri: DI Valea Popii (1849); DII (1910) şi DIII (1947), punctul Pe vale, lângă locul numit Vârtoapele (Kacsó, 2015, p. 310).

Lista Monumentelor Istorice din România (2015) menționează trei obiective clasate (grupa valorică A şi B) în satul Sârbi: Ansamblul de arhitectură şi tehnică populară (MM-II-a-B-04638); Biserica de lemn „Sf. Nicolae” – Josani (MM-II-m-A-04639) şi Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” – Susani (MM-II-m-A-04639).

Istoricul bisericii

Tradiţia locală spune că biserica de lemn din Sârbi Josani că a fost ridicată în anul 1665, la marginea pădurii seculare care se întindea până la Ocna Şugatag: „se spune că acestă biserică a fost făcută din mănăstirea care era aşezată mai sus, în locul numit la Gruiu Malului. Odată cu năvălirea tătarilor, mănăstirea a fost devastată, fiind mutată pe urmă pe locul actual” (Negrea)
O legenda locală, consemnată de preotul paroh Dorel Negrea, vorbeşte despre semnele care au arătat „locul bun” pentru ridicarea bisericii: „o femeie mergând de Sfintele Paşti la mănăstire, pe (trecând prin) locul unde este aşezată biserica, i s-a aprins lumânarea, iar ea stingând-o, din nou i s-a aprins…”

Marius Porumb indică faptul că actuala biserică din Josani „datează dinaintea anului 1702 când este amintită de o inscripţie pe un Triod” (Porumb, 1982, p. 115)

În urma analizelor dendrocronologice realizate în anul 1997,  lemnul folosit la ridicarea bisericii a fost datat 1685-1700 (Eggertsson & Baboș, 2002, p. 44).

Descrierea bisericii

Biserica din Sârbi Josani este construită din bârne groase de stejar, așezate pe o fundaţie clădită din piatră cioplită. Compartimentarea clădirii este cea obișnuită, cu pronaos tăvănit având intrarea pe latura vestică, naos acoperit cu boltă semicilindrică şi absida altarului de formă poligonală, decroşată. Turnul clopotniţă, ridicat deasupra pronaosului este acoperit de un coif în patru ape. Acoperişul în pantă repede, are poala dublă deasupra naosului şi este separat de cel al absidei. Lumina pătrunde în interiorul umbros prin ferestre mici tăiate la nivelul pereților în dreptul motivului frânghiei ce înconjoară biserica, dar şi între cele două rânduri de streșini ale acoperișului.
O descriere plastică și sugestivă totodată prin comparații utilizate, face V. Brătulescu: „Înfătișarea bisericii din Sârbi este aceea a unei clădiri formate dintr’un corp de prismă asupra căreia acoperişul faţadei principale, un triunghiu aproape echilateral, cade ca o pălărie cu marginile mari şi puţin aduse pentru a svârli departe apele ploilor ce curg din belşug în regiune. Coama acoperişului taie baza turlei, de forma unui pătrat, printr’un unghiu ascuţit ca o pană, cu. ajutorul căreia se despică un trunchiu de lemn. Turla răsare în faţă, ieşind din acoperişul de şindrilă în forma unui corp unghiul ar împodobit în partea de sus printr’un rând de sindrilă atârnând în forma unor zimti și acoperită de un coif ascutit de forma unei piramide cu opt laturi care se răsfrâng, dând forma unei pălării cu marginile lăsate.” (Brătulescu, 1941, p. 30)
Întregul corp al bisericii este înconjurat în exterior de motivul funiei împletite, delimitând lumile, concentrând spațiul sacru. Portalul de intrare de pe latura vestică este decorat cu motivul frânghiei, rozete şi cruci, fiind mai puțin complex decât cel de la biserica din Sârbi Susani. Cu toate acestea, simbolistica unui calendar liturgic poate fi intuită şi aici. [pentru analiza motivelor simbolice de la Sârbi-Susani și Budești-Josani a se vedea (Baboș, 2004, pg. 190-193), (Baboș, 2019, pg. 110-119)]. După pătrunderea în pronaos prin acest portal, rolul de a grada sacralitatea spațiului și de a păzi intrările este preluat de Arhanghelul de pe ușa despărțitoare dintre tinda femeilor și naos.
De asemenea, peretele dintre pronaos şi naos prezintă câte șapte mici deschideri arcuite de fiecare parte a uşii, permiţând femeilor să privească spre altar. Al. Baboş spune că „cele vechi deschideri ale zidului dintre femei și bărbați se găsesc în biserica din Sârbi Josani . În ciuda dimensiunilor lor mici, acești „ochi” au marcat o ruptură majoră în izolarea de odinioară a femeilor din pronaos, permițându-le să vadă preotul și să urmeze slujba” (Baboș, 2004, p. 84).
Dacă în anii 1940, V. Brătulescu menționa că „pictura s-a păstrat foarte bine în altar și la tâmplă” (Brătulescu, Biserici din Maramureș, 1941, p. 30), la începutul anilor 2000, G. Man arăta că „din păcate pictura murală interioară nu se mai păstrează decât prin câteva inscripții, care fac cunoscute numele unor zugravi cunoscuți pe Valea Cosăului: Radu Munteanu, Alexandru Ponehalski, Alexa și Gheorghe zugravul, care împreună sau separat au pictat interiorul bisericii în tradiție bizantină cu adaptări locale” (Man, 2007, p. 330) Actualul iconostas este suprapus peste pictura veche a tâmplei. Ușile împărătești, pictate în 1764 (pictură atribuită lui Al. Ponehalski), sunt bogat ornamentate în forma viței-de-vie (simbolizându-l pe Iisus) cu frunze aurite desfășurate în volute și ciorchini de struguri, având pe fiecare ușă câte trei medalioane pictate în care înfățișează Buna Vestire și cei patru evangheliști. În partea de jos, pe fiecare ușă, sunt pictați profetul Isaia și regele David. În vârf, sub cruce este reprezentat Sfântul Duh – porumbelul, având de-o parte și de alta serafimii și două păsări. (Bratu, 2015, p. 169). Icoanele împărătești – Deisis și Maica Domnului cu pruncul, pictate în jurul anului 1793, îi sunt atribuite lui Radu Munteanu. (Bratu, 2015, p. 171). Ancadramentele ușilor împărătești și diaconești sunt de factură recentă. În prezent, pictura tâmplei și pictura altarului sunt greu lizibile, la degradarea lor contribuind, alături de infiltrațiile de apă, și numeroasele obiecte atârnate în cuiele bătute direct în lemnul bisericii. Pentru o identificare a scenelor de aici, a se vedea (Brătulescu, Biserici din Maramureș, 1941, pg. 30-35).
Biserica a trecut prin lucrări de restaurare în anul 2010.

Fișă de monument întocmită de:
drd. Florin-Vasile Pop – Facultatea de Litere Baia Mare
dr. Delia Suiogan – Facultatea de Litere Baia Mare